Intrebare mai mult retorică

Mă macină o întrebare zilele astea. Ce sunt eu? Nu cine sunt, că ştiu cine sunt sau măcar cred că ştiu cine sunt.
Ce sunt!? Oscilatorie întrebare. Am un loc de munca ce-mi oferă doza zilnică de stres, uneori mai mult şi atunci cad lat şi nu-mi arde de nimic, alteori ajung să mă plictisesc pe scaun şi încep să-l hâtân în speranţa că nu cad de pe el.
Sunt blogg-er!? Să vedem! Un blogg-er scrie regulat pe blog. Adică constant,  nu la zi cu dragostea. Sau înainte de a scrie tragi o partidă de sex să-ti crească inspiraţia.
Eu nu scriu regulat şi nici măcar constant. Scriu atunci când mi se pune pata pe tastatură. O chinui puţin că şterg, scriu iar şterg iar scriu. Scriu când apare cate o probă la concurs şi atunci chinuit de remuşcări. Au fost luni în care am stat departe de orice formă de scris deşi aveam inspiraţie şi erau destul de trecut pe hârtie.
Astă vară eram la Eforie Nord, la nămol cu familia şi eram negri cu toţi.  Toţi de pe plaja eram negri, ca ajungeam uneori să vorbesc cu cineva şi după juma de ora îmi dădeam seama că nu-i nevastă-mea. Şi câte îmi mai spuneam! Într-o zi un nenea de vreo 60 a făcut infarct în apă. A stat câteva minute bune cu capul în apă până să-şi dea seama cineva că-i ceva în neregulă cu el. L-au scos la mal şi deşi intervenţia Salvării a fost  imediată şi s-au chinuit vreo juma de oră să-l resusciteze, a murit.  Stau şi mă întreb dacă nu cumva babele umblă cu lumânări în geantă exact pentru momente d-astea, că   a stat bătrânul pe plaja vreo ora şi s-a găsit cineva să-i aprindă o lumânare la căpătâi.
Dar lumea merge înainte şi restul celor vii ne-am văzut de ale noastre, ne-am uscat nămolul, ne-am bronzat în soare cu mortul la 3 metri de noi. Când am intrat în apă să ne spălăm , cel mic m-a întrebat ” Şi acum ce se întamplă, de ce stă mortul acolo?” Un alt bătrân bălăcindu-se lângă noi în apă, încă viu, i-a spus ” Trebuie să vină cei de la Institutul de Medicină Legală şi să constate decesul” ” Da’ de ce i se spune aşa, există şi Institutul de Medicină Ilegală?” Copii ăştia!
Citeam undeva că un blogg-er scrie relevant. Relevant pentru cine? Deci nu sunt  blogg-er urmând paşi unui regulament de ordine interioara a unui blogger. Pentru că atunci când scriu trebuie să-mi placa mie în primul rând şi dacă nu rad în hohote la ceea ce scriu, mai bine nu scriu. Nu mă văd în rolul de porta voce digitală sau inspirator de hoarde în căutarea unui lider. Cei 10 oameni care îmi actualizează traficul, şi le mulţumesc din inimă pentru fiecare vizită, intră în căutarea unui zâmbet.
Ce este curios că atunci când am scris despre o altercaţie mintală  pornită de la concurs, traficul mi-a explodat la 12 vizitatori. Ceea ce denotă că sexul şi scandalul încă se vând.
De caştigat bani de pe urma blogului se pot scrie  doar câteva cuvinte, căciulă de smurf de care s-a bucurat mai mult cel mic.
Cât despre domeniul propriu   a fost o tentaţie de moment dar când nu m-am văzut în ipostaza unui blogger, tentaţia a dispărut.
Oare sa fiu scriitor!? Câteva sugerări mi-au îndoit capacitatea mea de a sta liniştit şi a nu face nimic. E şi asta o artă. În acest sens mi-am lăsat barba să crească şi sper că atunci când apare o carte cu autor numele meu, să fie destul de lungă să o pot mângâia. Barba.
Mă uit în oglindă în fiecare zi să văd cât a crescut. Nu mă pot abţine să nu mă gratulez pentru aspectul fizic şi tind să mă pup în oglindă şi să-mi spun cuvinte de laudă” Ce frumos îs!”
De multe ori îmi folosesc abilitatea de a tasta pentru a mai descarcă din încărcătura acumulată şi de aici s-a născut incerta titulatură de creator ocazional de conţinut. E mult mai doctă şi mai actualizată. Dacă unora le place ceea ce citesc, nu eu sunt de vină.
O să continui să scriu atâta timp cât voi avea în faţă un monitor pe care să montez cuvinte. Nu ştiu prea multe cuvinte da’ barem le amestec mereu.