Iubire la pachet

Era seară și priveam îngandurat spre discul alb ce străjuia cerul. În jur câteva stele straluceau timide cu gândul să nu-i știrbească din frumusețe. Cred că ceasul se oprise undeva pe la 8 și hotărâse să-si găsească liniștea.
Chiar pe mijlocul pasarelei ce unea cele două lumii ale parcului  stăteam și visam la cum aș putea să ating luna întinzând mâna.
Lumina candelabrelor străzii  facea ca umbrele să creeze alte umbre.  Mai întai aparu umbra ei, o formă de mlădiță unduind prin noapte și după aceea apăru ea.
Pentru câteva clipe am lăsat luna să se descurce singură și am privit spectacolul minunat oferit de tânăra cu ochii migdalați mirosind a primavară, ce se plimba puțin haotic pe pasarelă. Îți făcuse un traseu sinuos măsurând pasarela dintr-o parte în alta. Trupul ei se unduia prin lumini și umbre iar părul negru  lung dansa lansând cristale la fiecare schimbare de direcție.
Se uită  la mine de departe și aproape că striga. În mâna stângă ținea un pachet cât o cutie de pălărie.
-Domnule , fiți bun si ajutați-ma!
Fără să aștepte vreo reacție din partea mea continuă.
– Am pierdut adresa. O aveam  chiar aici, lipită de pachetel. Dar vântul și-a bătut joc de mine și a făcut-o zburată.
Îi priveam chipul, albul tenului ce contrasta cu  noaptea o făcea și mai frumoasă, ochii mari plini de voioșie, forma de zmeură dulce a buzelor…
Mi-era frică să deschid gura și să vorbesc, pentru că aș fi făcut cu vorbele mele să dispară magia momentului.
-Vă rog, nu vreau să vă speriu, mă cheamă Mei-Xing și sunt de la restaurantul Wu-Xing. Și se întoarse arătând cu mâna stânga ceva dincolo de niște copaci. Dacă mă întorc la restaurant fără bani, mă dă afară patronul. vă rog ajutați-mă.  Dacă vă place mâncarea chinezeasca și vă este foame am flori de piatra si pachetele de primavara.
O ascultam înmarmurit privind catre buzele ei care se mișcau dar nu-mi dădeam seama de ce. Îmi arătă niște poze în timp ce îmi spunea ceva despre Wu-Xing stie!

Termină de arătat pozele și-și trecu mâna prin păr întrun gest delicat. Încercam să-mi dezlipesc inima de piept, urmărindu-i gesturile ca un hămesit în ale iubirii.
În seara aceea, acolo pe pasarela ce unea doua lumi, cred, adică am presimtirea bine întemeiată, că am mâncat mâncare chinezească.
Ca-ntrun vis Mei Xing m-a luat de mână și ne-am așezat pe banca de sub candelabru. M-a hrânit cu mânuța ei, îndopându-ma cu pachețele de primavară cu toate că doar ce mâncasem un pui intreg. Priveam pierdut în frumusețea ochilor ei iar ea împingea rulou dupa rulou.
Când înca mai aveam vreo doua rulouri chinuindu-se să-și facă loc, mi-a spus ceva despre niște bani. Fără să articulez vreun alt gest, i-am dat. M-a pupat pe  0braji, pe amandoi ca erau umflați și mi-a spus că sunt cel mai bun om din lume și că și-ar fi dorit să mă cunoască mai bine dar trebuie să plece.
A plecat tot așa cum venise,  ca o păpădie.
Apoi, luna, singura iubire ce nu m-a lăsat baltă niciodată, a fost martora unui gest mai puțin pasi0nal, pentru care i-am cerut iertare cu gura plină și cu o dorința plină, de prea plin ce vrea să iasă afara.

Pentru SuperBlog2016