La covrigul tăvălit

De mult de tot m-a bătut gândul să-mi deschid propria afacere. Dar tot de atunci, același gând violent dar înfipt bine în creier, s-a întrebat ce afacere să incep. Piața per ansamblu este suprasaturată de tot felul de dughene pe mai multe etaje și mărfuri,  tonomatele de cafea se găsesc la toate colțurile, restaurantele se calcă pe bătături pentru un client cu bani care să mai și plăteasca ce mănâncă.

În drumul meu spre casă din orice direcție aș veni, trec prin fața unei locații destul de frumos amenajate care  la fiecare juma de an își schimbă numele și destinația pentru că nu există vânzare, nu există clienți. Stau într-un oraș micuț, sufocat deja de trei hipermaket-uri și alte câteva alimentare care compensează distanța dintre  ele.
Ce altceva să-și mai dorească omul într-un oraș micuț de provincie, decât liniște și pace și un loc din care să-și tragă  hrana zilnică. Pentru restul distracției, există Constanța.

O tentativa timida în urmă cu vreo 17 ani a reprezentat dorința primarului de atunci de a educa populația orașelului cu niște filme reprezentative. După câteva proiecții la care au asistat femeia de serviciu și proiecționistul, s-a renunțat la culturalizarea prin film, cu toate că filmele erau din categoria, buget mare bătaie multă.

Si pentru că  fiecare primar care a trecut pe la sediul primariei a vrut să-și lase amprenta asupra orașului, avem la fiecare colt de bloc statui cu păuni, statui cu pescari trăgând năvodul, statui istorice, fântâni arteziene care funcționeaza intermitent blip-blip,  indicatoare către cea mai bună stațiune din țara de la Marea Neagra și avem păuni pana și la piciorul podului ce trece peste canal Poarta Alba Midia Navodari. Pe această direcție suntem un oraș…statuar. Plus că toate  blocurile din centru avem lampadare  la intrarea în bloc, de ți-e mai mare dragul să stai seara la intrarea in bloc și să numeri țanțari.

Acum stau cu porcoiul de bani în geamantan  sub pat și mă tot întreb ce afacere să deschid.
Cineva, nu spui cine, în dorința lui de a face bine, mi-a spus că cea mai buna soluție pentru bani investiți este franciza. I-am replicat că mi-a ajunge o moldoveanca focoasa, nu mai vreau și o francizoaica.

După râsetele de rigoare și lămuririle suplimentare mi-a explicat că de fapt este să iei o afacere dezvoltată deja și să mergi pe același drum, pentru că  drumul este deja bătătorit și  problemele  care apar știi cum să le manipulezi. Sau să le ocolești.
M-am uitat lung și lat la el și l-am întrebat: ce prost de afacerist este ăla care își dă afacerea pe mâinile cuiva fără o asigurare prealabilă?
Mi-a explicat ca unui copil care stă și se uită la desene animate tot trăgând de o acadea, că nimic nu este lăsat la voia întamplarii, cel care îți vinde franciza se asigură că stii totul despre afacerea lui și  că vei urma cu litera de lege aceiași cale  de succes ca a lui. Te învață ca pe un copil să mergi pe bicicleta iar la sfârșit îți dă și o bicicleta.

Încărcat cu bagajul de cunoștințe și cu geamantanul doldora de bani, că aveam numai hârtii de 5 euro, mă trece fiorul să trec pragul unei firme de ajutor la francize, recomandată de același bun prieten.

La intrare, un nene spilcuit la 4 ace, cu un costum de un cenușiu delicat cu fine dungulițe firave, pe care se putea încă vedea eticheta originală George Armeanu, m-a invitat într-un birou cu geamul larg   spre exterior. L-am rugat să tragă jaluzelele, că dacă deschideam geamantanul  sigur salivau de geam vreo 3-4 nevoiași de bani. Înainte să intrăm în amănunte, domnul cu costum mă întreabă serios:
– Îmi permiteți să vă întreb, de unde aveți banii?
-De la  loz in plic.
-Vă întreb pentru că nu vrem să avem surpriza ca după ce deschidem vreo franciză să ne trezim cu un control financiar  și că nu puteți justifica porcoiul de bani din capitalul inițial. Stiți astfel discredităm încrederea în clientul nostru. Și nu vrem asta, nu!?
– A nu, nimic din toate astea. De fapt i-a câștigat mătușa mea Tamara din Agigea la loz în plic și mi-a donat cu tot sufletul și  ultimile ei cuvinte au fost: Să-i investești în  franciză, nepoțelul meu drag.  Și a facut …puuuuf!
-Perfect. La ce anume v-ați gândit, ce afacere v-a atras atenția, din cele listate de noi? Și da-ți-mi voie să va întreb, cât de serios sunteți  în afacerea pe care doriți să o alegeți?
– Sunt implicat 100% si daca-i nevoie, mai aduc de acasă încă 10 %. În timp ce studiam lista dumneavoastra, mi-a atras atenția un brand ce cumpară și vinde, un fel de amanet, dar mai sofisticat și in același timp mai simplu.  O idee nu chiar inovatoare dar care simplifica ideea de amanet. Ai  nevoie de bani!? Te duci și vinzi pick-ul vintage al bunicului și când câștigi la loto ca mine, te întorci și poate ai norocul să-l regasești printre produsele de pe raft.
Nu este nouă dar este interesant să te bazezi pe dorința omului de nu investi prea mulți bani în ceva ce nu vei folosi decât câteva zile.  Este o afacere  riscantă dar pe drum lung are avantajul că se compensează cu produsele revândute.
Apropo de second hand, când mi-a povestit cineva, nu spun  cine, prima oară despre această afacere, m-am gandit că seamană foarte mult cu o afacere second hand. Dar este mai mult decât atât.
Tot atât  de bine puteam să bag banii într-o afacere nouă, proaspată, de vândut covrigei la colțul străzii sau gladiole în piața dar m-a interesat să fie ceva deja consacrat,  care a creat impresie și ceva despre care omul să fie înmărmurit de prezență. Când citește pe frontispiciu „2Sell Used products 4 sale„,

să rămână ăla crăcănat de uimire și cu ochii în lacrimi de bucurie, că s-a deschis în oraș la el. Da tată, uite ceva de care aș fi  mândru că este în orașul meu!
Dumneata ai cumpăra covrigei de la o covrigărie numită „La covrigul tăvălit”?  Spun eu, nu.  Că oricâtă vanilie  ai bagă în covrigeii ăia, omul  tot la celalalt magazin s-ar duce.
Și apoi, de ce să stai cu bani blocați într-un geamantan și să mănânci numai covrigi, de frică să nu-ți pierzi câștigul de la loto!? Riscul face parte din filozofia vieții. Până și venitul pe lume este o loterie, căci nu știi ce-ți rezervă viața, dar de dragul vieții, vii pe lume și încerci să te bucuri de ce ți se oferă și asta cu afacerea este un plus pentru micile bucurii ale vieții,  o bucurie de 100.00 de euro.
– Parca ați zis 150.000!
-Dacă mă mai întrerupi s-ar putea să fie doar 50.000.
Nu vin cu ideea mea de afacere, că-s paralel cu ideile, ci  dau bani pe ideea altcuiva, pe o franciza și merg în direcția bună. Este o afacere de win-win.  Adică vin vin pentru toată lume, ca șampania! Și mai îmi place ideea că ăla de la care cumpăr, vine și-mi spune toate secretele, tot ceea ce face el ca să fie bine, ca afacerea să meargă unsă. Păi cum să nu dai bani pe așa ceva!?
-Domnule, trebuie să va felicit. Prezentarea dumneavoastră m-a convins si pe mine.  Atât de tare ma-ti convins încat mă bate și pe mine gândul să investesc într-o franciză. Poate chiar în aceiași ca dumneavoastra. Poate vom fi chiar parteneri.
-Poate nu.
Și îi răstorn geamantanul  pe masa din care se revărsau hârtii de ziar decupate pe mărimea unei bancnote de 5 euro.
– Mi-ar fi plăcut să fim parteneri dar totul a fost un joc, o frumoasă găselnița a celor de la Francize.ro. Dar crede-mă pe cuvânt de om de afaceri, că dacă aveam bani ăștia,  eram călare pe franciza . Și nici blogul ăstă nu exista.

Pentru SpringSuperBlog2017