Un gând în noapte

Zăpada acoperise totul în jur. Se gândea dacă într-adevăr asta era drumul spre casă. Nu mai recunoştea nimic din ceea ce ştia. Drumul, pe care în alte dăţi îl putea parcurge cu ochii închişi, se întindea în toate direcţiile.
Încerca să ghicească pâlcul de copaci în care avea încredere că-l duce spre casă. Privi lung prin albul nopţii căutând să ghicească care din vârfurile copacilor trecuţi peste mantia zăpezii proaspăt depuse, îi aduce aminte cel puţin de drumul spre casă.
Ninsese mult. Mai mult decât de obicei iar zăpadă nouă crease un covor alb ce acoperea totul.
Când plecase la drum, nu băgase în seamă prognoza meteo. Ninsoarea îl prinse pe drum, aproape de oraş, cam pe când soarele ar fi trebuit să apună. Noaptea începuse mai devreme din cauza viscolului, lăsând loc la mici interpretări.
Se adăpostise la prima cârciumă ce-i ieşise în cale. Nu era singur. Alţi călători târzii, pierduţi în imensitatea viscolului, îşi găsiseră adăpost în mica şi călduroasa cârciumă.
Nimeni nu spunea nimic. Toţi erau aplecaţi asupra cănilor de vin fiert, aruncând priviri dese spre geamul uşii, în aşteptarea unui semn blând de la viscol. Vinul îl mai încălzise puţin şi îi dădea speranţa. Parcă viscolul scăzuse în intensitate. Sau doar i se părea.
Noaptea se lăsase de-a binelea când vuietul viscolului încetă. Tot aşa de brusc precum începuse.
Ieşi primul din cârciumă şi doar întunericul mai atenua din albul zăpezii.
Magazinul nu era departe şi încă i se vedea firma de neon aruncând străluciri în zăpadă.
Când plecă din magazin, îşi trase căciula mai pe cap, se înfofoli mai bine în haină, privi spre drumul pe care venise şi îşi luă avânt. Ştia că o să fie un drum lung şi greu. Mai lung decât pe cel care venise.
Un clinchet ca de clopoţel îl făcu să se oprească. Merse mult. O oră, două, un kilometru, doi… poate trei… habar nu avea! Broboane de sudoare i se scurgeau pe spate, iar picioarele îl ascultau cu greutate.
Îşi ridică ochii din zăpadă şi privi la imensitatea zăpezii din jurul lui. Nu mai recunoştea nimic. Privi în urmă şi doar urma paşilor lui stricau armonia zăpezii.
Clinchetul venea de la telefon. Îl scoase cu greutate din înfofoleala hainelor şi îl privi. Un mesaj. Degetele se mişcau tremurând peste ecran şi îi trebuise câteva secunde bune să deschidă mesajul.
„Să iei d-alea cu aripioare, că cele clasice mă zgârie”
Un gând îl străbătu prin mintea înceţoşată de greutatea albă a nopţii. Bagă mâna în buzunarul hainii şi privi pachetul de tampoane.
– Ah, să-mi f..!