Când mă pun la tastatură mă simt că un pianist afon. Apăs pe taste și știu că ceva trebuie să iasă. Ieri când mă duceam cu treburi importante prin oraşul în care m-am născut, două afişe mi-au atras atenţia subită. Unul era scris pe coală A4, scos la imprimantă fără alte înflorituri: Tratament cu lipitori….

Stătea şi privea marea. Parcă era acolo pentru el. Dincolo de geamul cu zăbrele, marea se unduia doar pentru privirile lui. Mici arcuiri, valuri ce se roteau şi se rostogoleau doar pentru el, pentru privirea lui. Avea ceva deosebit marea, era ca o atracţie magnetică a minţii. Îi plăcea să o vadă când era liniştită…

Un. Clementin este un băiat sărac. Sau cel puţin aşa s-a născut. Nici părinţii lui nu au avut norocul să se nască sub o stea norocoasă. Toată viaţa s-au străduit să-i ofere lui Clementin un minim necesar. O căruţă, un grajd pentru poneiul lui şi poate o căsuţă în fundul curţii pentru viitoarea lui mireasă….

Ca orice om care-şi respecta blazonul şi starea de necesitate a stării de agitaţie preventivă, mi-am găsit un al doilea job. Şi al treilea şi al patrulea, dar asta e altă poveste. Când nu ai stare şi înroşeşti scaunul din faţa calculatorului, te gândeşti serios dacă acest timp nu ar fi bine să fie productiv,…

„Nu puteau găsi şi ei ceva mai frumos?!” gândi Adam Bigining în timp apăsă cu grijă cele două butoane ce reprezentau pentru Agenţia de Monitorizare şi Îngrădire a Dezvoltării, epicentrul evoluţiei. Semnalul că totul este pregătit pentru un nou început. Agenţia era o clădire impunătoare, cu câteva sute de birouri aranjate pe câteva etaje, astfel…

Vântul de primăvară începuse să adie mişcând ramurile copacilor. Oraşul îşi desena umbre prin penelul luminilor de stradă pe pereţi camerei, aflată undeva în semiobscuritate. Îi plăcea starea asta şi ar fi stat mult să urmărească spectacolul luminii. O bătaie discretă în uşă  făcu să stingă ţigarea. De dincolo de uşa stătea ea, Daria. Îi…

Zăpada acoperise totul în jur. Se gândea dacă într-adevăr asta era drumul spre casă. Nu mai recunoştea nimic din ceea ce ştia. Drumul, pe care în alte dăţi îl putea parcurge cu ochii închişi, se întindea în toate direcţiile. Încerca să ghicească pâlcul de copaci în care avea încredere că-l duce spre casă. Privi lung…

Probabilitatea ca zilele să treacă la fel una după alta era foarte mare. Dimineţile mai ales, erau trase la indigou. Aceiaşi lume, aceiaşi oameni înfofoliţi în fulare şi gulere, acelaşi oarecum frig, acelaşi microbuz ce-şi târâia pasagerii spre muncă. Dar undeva, cineva pus să monitorizeze soarta, avea să schimbe măcar pentru ceva timp acest ritual….