Clementin și Cleopatra

Un.
Clementin este un băiat sărac. Sau cel puţin aşa s-a născut. Nici părinţii lui nu au avut norocul să se nască sub o stea norocoasă. Toată viaţa s-au străduit să-i ofere lui Clementin un minim necesar. O căruţă, un grajd pentru poneiul lui şi poate o căsuţă în fundul curţii pentru viitoarea lui mireasă. Clementin avea 24 de ani când a cunoscut-o pe Cleopatra. Se mutase de curând în sat, venită de la oraş pe motiv de părinţi dornici să-şi regăsească rădăcinile şi să resimtă chemarea naturii. Trei zile a bocit Cleopatra în faţa televizorului plat de 102 cm deschis pe un maraton cu Suleiman Magnificientul, trei zile de jale cu rugăminţi să se mute doar ei că ea poate să rămână la mătuşa Varvara, o doamnă din centrul istoric şi dezvoltat al oraşului.
Dar părinţii Cleopatrei au rămas neînduplecaţi, se vor muta la ţară.
Ziua în care Clementin a zărit-o pentru prima dată pe Cleopatra, este demnă de a fi menţionată. În sat, pe lângă cele clădiri omeneşti de luat în seamă, biserica, poliţia şi cârciuma, la doi paşi de clopotniţa ce anunţa enoriaşii că-i timpul să mai lase sapele, se înălţase o cocioabă dereticată de unu’ ce-şi zicea Zanet. Cocioba şi-o intitulase din lipsă de inspiraţie, „La Zanet”. În ea puteai intra în lumea virtuală, că-şi cumpărase două calculatoare şi le închiria cu ora doritorilor de lume virtuală.
În ziua aia, Clementin vroia să caute pe net metode de implantare a răsadurilor de roşii în mediu steril cu variaţiuni genetice şi când ajunse la intrare, Zanet îl oprise cu o palmă pusă în piept:
– Stai Clementin! E ocupat. La primul este o domnişoară tânără, zveltă, ce-şi ascute degetele pe tastatura tot vorbind cu o altă domniţă, că aşa se vede de la mine de la pupitru.
– Păi şi la celălalt?!
– E popa Desdemon. E la level 6 la Final Fantasy. Tocmai îl bate măr pe Takahiro Sakurai. E supărat şi se descarcă.
– De ce e supărat?
– Păi a vrut să ţină slujba de pomenire pentru unii morţi cu duhul. Da’ cum începea să pslameze primele acorduri, cum suna telefonul de la centru să se oprească. A tot zis el că-i păcat, ca oamenii sunt oameni, dar cică aia de la centru au ordine să nu iasă în evidenţă. Aşa că Desdemon a bătut toată ziua toaca în semn de protest. Acum îşi închipuie că se bate cu cei de la centru şi cât de supărat îl văd, termina toate nivelele în câteva minute. Mai stai olecuţă, că nu mai are mult. E la level 8 deja.
Zanet era ca o sursă inepuizabilă de informaţii, ca un sfântul google la ţară. Când apuca să închirieze calculatoarele câte o oră două, se retrăgea la cârciuma ce era la „trei paşi şi două coate” distanţă, aşa cum îi plăcea lui să zică. Se făcea că-şi lua de băut şi stătea cu urechile ciulite la cei ce dădeau la băutură tot ce ştiau. Aflase multe dar le ţinea pentru el, cât crede de cuviinţă.
Popa Desdemon îşi terminase exhibiţia cu Final Fantasy şi ieşea cu un zâmbet triumfător din cocioabă. Era fericit, că undeva Dumnezeu îl iertase pentru aproape toate păcatele, mai ales cel în care era implicată şi Vasilica, șefa de cadre din Primărie.
Clementin îl salută respectuos cu o plecăciune senila dar Desdemon era prea virtual ca să-l mai recunoască, plus că își îmbibase trupul cu nişte aghiasmă înainte de lupta din virtual, să aibă curaj şi vigoare.
De cum intră în cocioabă, Clementin simţi în aer un damf de atracţie. Poţiunea nr. 5 din Chanel sau damful de orăşeancă al domnişoarei ce stătea aplecată asupra tastaturii, era ceva ce-l făcea să stăruie asupra ei. Îi privi din spate părul strâns într-o codiţă de câţiva centimetri, puţin blond, aşa cum reieşea din semiîntunericul cocioabei şi cu răvăşitele şuviţe omniprezente pe tâmplă.
– Ce faci perversule? Te holbezi la mine şi te masturbezi mental?
Din visarea în care intrase Clementin, părând că trăieşte fiecare cuvinţel al domnişoarei, nu auzise decât „mental”.
– Eu…nu… nu. Admiram…! Se fâstâcii… admiram frumuseţea şi parfumul…
– Dacă doar admirai, e bine. Poţi să continui.
Cleopatra tasta ceva la tastatură. Din unghiul în care intrase, Clementin apuca să vadă locul în care tasta, o comunitate fiţoasa de pe Facebook. Un mesaj proaspăt tocmai apăru pe monitor. Înţelesese repede ca domnişoara discuta cu cineva despre ceea se întâmplase mai devreme, că mesajul era cam aşa „Un dobitoc stă în spatele meu şi mă miroase. Ce să fac? Viaţa mea este aproape distrusă! Locul ăsta îmi dă fiori în şuviţe!”
Din partea cealaltă a monitorului, răspunsul nu se lăsă aşteptat „E bine făcut dobitocul măcar?!’”
Un alt mesaj apăru pe ecran.” De cât timp se manifestă această modalitate de gestionare de care eşti nemulţumită?” „Cel puţin mai am acest acces la net, ceea ce nu credeam că o să am la aceşti ţărani. Am văzut de curând ceva ce mi-a atras atenţia, o rochie ca o pijama”
Clementin citi în fugă şi simţi cum îl trec o mie de străfulgerări când domnişoara se întoarse spre el mimând un zâmbet:
– Je mapel Cleopatra. E tu?
– Io sunt Clementin, paysan d-aci, din Țipalau.
Fu momentul de aur ce-l făcu pe Clementin să cadă într-o lungă şi vârtoasa ardoare. Aştepta clipele când apărea furtunoasă la Zanet, se uită lung după suvițele ei răzvrătite şi visa.
Știa ca este dragoste la prima lor vedenie. Ca orice barbat care ajunge la o anumita limita a rezistentei, Clementin fu cuprins de fiorul nestăvilit al bărbatului ce-şi doreşte o întemeiere. Fiecare clipă departe de ea, echivala cu un supliciu.
Deux.
Stătu mult timp în cumpănă dacă să o ceară sau nu de soţie pe fiţoasa orăşeancă ce-i zdruncinase sensul vieţii. Dacă până deunăzi viaţa pentru el însemna petrecerea timpului între gardul de stuf al grădinii lui printre nuferi, animale şi flori de cais pe de-o parte şi relaţia platonică din virtual cu un profil ce se intitula zdrahoanca_năzdravană, acum era în pragul de a reconsidera acest sens. Privea spre viitor şi zâmbea. Era zâmbetul unui om ce vedea dincolo de faţada femeii reci ca o crustă de gheaţă în miez de vară, ce vedea frumuseţea interioară adânc ascunsă printre picături de rouă… Oau! Îşi zise, ce face iubirea din mine! Mă subjugă fiorii spre filozofie.
Îşi aranjă redingota verde scuturând un fir de praf imaginar, scutură capul pentru aranjarea pălăriei de paie făcută cu mânuţele lui din iarba uscată din gradină, îşi privi pentru siguranță strălucirea pantofilor cu cioc și se așeză în fața Cleopatrei în genunchi.
– Cleopatro, ai vrea să faci parte din viitorul meu?
– Mă’ ţărane, de unde îţi zbughi ţie ideea că aş avea ceva sentimente faţă de zdruncinătura ta de faţă? Tu chiar nu vezi că visul meu este altul, că visăm în culori diferite? Ce ţi-ai închipuit tu, că dacă mă vezi zilnic aici în virtual, la Zanet şi că dacă-mi oferi zilnic locul tău cu zâmbetul ăla tâmp cu tot, mă cucereşti?
Apăi află ma’ virtualule, că unui bărbat îi trebuie mult mai multă minte ca să mă ceară şi mult mai multă dorinţă să mă îndrăgostesc de el. Aşa că ia-ţi d-aci piatra asta strălucitoare ce tot o fâţâi în faţa mea şi precis o să spui că este preţioasă, că ai găsit-o în curte în timp ce săpai pentru o toaletă nouă, că nu mă impresionează.
Clementin o privi hămesit de iubire şi nici măcar jumătate din tirada ei nu o auzise. Era absorbit sadea de ochii ei jucăuşi ce se roteau în toate direcţiile când era puţin nervoasă iar părul se amestecă galant cu genele de ziceai că-s din acelaşi aluat. O privi, îi privi obrajii îmbujoraţi ieşind din cotidian prin maxilar, îi privi umeri decoltaţi şi se pierdu în linia lor, îi observă cu un gest tandru sânii cum îi tresăltau la fiecare frază alambicată şi îi vedea aplecaţi asupra răsadurilor de morcovi din grădina lui, îi studie cu ochii mijiţi fundul ce stătea să explodeze din fustă scurtă purtată în acea zi şi se bucură că un copil de tot ceea ce natura galantă ii oferise femeii ce o iubea.
Însă atunci când îi atinse dosul palmei, simţi zbârcituri, riduri de cratere pe lună, adâncituri de zgripţuroaica.
Un gând târziu îi se strecură printre gândurile despre ea.
– Dacă te scap de pielea asta de dinozaur, o să fi soţia mea măcar câteva zile? De probă.
Mă bălăceam azi pe net şi o reclamă redudantă îmi scăpără imaginaţia. Nu era cine ştie ce pentru mine ca bărbat, deşi între noi fie vorba, am nişte săpăligi sănătoase aici , îşi arată palmele către ea, dar erau nişte fătuci tare dulci de făceau reclamă la nişte creme care cică-ţi făceau piele de pe mâini mai fină ca pielea unui fund de bebeluş. Deci ce zici?
– Arză-te-ar focul să te ardă de libidinos, mânca-te-ar puricii să te roadă şi să cazi în groapa aia ce ai făcut-o în fundul curţii, că eu cu tine nu mă mărit! Nici măcar pentru 5000 de produse de-astea de cremă antirid și fermitate. Nici dacă m-ar face frumoasa frumoaselor şi m-ar invidia o lume întrega ce piele fină am…
…auzi mă’ Clementine, poţi să faci şi comenzi online? Bine, fie! De probă, câteva zile. Si dacă imi place, prelungim cu câteva zile.
– Mi-ai redat speranța în viață veșnică și prelungită, chiar și pentru câteva zile. Fi-vei-tu giuvaierul nestemat al vieții mele!
Câteva lacrimi se scurgeau pe obrazul lui Clementin udând-i gulerul redingotei.
– Clementine, da’ acuşi dacă tot m-ai cerut și eu ca proasta am zis „da”, nu facem şi noi din cele sau din celelalte? Că nu vreau să mă trezesc mâine poimâine că dau bani pe vibrator. Vreau să văd şi eu ce mi-am luat la casă. Să nu fie vreo mobilă şi s-o scutur de praf!
– Păi vrei să-ţi arăt acum?
– Nu mă’ Clementine, ce-ţi veni?! Că doară nu o scoţi în mijlocul uliţei să o vadă toată lumea. Mergem frumos la tine sau mai bine zis, la noi!, şi ne consumăm reciproc dragostea. Dacă le spun prietenelor mele că am zis „da” fără să mă culc cu tine, or să râdă de mine câţiva ani.
– Mergem iubirea mea.
S-au ţinut de mână pe drum. N-au contat chicotelile băştinaşelor ieşite la porţi în căutarea unui subiect căruia să-i dea like, nici privirile invidioase ale doamnelor întâlnite pe drum şi nici râsul homeric al lui Duța cowboy-ul satului, când o văzu pe orăşeanca ce-i ceruse într-o seară să treacă să-i desfunde instalaţia.
Erau aproape fericiţi şi zâmbeau tot timpul de ziceai că-s clowni.
Ultimii metri i-au parcurs în dans, aşa credeau, dar de fapt alergau ca bezmeticii, anticipând ceva ireal.
Cleopatra s-a repezit la pantalonii lui şi cu o mişcare de felină într-o zi toridă, i-a făcut să dispară. Între ea şi ce aştepta mai rămăseseră doar chiloţi. Un fleac pentru pofta ei, care zburară până să-şi dea seama Clementin că este gol. Îl privi iar…si iar…si iar…si iar. Ochii ei hămesiţi străluceau de dorinţă, îi vedea statura impozantă şi nervurile ce-i străbăteau trupul:
– Clementine, ce i-ai dat să mănânce?!
– Păi i-am dat natural. Chestii organice din natură,  suplimente nutritive şi a crescut.
– Da’ văd că a crescut mititelu’, nu s-a-ncurcat. A păpat tot! Să-l mângâi uşor, să-l trezesc încet, să nu se supere. Dacă mai creşte mult, poţi să-l foloseşti ca reazem! Să-i găsească Cleopatra un locuşor cald şi pofticios, da?!
Din două mişcări Cleopatra rămase goală şi-şi expuse trupul ochilor lui.
Clementin îi cuprinse mijlocelul, considerând că preludiul a constat în discuţia ei cu cel jucăuş, o ridică până la nivelul bustului lui şi o lăsă să cadă încet în el. În acelaşi timp, o sărută. Pentru prima dată îi simţi gustul buzelor ei.
Se pierdură pentru câteva ore unul în braţele celuilalt, făcând nebuneşte amor.
Într-un moment de relaş, când îşi savurau ce-a de-a trei ţigara de după, Cleopatra îl întrebă:
– Vreau să fi sincer cu mine şi să-mi spui, ai mai avut femei adevărate sau eu sunt prima?
– Tu eşti prima… care mă întreabă.
– Adică?
– Vrei să-ţi fac o scurtă istorie a relaţiilor avute?
– Dacă e scurtă, sunt de acord.
– Prima oară mi s-a-ntâmplat când aveam vreo 17 ani. Era vară, cald şi vântul uitase să mai bată. În spatele casei, lângă șură îmi făcusem un fel de duș, o instalaţie improvizată conectată la un butoi încălzit de soare. Făceam câte două trei pe zi. Într-una din zile m-am trezit cu vecina din stânga, Măricica a lu’ Barbu. Ăla de se angajase la oraş pe post de contabil să numere banii la Fabrica de Felinare. În fiecare zi pleca de dimineaţă şi venea spre seară. Ce să facă săraca femeie singură toată ziua?! Mai croşeta, mai creştea o vacă… Cum vaca avea grajdul lângă gardul nostru, nu mică i-a fost mirarea lu’ Maricica atunci când m-a văzut gol puşcă, cu jucăria bălăngănindu-se sub duş. A venit tiptil şi hăț, m-a apucat de el. Nu l-a lăsat în pace până nu i-am promis că o las să se joace cu el. De atunci, vreo câteva luni bune, mă tot vizita, că cică bărbat-su era şi puţin impotent, că de la atâtea cifre avea capul vraişte şi nu-i mai ardea de jocuri erotice.
A trebuit să întrerupă vizitele când s-a întors contabilul pe nepusă masă şi a văzut-o cum sarea gardul de la mine. Vreo 5 ani nu mi-a mai vorbit.
Apoi Măricica, gură slobodă, s-a apucat să-i povestească Despinei. Aia de stă la trei case de Zanet. Singură şi neconsolat de ceva timp, de când bărbat-su a decis că-i mai bine să facă o afacere. Cât a lucrat în Italia, a cunoscut o babă. Baba bogată şi cu pofte nestăvilite. Ăştia avizi după bani. Ce s-au gândit ei?!S-au gândit să o lase pe Despina aici şi bărbat-su să o ia pe babă acolo. Şi i-ar fi trimis lunar o sumă de bani cât să se descurce să crească cei doi copii şi să-şi vadă de casă. Şi după ce murea baba, se întorcea în România.
Da’ ce crezi tu! Baba se ţine bine şi sunt vreo 4 ani de când s-a luat cu ea şi încă nu vrea să moară. Despina femeie tânără şi pofticioasa, cât să stea fără jucărie! Aşa că s-a plâns Măricicăi. Asta i-a spus că-s pe piaţă, liber şi fără angajamente. Şi m-a şi lăudat.
Mai întâi mi-a trimis mail, că dacă vreau să ne cafelim într-o zi, că stăm de atâţia ani în sat şi nu ne cunoaştem mai deloc. De la asta până la nopţi fierbinţi nu a fost decât un pas mic împleticit. Când m-a văzut gol prima oară, m-a întrebat ca şi tine, cu ce l-am crescut. Ei i-am zis aşa: biscuiţi fără gluten.
Doi ani a durat relaţionarea. Am primit multe cadouri de la ea: ciocolată italiană, bomboane, cămăşi, chiar şi un ceas cu străluciri pe margine. Până într-o zi când mi-a zis că nu mă mai poate întreţine, că bărbat-su nu i-a trimis nimic de câteva luni. Și dacă aș vrea să fac niște muncă voluntară, cam de câteva ori pe lună. Eu,  bunul  samariteam, nu am zis nu.
Da’ nu am stat degeaba intre pauzele de lucru. Între timp o cunoscusem pe net pe zdrahoanca_năzdrăvană şi mai petreceam ceva timp cu ea, prin mesaje şi chat. Într-o zi mi-a scris că i-ar place să facem dragoste. Sau măcar cybersex. Am întrebat-o ce-i aia şi mi-a zis că să ne arătăm reciproc părţile intime la cameră si poate poate ne-om pofti reciproc. Avea Zanet un calculator cu cameră la el in cocioabă şi ne hlizeam în el când ne vedeam în calculator, că ne strângeam vreo trei -patru inşi în faţa lui şi ne strâmbam la cameră. Mi-am făcut curaj într-o zi şi i-am zis lu’ Zanet să-mi dea pe-ăla cu cameră. Am profitat de un moment când eram singur şi l-am scos din pantaloni, că venisem fără chiloţi şi i l-am arătat. A leşinat, că vreo 3 minute nu a scos nici un sunet. Când şi-a revenit, a exclamat: „E cea mai frumoasă p.. a văzută vreodată”.
A fost mai greu pentru ea să-mi arate jucaria ei prețioasă , că era cam plinuţă şi a trebuit să o găsească printre faldurile de grăsime, da’ până la urmă a reuşit.
Acu’ vreo 3 luni…
– Clementine, opreşte-te! Vreau să-mi promiţi că de acum eu voi fi singura ta jucarie prețioasă!
– Bine. Promit!
Şi au făcut din nou dragoste. Încă vreo 3 ore.