Predeal

Eram tânăr. Tânăr şi neliniştit. În floarea vârstei hormonale jucăuşe, strecurându-se abil pe lângă raţiune. Cum necum, o colegă ne-a convins că cea mai bună metodă de a întări prietenia dezvoltată în perioada liceului de la seral, era să facem o escapadă la munte.
Mai văzusem muntele o singură dată, într-o scurtă incursiune pe lângă Braşov, la Săcele. Aveam un vecin căruia îi căzuse cu tronc o săceleancă oacheşă şi voiam să vedem locul cu pricina. Poate cu acelaşi gând al descoperirii frumuseţilor locale. Nu avea decât 16 ani şi de cum o văzuse, aşa cum ne povestea el, ochii i se transformaseră în săgeţi ale dragostei. O îndrăgise atât de mult încât atunci când se întorsese din primă excursie, îşi pregăti temeinic a doua excursie pentru o aduce cu el şi să o prezinte părinţilor. El avea 18, ea 16! Dragostea nu cunoaşte vârstă. Degeaba i-au spus părinţii că e încă tânăr, că nu-i poate oferi un cămin, că trebuie să se întreţină amândoi, orice sfat a fost în zadar. La nici o săptămână de la prima lor vedenie, erau amândoi la Constanța, porumbei ţinându-se de mână. Două săptămâni nu au ieşit din camera lor, aşa mare era dragostea.
Eu am rămas puţin uimit de situaţie, că nu ne spusese şi despre frumuseţea munţilor, despre aerul care-ţi făcea ca urechile să ţi se fâlfâie, de vârfurile ce se înălţau semeţe şi aproape că se rostogoleau peste tine. Stăteam lipit de geamul din compartiment şi priveam cum vârfurile străpung norii. Până la Braşov aşa am stat. Cu greu m-au dezlipit de geam. Nu am avut timp de frumuseţi locale, toată starea mea de beatitudine oferind-o muntelui.
Aveam să ajung din nou la munte peste câţiva ani, mânat de dorul de a revedea frumuseţea lui. Când am auzit că destinaţia avea să fie spre Predeal, ţopăiam ca un copilaş. Era prima mea vacanţă adevărată şi aveam de ce să mă bucur.
Ţopăitul nu mi-a dispărut decât atunci când am trecut de Câmpina şi primele vlăstare de munte şi-au făcut apariţia. Luasem poziţia afişului postat pe geam şi îmbrăţişăm în imaginaţia mea, vârfurile. Tot în mintea mea mea circulau expresii” O, drăguţ muntişor, ce dor mi-a fost de tine! Uite-te la tine, atât de mare şi atât de frumos! Nu-i aşa că mă aşteptai?”. Era mai bine că nu le-am spus cu voce tare.
Nu am băgat în seamă nici hlizeala colegilor, gălăgia lor făcută de glumele ce treceau din gură în gură, de discuţiile despre zilele ce vor veni, despre zilele ce trecuseră. O colegă cu sufletul bun i se făcu milă de mine. Veni lângă mine şi cu vocea unui părinte ce încearcă să-şi dojenească odrasla, îmi spuse să mai stau jos. Am scos un mârâit ca un câine căruia se încearcă să i se ia osul. „Mrrr!”. La întoarcere aveam să devenim prieteni mai apropiaţi decât la dus. Atât de apropiaţi încât ne-am sărutat. Avea buzele calde şi îmi aminteau de gustul primăverii.
Dar ceva era diferit în toată priveliştea de care mă bucurăm. Ceva diferit faţă de prima oară. Muntelui îi apăruseră plete albe. M-am gândit că trecuse prea mult timp de când nu ne mai văzusem iar aşteptarea îl albise. Nu mi-am trecut prin minte că este iarnă şi existau mari şanse să fi nins. Nu concepeam decât că muntele albise de vremea ce a trecut.
Au fost cele mai frumoase trei zile din viaţa mea timpurie. Acolo unde ne cazasem, muntele era mai alb, zăpada acoperise totul şi după vreo câteva ore în care rătăcisem drumul de vreo trei ori, căzusem uzi din cap până-n măduva oaselor, în paturile moi, încălziţi şi de carafa de vin oferită de cabanier.
Două zile muntele ne găzduise ţipetele şi zbenguielile pe pârtie. Brazii erau ca un consiliu de bătrâni ce veghea la distracţia noastră. Din când în când râdeau cu noi scuturându-şi bărbile cărunte atunci câte unul îşi găsea drum spre ei, îmbrățișându-i.
La plecare, am privit din nou muntele. De undeva dintr-un luminiş, o potecă desena o urmă de tristeţe. I-am trimis bezele cu promisiunea că voi reveni.
Anul ăsta mă voi ţine de promisiune. Mă întreb dacă mă va mai recunoaşte , dacă trecerea timpul nu-l transformase într-un bătrân ursuz care nu mai recunoaşte pe nimeni! Sper să nu fie aşa!
Şi pentru că o vacanţă în România are darul să se încadreze în vacanţe cu gust atunci când ai parte de vacanţa cu Christian Tour, îi voi alege ca ghid în călătoria de reîntâlnire. Mai ales că Dreptul la vacanţă este inalienabil şi imperturbabil iar Christian Tour susţine Dreptul la vacanţă! Să fie primit!

Pentru Spring SuperBlog 2019