Agentul principal sef Bobodica isi rasucii calcaiele in semn de respect si chiar avuse sublima intentie sa se ridice si sa salute, la citirea telegramei. Impreuna cu oamenii lui aveau sa-l pazeasca pe maritul canteret. Incepuse sa fredoneze cateva acorduri dintr-o melodie, un hit, isi zise in sinea lui, prea putin comercializat.
Isi aducea amintea ca atunci cand l-a auzit prima oara, se destrabala cu sotia lui pe campurile de maci infloriti de la marginea orasului, o reverberatie a verii in compensatie pentru poluarea urbana, asa ii placea sa considere ziua cand se facea ca trebaluieste prin fundaturile orasului in cautarea infractorilor marunti, cand de fapt el evada cu sotia lui departe de lumea civilizatiei urbane.
Lasau masina la marginea poienitei cu usile deschise si muzica la maxim biciund aerul , incercand sa aduca un pic din educatia civilizatiei, catre natura.
Prea putin conta ca in dupa ce plecau ei, natura isi revenea cu greu din maldarul de poluare sonora si din sacosile cu resturi lasate la intamplare, sau respira mai greoi din cauza fumului gros lasat de Dacia din ’71, conta doar sentimentul de relaxare.
De data asta era diferita situatia. Il va asculta pe marele maestru al menestrelului vocal chiar pe scena. Era atat de bucuros ca de excitatie vocea i se subtie cand striga dupa cei doi:- Plutarhh……….baaaa’ Plutarh! Vino-ncoa. Si ia-l si pe Geraldo cu tine.
Rasucii tacticos telegrama si cand cei doi dadura buzne, se pornii aproape a canta:
– Copii mei, progeniturile mele, dragi mei…….ne revine o misiune care apare odata-n viata. O sa-i scarmanam pasii lui Enrique….. Iglesias.
Cand rostii numele artistului, obraji i se umflara de emotie iar ochii mai ca incepeau sa pise.
– Pe cineee?? Rostira la unison cei doi scarmanandu-se la voce si in urechi de parca acum vazura soarele.
-Cum…..nu …stiti…cine-i….Enrique…Iglesias!!?? Un tzunami incerca sa se adaposteasca pe fata lui cand isi dadu seama ca cei doi ignorani erau de-a dreptul tonti de muzica.
Este unul dintre ce-i mai cunoscuti cantaresti de muzica de pe planeta, si trupul lui executa o miscare de dans latino, cu telegrama pe post de evantai. Din buze se scurgeau cateva mmmmmm-uri din „Baillando”.
Tocmai cand era sa treaca pe Hero iar miscarile sa se amplifice spre salsa, usa se deschise si pasind cu gratia unei dansatoare de flamenco tinand in mana dreapta desupra capului tava cu cestile de cafea aburinde, intra Vasilica.
Vasilica zambi complice la agentul principal sef si aseza tava de cafea pe masa. Odata cu mirosul cafelei, Vasilica lasa sa intre in incapare si o aroma sud americana. Narile celor trei adulmecara asa cum un caine prepelicar isi adulmeca vanatul. Parfumul staruia asupra lor ca o vraja si era cat p-aci sa-i lasa impotenti de gandire.
-Vasilico, cu ce te-ai dat!?
– Cu parfum Enrique Iglesias
– Pai ala-i pentru barbati ! Pai ce, vrei sa ma enervezi ca mirosi ca un barbat cand imi aduci cafeaua? Esti femeie, foloseste d-ala de femei. Cam din astea pentru tine.
Si voi nu mai radeti ca niste hiene de ea. Hai, la treaba!
Pentru SuperBlog2015
