Psihologia trolerului

În micuţa sală de aşteptare, chiar lângă uşa capitonată ce despărţea sala de cabinetului psihologului Sorin Lorin Florescu, mai stătea un singur om. Cu faţa lungă şi trasă, părul zbătut de rafalele de vânt de afară şi ochii veseli spre întristare, era însoţit de un troler. Unul din acele trolere ce încap ca bagaje de mână în avion. Privea detaşat spre peretele din faţa lui, pe care trona o diplomă de absolvire, frumos înrămată şi în culorii vii, a unor cursuri.
Simţi cum din spatele lui, o mână i se depuse pe umăr.
– Puteţi să intraţi, domnule Călin Mălin Dorin. Dar fără troler.
– Dacă mi-l fură?
– Nu are cine să vi-l fure, nu mai e nimeni.
Se pusese în spatele unui birou masiv, ale cărui margini erau încrustate cu mici gravuri medievale reprezentând îngeraşi cu inimioare şi arcuri, încercând să pară interesat în timp ce mâzgălea pe o hârtie câteva cote la pariuri.
– Cu ce vă pot ajuta domnule?
– Sunt disperat!
– Dezvoltaţi!
– Sunt disperat… domnule?!
– Puţin mai mult.
– Deci, sunt disperat! Este foarte greu să faci faţa atâtor schimbări. Nu trece o lună se schimbă ceva. Luna trecută, cei de la Wizz Air, iar au modificat dimensiunile trolerului. Păi îţi iei unul de la Travelkit şi zici că ai făcut cea mai bună afacere. Mă bucur ca un copil d-ăla mic când găsesc pe site bagaje de mână Wizz Air. Mă plimb cu el prin oraş mândru, doar ca să mă vadă lumea că sunt pe picior de plecare. Mă mai opreşte câte un cunoscut şi mă întreabă „Pleci undeva?”. Normal că plec! Şi încep să-i povestesc despre locul unde am treabă. Uneori e Zagreb, alteori Barcelona. Le povestesc despre oraşele pe unde am fost, ce minunăţii am mai văzut pe acolo. Adică, sunt cineva! Pentru că nu oricine din clasa de mijloc îşi permite să meargă cu low cost-ul. Iar prezenţa trolerului îmi dă un sentiment de împlinire, un grad de satisfacţie întărit. Oamenii te privesc altfel când plimbi un troler. Şi combinaţia asta de low cost şi troler, este cea mai măreaţă invenţie omenească. Se completează reciproc.
Am încercat şi la cele mari, cu avioanele alea gigantice. Încă mă mai întreb cum reuşeşte ditamai elefantul cu aripi, să-şi ia zborul! Şi dacă sunt aşa mari, te lasă să vii cu porcul ca bagaj de mână?! Vedeţi câte întrebări mă macină?!
Pe când aici, e micuţ, e cochet, ai un băgăjel frumuşel de mână, cât să-l poţi căra după tine, stai aproape de vecinul şi poţi porni o discuţie cu el despre încălzirea globală, stewardesele sunt drăguţe, te învelesc cu păturica, pentru 5 euro… da, mi-am adus aminte. Singura problemă a lor este inconstanța.
– Interesant…
– Da da, aşa am zis şi eu când am văzut că iar au schimbat dimensiunile bagajului de mână. Nu se poate aşa ceva! O să ajungă să te primească doar cu o pungă de seminţe, în avion. La ce mai iau trolere ieftine de la Travelkit?! Zi dumneata! Te pun pe drumuri, te fac să crezi că eşti pe calea cea dreaptă şi când ajungi acolo, îţi măsoară cu şublerul dimensiunile. O auzi pe domnişoara de la tunel”Din cauza restricţiilor impuse de Autoritatea Aviatică, vor fi acceptate ca bagaje de mână, doar borsetele!”. Să nu te enervezi?! Sau chiar e frustrant! De fapt acesta este cuvântul potrivit, frustrant. Şi e la fel la toate. Eu cred că s-au vorbit, nu credeţi?!
– Foarte interesant!
– Aşa am zis şi eu! Rămâne satisfacţia trolerului. Pe al meu de la ei l-am luat, de la Travelkit. Are încuietoare dublă, cadru rezistent, spaţiu cât să pui în el 10 kilograme de cartofi şi două verze, fermoare cu motoraş şi bluetooth, pe care le poţi controla cu telefonul. Pliabil, mâner telescopic, uşor, că-i făcut din materiale ultrausoare. Da! Plus că dă bine la imagine. Păi mă plimbam cu el pe bulevard şi o doamnă m-a oprit, s-a uitat în ochii mei şi mi-a zis „Îmi place trolerul tău!”. Da’ a făcut-o aşa, dramatic, de m-am îndrăgostit instant. Ca să o impresionez mai tare, am deschis fermoarul din fata trolerului, cu telefonul. Suspans total! Auzea un zumzăit şi nu ştia de unde. I-am sugerat din ochi unde să se uite. A stat cu ochi fix în fermoar, până s-a terminat cursa.
– Îhî! Zburaţi des cu avionul?
– Eu?! Niciodată! Mi-e frică să zbor. Eu doar mă plimb cu trolerul. Am şi poza.

Câteodată pasi mă poartă până la aeroport şi stau şi ascult poveştilor celor din sala de aşteptare. Unele din ele sunt interesante.
– Interesant.
Fără să-şi ridice ochii din biletul de pariuri, psihologul îl anunţa pe un ton oficial.
– Sunteţi un caz destul de complicat. Am să vă recomand să veniţi de două ori pe săptămână, când vă convine dumneavoastră. Sunt câteva aspecte de clarificat pentru ceea ce simţiţi dumneavoastră vis-a-vis de aceste manifestări.
– Pot să vin cu trolerul?

Pentru SuperBlog2019