Era spre după amiază şi se pusese pe banca de pe verandă şi privea la prichindel. O mogâldeaţă de 6 anişori, ce alerga prin curte încercând să prindă o găină.
– Tataie! Nu vrea să stea să o îmbrăţişez!
Reuşise cum necum să o prindă de un picior şi se străduia să o cuprindă între mânuţele lui. Dintr-o dată găina se întoarse spre el şi îl ciupi de deget.
– Au!
– Lasă găină tataie şi vino lângă mine să-ţi spun o poveste!
– Ce poveste? Se lăsase păgubaş din alergătura şi îşi baga claia de păr murdar sub braţul lui. Ce poveste?!
– Ehei, o poveste pe care mi-a spus-o bunicul meu când eram de vârsta ta.
– Dar tu câţi ani tataie? Eşti mai mare ca mine? Că eu am 6 anişori. Ai 7?
Şi ochii lui prinseseră să strălucească în aşteptarea răspunsului.
– Are tataia destui, cât vreo 10 ca tine. Da’ să-ţi spun povestea. Pe când se potcoveau purecii cu 99 de ocale şi tataia al meu era tânăr şi…
– Ai avut şi tu tataie?
– Toţi avem cât un tataie.
– Aha! Şi mai trăieşte?
– Nu mai trăieşte, s-a dus de mult.
– Îţi spunea multe poveşti?
– Mi-a spus multe poveşti…
– Şi o să mi le spui şi mie?
– O să-ţi spună tataia de fiecare dată când treci pe la el. Că sunt multe şi pline de înţelesuri…
– Tataie, povestea!
– A, da… şi puternic. Ca toţi de atunci, voia să-şi facă un loc al lui, să se aşeze. Da’ pentru asta trebuia să înceapă de undeva. Auzise de prin oameni că se caută tineri dornici să lucreze acolo unde oamenii mai mari, voiau să construiască un pod mare şi înalt. Iar lângă pod, o casă care să ţină loc de gară. La casa aia a muncit bunicul meu. Dar a muncit atât de mult încât aproape îmbătrânise când s-a terminat.
– Da’ de ce tataie?
– Pentru că aşa erau vremurile atunci…
– E mult de atunci?
– Păi să tot fie vreo 130 de ani.
– Şi asta înseamnă mult?
– Ăhăă..! Mult!
Prichindelul se îngrămădi mai mult sub braţul protector, îşi şterse cu mâneca nasul şi îşi lasă picioarele să se bălăngăne sub banca.
– Şi ce a făcut tătăițul tău?
– Păi a stat şi s-a uitat ce construise cu gândul că într-o bună zi va avea şi el o căsuţă cel puţin la fel de frumoasă ca cea la care se uita. Dar ceea ce îl neliniştea pe el, era faptul că stătuse prea mult să o construiască. Şi pentru că nu voia să stea tot atât de mult, s-a gândit ce s-a gândit şi şi-a zis că cel mai bine e să strângă tot ce-i trebuie pentru casă şi apoi să înceapă să o construiască. Că prea erau toate împrăştiată şi până convingea pe câte unul să-i aducă materiale cu căruţa, trecea prea mult timp…
– Da’ tătăițul tău nu auzise de Vindem Ieftin?
– Ma’ prichindel, da’ unde ai auzit tu de aşa ceva?
– Aşa a zis tata lu’ Andrei, că mă jucam cu Andrei la el în curte şi tata lu’ Andrei vorbea cu un nenea pe care nu-l cunoşteam, acum îl cunosc pe nenea ăla, şi… şi îi spunea lu’ nenea ăla „Bă’, tu ai auzit de Vindem Ieftin?” şi nenea ăla nu auzise şi atunci tata lu’ Andrei i-a zis că el poate să construiască o casă mare de la zero mai repede decât oricine din sat, doar dacă da un telefon la Vindem Ieftin şi le zice la aia că vrea să construiască o casă. Da’ nenea ăla nu auzise şi stătea mirat şi se uită la tata lu’ Andrei cu gura căscată. Apoi s-a dus în casă, tata lu’ Andrei, şi a venit cu o jucărie ca aia care mi-a făcut-o mie cadou mama de ziua mea şi se uitau amândoi în jucăria aia şi se minunau. Mai ales nenea ăla care când vedea câte ceva zicea „Asta-i șipcă metalică?!” şi se miră aşa cam cum mă mir eu când îmi strigă mama să intru în casă. Tataie, ce-i aia șipcă metalică?
– Aaa…
– … lasă, îmi spui mai încolo, că multe am auzit atunci şi Andrei şi-a pus mâinile la urechi şi făcea aşa a..a…a… apoi ne-am ascuns în coteţul găinilor… ştiai că Andrei are găini pitice? Nu ştiai, nu? Atunci l-am văzut pe tata lu’ Andrei şi pe nenea ăla cum se bucurau ca noi, ca atunci când mâncăm câte o prăjitură, din alea din care face tanti Elvira, bunica lu’ Andrei… sunt aşa bune… şi când ne-am uitat din nou la ei, se îmbrăţişau şi strigau „Panouri solare, panouri solare!”… tătăițule, ce sunt alea panouri solare? Au mai zis ei multe da’ acum nu le ţin minte că unele nu sunt pentru urechile mele şi mama a zis să nu ascult ce nu mă priveşte…
Sări de pe bancă strigând după găinuşa ce revenise de după coteţ „Găinuşa mea, găinuşa mea!”.
Se opri un pic din alergare şi se întoarse.
– Tătăițule, îmi faci şi mie o căsuţă în copac cu Vindem Ieftin?
succes!!
Multuam fain! Sa fie! 🙂 🙂