– V-aţi pregătit temeinic domnule, după câte văd.
– Da da! Am vrut să trăiesc cu adevărat această experienţă. Mi-am făcut bagajele!
Un zâmbet apăru pe chipul chinuit de greutatea celor trei valize.
– Vă mulţumim că aţi ales Christian Tour pentru aceasta tripla experienţă, care speram să vă fie pe plac. Pachetul ales de dumneavoastră este unul mai deosebit pentru că include trei dintre cele mai deosebite destinaţii, face parte din programul circuite Christian Tour şi include Farmecul Umbriei, Iordania Experience şi Ţara Soarelui Răsare. Eu sunt Andreea şi voi fi ghidul dumneavoastră. Dacă aveţi întrebări nu ezitaţi să întrebaţi. Domnule, vă rog să lăsaţi bagajele jos, nu trebuie să staţi cu ele mereu lângă dumneavoastră.
– A, credeam că pentru o experienţă completă este nevoie şi de puţină realitate. Am stat câteva ore să le pregătesc. A fost ceva de muncă, am pus şi ciorapi şi chiloţi şi mănuşi. M-am gândit că dacă vremea nu este prielnică să-mi pun o umbrelă şi ceva gros, un pulovăr, un hanorac, o pufoaică. Dar m-am descurcat, le-am îndesat bine în cele trei valize cu piciorul, nu vreau să-mi lipsească nimic atunci când ajung acolo. Plus că înainte să vin m-am documentat. Am citit despre Roma că e un fel de cetate eternă cu turnuri şi că în Umbria stau etrusci, un neam vechi. Vreau să trec pe la Palatul dei Priori despre care am citit că este mai vechi decât Capela Sixtină. Vreau s-o văd şi p-aia, că îmi plac picturile pe tavan, că stau aşa cu ochii în sus. Şi să mănânc multă pizza!! Am şi nişte poze decupate de pe net. Trebuie să ajung neapărat să le văd.
– Domnule, vă asigurăm că toate referinţele despre Umbria sunt adevărate iar turul nostru trece obligatoriu prin principalele atracţii turistice. Şi neapărat vom gusta din gastronomia locală. Chiar şi pizza! Acum vă rog să treceţi la locul dumneavoastră, să vă relaxaţi şi…
– Da da, mă bucur mult că am ales această ofertă. Când am văzut-o m-am gândit instant că trebuie să fac parte din acest tur. Şi preţurile atractive m-au îmbiat, mă atrăgeau spre ele şi nu am ezitat nici o secundă să scot cardul şi să spun că vreau aici, aici şi aici. Şi când spun a doua oară „aici” m-am gândit la Iordania. Plină de istorie, legăn al civilizaţiei, pe undeva p-acolo este îngropat şi Moise. Dar cel mai mult mi-aş dori să văd comorile mănăstirii Petra. Doamne, e totul atât de superb în poze încât realitatea mă copleşeşte deja cu gândul la ea. Mi-a adus vecina nişte poze, că am rugat-o să scoată câteva cât fac eu bagajul.
După ce trecem pe la Templul lui Hercule, vreau să mă duceţi la un restaurant unde se serveşte mansaf şi linte.
– Desigur domnule, aşa vom face căci după atâta umblat se face foame şi cel mai bun mod de a completa excursia este să degustăm din bucătăria tradiţională. Acum vă rog să…
– Excelent! Mi-am zis când…
– Oh! Domnule vă rog!
– Ştiu ştiu, încă puţin şi termin. Excelent, mi-am zis când am văzut că în oferta este trecută şi Japonia. Nu aveam cum să ratez aşa ceva, că îmi plac samurai şi mereu mi-am dorit să văd tara de origine. Am citit despre ei multe lucruri şi vreau să văd cu ochii mei dacă sunt adevărate. Gata, gata, nu mai zic nimic!
– Domnule, vom avea timp pe îndelete să vizităm şi Japonia, Tara Soarelui Răsare şi vă asigur cu cea mai mare profesionalitate că vom avea ocazia să vizităm locuri în care renumiţi samurai au trăit, pe lângă vizita obligatorie la lacul Ashi lângă muntele Fuji. Japonia are multe de oferit şi printre altele vom degusta sushi, okonomyaki şi salată de creveţi. Vă rog frumos să vă aşezaţi în locul dumneavoastră pentru că ceilalţi turişti au început să devină nerăbdători.
– Gata, gata, mă aşez.
– Vă mulţumim că aţi ales Christian Tour. Acum, lăsaţi bagajul jos şi puneţi-vă casca de realitate virtuală.
Pentru Spring SuperBlog 2018
Ca stau asa cu ochii in sus? :)))))
Spor, ca vad ca iar te-ai bagat 😀
Cred ca pana la urma imi place 😛
Multumesc mult.
Să-ţi fie inspiraţia la fel de aproape în toate probele!
Mi-a plăcut mult!
Va multumesc doamna. Asemeni si dumneavoastra 🙂
Super articolul…cel mai mult îmi place finalul: „puneți-vă masca de realitatea virtuală” 😛 Baftă să ai!
Scuze Gigel…voiam să scriu casca nu masca 😛 se vede că e târzie ora… și Ene a cam venit pe la gene 😉 Baftă multă! 🙂
Multumesc mult doamna 🙂 Pisicher Mos Ene 😛
Eheheheee, da cam așa ceva cu Moș Ene 😉
Gigel, articolele tale sunt printre putinele pe care reusesc sa le „duc” pâna la capat. Ma amuza mereu… ar trebui sa scrii întotdeauna înaintea noastra, sa ne luam de la tine portia de umor si optimism. Mai ales ca tu scrii cu o asa usurinta…
Bafta multa!
Multumesc mult Daniela. Un fel de etalon. 😛
Succes si tie 🙂