Bijuterii de sâmbătă

Sâmbătă, o zi aglomerată în oricare din mall-urile din țară. Sâmbătă este ziua când mulți tineri, părinți, copii, bătrâni, își lasă grijile acasă și cutreieră anapoda culoarele mall-urilor doar de dragul de a face altceva. Magazine, cafenele, locuri de joaca pentru copii, librarii, cinematografe devin dintr-o data neîncăpătoare.
Aproape de scara rulantă, între o cafenea plină ochi și magazinul Splendor,

Varvara stătea sprijinită de balustrada de la etajul unu al mall-ului, privind la aglomerația ce-i trecea prin fața ochilor.  Frânturi de cuvinte, de discuții ca un murmur general însoțea mișcarea de du-te vino a oamenilor.
Ca de obicei, sâmbăta purta rochie,  bleumarin cu volănașe, ceva să-i lase să respire trupul dar în același timp să-i scoată în evidența formele parcă dăltuite de un sculptor antic. Simpla mișcare și valuri de frumusețe izbucneau spre ochiul privitorului vrăjindu-l.
Ca  așteptarea să treacă mai plăcută, privii  în vitrina magazinului cu bijuterii și ceasuri.
Fiecare obiect expus îi oferea gânduri de cadouri  pentru cei dragi. Un ceas pentru tatăl ei, un pandantiv pentru mama și cercei pentru Laura, ce minunat ar fi fost.
Se delectă privind la un inel ce-i atrase atenția încă de săptămâna trecută pe când trecuse pe lângă magazin și stăruise cu privirea pe el.

 O bijuterie de inel lucrată cu pietre de Majorica. Îi plăcea conceptul și forma pentru că-i  aducea strălucire-n ochi.
Era pierdută cu privirea pironită pe vitrină visând la povestea fiecărei  bijuterii și nu observă când în spatele ei, cineva se pusese în genunchi.
Laura Cristina  voia să-i facă surpriza vieții ei și alesese cel mai bun moment și cea mai bună locație, în fața unui magazin de bijuterii, pentru că era bijuteria vieții ei. Pentru ca totul să fie completat așa cum se cuvine, cumpără inelul ce-i atrase atenția Varvarei. Acum stătea în genunchi în fața ei. Varvara  se dumirise ce se întâmplă și izbucnii în lacrimi de fericire:
-Vrei să fi partenera mea pe viață?   Și cuvintele plecară ca un buchet de flori  smulse din  inimă, împreună cu o cutiuța deschisa din care se putea vedea o  splendoare de inel din argint, exact ca cel la care  Varvara visase mai devreme.
Varvara așteptă  să treacă acel moment de luciditate ce însoțește  o cerere în căsătorie și ștergându-și lacrimile  rosti ca și cum s-ar afla în fața ofițerului de stare civilă:
-Da, vreau! Și te iubesc și te ador și vreau să fim împreună  tot restul vieții.
O ridică ținând-o de umeri pe Laura Cristina iar îmbrățișarea lor urmată de un sărut prelung, făcu audiența formată din  cei prezenți în cafenea și câțiva din cei care se opriseră să privească scena, să aplaude prelung.
Poate  pentru momentul pasional dintre cele două sau poate pentru curajul de a se arăta deschis,  fără frica de a fi răstignite, dar cei care aplaudau mai tare și se bucurau pentru ele , erau băieții.
Varvara și Laura Cristina părăseau scena, momentul lor de glorie, ținându-se de mână. Se pierdură în mulțimea ce umbla brambura prin mall.
În urma lor rămase cafeneaua, în care încă se discuta la aproape fiecare masa despre ele, despre curajul nebun ce ți-l  dă dragostea și poate asta a fost și impulsul ce-i făcuse pe cei doi băieți care stăteau la o masa chiar în centrul cafenelei să-și strângă mâinile întinse pe masă și să se sărute.
Un moment care  chiar dacă ar fi  trecut neobservat de mulți dintre cei prezenți, nu făcu pe nimeni să aplaude.

Pentru SpringSuperBlog 2017