Locul avea un aer retoric. Nea Haralambie privi cu indignare plasamentul, între clădirea primăriei și birtul cu gust de drojdie deschis de părintele Popa la doi pași de biserică. Se gândi că din orice direcție ai veni, puteai să lași supărarea la distanță când vedeai acest loc.
Era înconjurată de câțiva copaci, arbuști cu chip de umbră și un gard viu de vreun metru înălţime. Verdele exploziv transformându-se în culorile toamnei, îți lovea pupilele într-un mod plăcut și te îmbia să intri.
Se miră cum de nu văzuse pană acum acest loc. Trecuse de multe ori pe aici dar niciodată nu-i ieșise în cale. Un soi de iederă începu să o acopere și în ciuda timpului și a prafului depus, se mai putea citi, „La cartea cu toane”. Mai jos „Anticariat”.
Stătea fix în dreptul ei, o casă fără etaj, cu ochii ușor ridicați să poată cuprinde tot ansamblul, cu un soi de curiozitate născuta ad hoc. Privi în jurul său și nu vedea țipenie de om iar cei câţiva pași până la intrare îi făcu pe un fel de drum din pietricele aproape rotunde, parcă plutind.
Își încerca noul baston din cireș, în dragostea ce i-o purta, soția îl dăduse dimineața când îl ajută să se îmbrace și să-și pună vesta cu nuanțe de verde primăvăratic „În caz că te mai supără spatele”, îi spuse pe tocul ușii, bătând ușor de două ori.
– Intră Haralambie, e deschis. Mai uimit decât atunci când se oprise în dreptul căsoaiei, Haralambie deschise ușa și intră. Rămase în prag privind la cărți. Multe cărți, aranjate frumos pe rasteluri, pe rafturi, înghesuite teancuri pe mese lungi, pe sub mese, cărți pe pervazul geamurilor, cărți sub biroul bărbatului ce-l recunoscuse venind pe alee.
Fluieră sugestiv și nu se putu abţine şi exclamă „Ce de cărți!”. „Poți să-ţi alegi ce vrei tu, totul este pentru tine” îi spuse bărbatul aflat în spatele unui birou plin de cărți.
Nu prea înţelesese ultimele cuvinte poate și pentru că între timp se lansase într-o adevărată căutare de comori, plimbându-se printre ele, atingând cu buricele degetelor coperțile și stârnind uneori praful inexistent în diferite forme. Tuși mai mult pentru el și să creeze o impresie că ar fi interesat de ceea ce vede dar se pare că bărbatul de la birou era adâncit în lectura unei cărţi și nu-l băgă în seamă.
Pe un petec de hârtie îngălbenită, cu litere pale încă se vedea scris „Fantezie”. Se bucură ca un copil la vederea unei îngheţate, când văzu coperta plină de culoare a unei cărți „Piraţii marilor roşii. Ticălosul Gentilom”
Luă cartea în mâna stângă iar cu cealaltă, cu o grijă supraevaluată, deschise cartea pe la mijloc…
Ochii încercau să se obișnuiască cu lumina puternică ce-l făcea să nu vadă ce se întâmpla în jurul lui. Era hărmălaie dar reuși să distingă o voce chiar lângă el, „Trezește-te Locke, căpitanul vrea să ne vorbească.. trezește-te odată!” Distinse în depărtare un bărbat ce se voia a sta pe puntea unei… corăbii. Era pe o corabie. „Sunt pe o corabie?!” Se ridică în picioare ca smuls din locul lui de cele mai năpraznice forțe. Se uită la prova, apoi la pupa corăbiei. De unde știa care-i pupa și care-i prova?! În jurul lui bărbați costumați în pirați trăgeau de funii. „Dacă tragi trinchetul de acum prindem vântul de miazănoapte” îi spuse unuia…
Haralambie scăpă cartea din mâini și rămase câteva clipe în poziția Sfinxului. Se pipăi, pipăi cărțile ce stăteau impasibile în fața lui și își spuse pentru sine „Este imposibil!”.
Lăsă cartea unde căzuse și câțiva pași îl făcură să ajungă în secțiunea Romance. Pe o bucată dintr-un raft mai lung din care rămăsese un ciot înfipt bine în perete, stătea în picioare cu coperțile ușor întredeschise, ca o invitație. Luă cartea și puse degetul la pagina deschisă, să nu se închidă. Ella…
Simți miros de trandafiri. Un val de căldură ca un sentiment începu să-i inunde simțurile. Se trezi împresurând la piept trupul gol al unei femei. Părul ei împrăştie în aer mirosul de trandafir și găsi nevoia să tragă cu nesaț un aer sănătos din parfumul ei. „Să tragi ușa mai bine după tine când pleci”. Vocea femeii îl tulbură, era vocea unei femei adâncită în suferința…
Când căzu, cartea scoase un poc ce-l făcu pe Haralambie să se trezească și să-și verifice hainele de pe el. Mirosul de trandafiri dispăruse iar în loc reveni mirosul de cărți vechi.
– Te-ai hotărât Haralambie? Îl întrebă bărbatul de la birou fără să-şi ridice capul din cartea citită.
Haralambie era în drum spre bărbatul din spatele biroului hotărât să vadă cine e, când un teanc de cărți noi îi stătură în cale. Întâlnire ce stârnise o carte să cadă din teanc și să se deschidă la pagina 12. Haralambie lăsă bastonul jos și îi veni să înjure birjăreşte, când văzu cartea deschisă. Se aplecă, o luă în mâini și…
Vântul de mare îi juca prin plete. Stătea în picioare în fața unei porți imense ce ascundea o peşteră. În spatele lui marea şi oamenii din NUMA înarmați până-n dinți, așteptau comanda lui.” Kurt, ești sigur că aici este baza de submarine? Să nu păţim ca data trecută” Dar nu mai apucă să-i răspundă…
– Le iei pe toate trei Haralambie? Vocea bărbatului din spatele biroului îl trezi la realitate. Era lângă el și mâinile lui închideau cartea ce o ținea încă în mână, Gheaţa de foc.
– Da, pe toate. Îngăimă încă simțind gustul aerului sărat al mării.
– Foarte bine. Iar din partea mea încă o carte. Și zâmbi către Haralambie.
Nici nu îşi dăduse seama ce este cu el sau când ajunse în stradă ținând în brațe cele 4 cărți. După câțiva metri parcurși înspre primărie observă lipsa bastonului. Se întoarse imediat pe călcâie și când ajunse în dreptul a ceea ce trebuia să fie anticariat, privirea lui se pierdu în gol. Sau în viran, pentru că nimic nu dovedea că a fost vreodată vreo construcție spre locul viran la care privea. Câteva tufe, doi boscheți neîngrijiți și de restul pământ.
Sprijinit de o tufă, bastonul. Îl luă și plecă spre primărie strângând la piept cele patru cărți.
