Întotdeauna mi-a plăcut luna decembrie. Are un iz aparte, cu zăpadă, cadouri şi multe întâmplări la muncă. Se dau prime, se dau cadouri, se oferă cadouri şi câteodată chiar şi primesc.
Plus că oamenii încep să devină mai buni. Am rămas crăcănat de uimire când numărul faptelor bune asupra mea, a crescut. S-a dublat. Într-o singură zi am avut parte de două încercări, încununate de succes, de ajutor. Mergeam cu căruţul de cumpărături şi zâmbeam aiurea şi mă tot uitam în jurul meu dacă nu cumva sunt la camera ascunsă.
Ce frumos ar fi că tot anul să fie decembrie. Aş huzuri de ajutoare, prime şi cadouri.
Că tot revenii vorba de cadouri. Unul din ele este acest site, pe lângă alte câteva premii la fel de valoroase căzute de la competiţia SuperBlog. Încă încerc să-mi dau seama cu ce se hrăneşte şi ce papă la micul dejun să crească umflat. Văd că îi plac literele, uneori aranjate frumos pe linie.
Un alt cadou este călătoria spre Gala SuperBlog. Şi Gala în sine. Faptul că trebuie să călătoresc cu trenul îmi aduce multă bucurie. Iubesc să merg cu trenul, să văd cum casele trec cu viteză pe lângă mine, cum las în urma câmpii şi lacuri. Prima oară când am văzut muntele eram în tren. Stăteam lipit de geam şi cu greu mi-au dezlipit genele de geamul îngheţat. Ochii rămăseseră aţintiţi pe o coamă, căruia cei din tren îi spuneau vârf.
Cel mai mult cu trenul am mers în urmă cu vreo 25 de ani. Deşi teoretic trenul trebuia să facă vreo 17 ore, de la Iaşi la Timişoara, a făcut mult mai mult. Atât de mult încât doi tineri proaspăt căsătoriţi nu au mai rezistat aşteptării, că se aflau în luna de miere, şi au făcut dragoste. Pe la Braşov şi-a dat seama că a rămas gravidă iar când mai aveam doar 150 de kilometrii până la destinaţie, a născut. Am apucat totuşi să-i facem botezul în tren chiar când intrăm în Timişoara iar nașul a fost chiar naș. Apoi i-a pus pe tinerii părinţi să cumpere bilet pentru cel mic, că ocupă loc.
Vreau să scriu, mai mult decât cele câteva sute de cuvinte de aici, să las uneori şuvoiul de idei să se desfăşoare în toată frumuseţea lui dar uneori nici măcar scrisul nu aduce acel ceva ce strică o zi cu graţia muncii.
Naşpa cu andropauza asta!
Mă uit la uichendul ce vine ca psd-isti la Dragnea crezând că este Moş Crăciun şi le aduce în dar aministia.
Să fie măreţ, ca un sfârşit al unei ere şi începutul alteia mai bune.
Scoate ultima frază ca strici frumusețe de articol 🙂
Ce nu fac eu pentru tine! 😛
Mă simt flatata :))
Nu stiam daca esti tot tu dar vad ca am intuit corect 🙂 Deci ai castigat un domeniu… fain! iti doresc mult succes si chef de scris.
Multumesc mult Ioana. Da, printre cele patru premii castigate, record absolut in intreaga mea existenta de superbloger, editia asta a fost fructoasa, este si un domeniu.
sunt aici ca sa urez de bine, asa ca in decembrie, sa fie in ceas exceptional si sa creasca intr-un an cat altele in zece.
Cica Fat Frumos crestea intr-o zi cati alti in 10. Si la 20 de ani ajunsese la 220 de metrii inaltime. 😛
Multumesc mult Roxana. Sa fie un decembrie frumos pentru toti!
Felicitari pentru casa cea noua ! Vad ca ai adus si ceva mobila 🙂 S-o stapanesti sanatos si sa-ti aduca bucurii !
Multumesc mult Cristina! Da, am adus-o dar o tot mut ca nu e feng shui. Pana ma hotarasc, trece un an :))
Frumos. Nu pui și like-urile WordPress și butoane de distribuire rețelele de socializare?
O sa pun cu prima ocazie cum imi dau seama cum sa le pun :))
Bravo Gi! Cat mai multe premii si inspiratie!
Multumesc mult Voichita! Sa fie la toata lumea inspiratie si premii! 🙂
Bun găsit la casă nouă!
L-au înscris pe ăla micu’ la şcoală până aţi ajuns? Asta mă roade pe mine. 😀
:)))))))))) Cred ca era bun doar de cresa 😛
Bun venit in noua mea casa!
Vrem și continuarea! Si a trebuit să vă dati jos din tren?…că părea forte interesant!! :)))
:)))))) Oricum, , am petrecut tanara familie pana la statia de autobuz in chiote. Cel mic facuse ochii si era aproape aproape sa zica primul cuvant. Da’ ca in orice povestire cu suspans, exact atunci un autobuz numit „speranta”, ni i-a rapit pe cei trei. Tanara si mobila familie!
Nasul incepuse sa planga cand autobuzul disparu pe o straduta si ramasese intiparit pe retina cu imaginea micutului la spatele autobuzului tinand strans in pumnisor, biletul de tren.