Bijuterii

Priveam detaşat la oamenii ce curgeau prin faţa mea. Chipuri anonime, grăbite spre o direcţie sau alta, gârbovite uneori de însemnătatea unei treceri printr-un hol, lăsând în urma doar un damf de viaţă.
Apoi, a apărut ea. Împinse uşa de sticlă exact când aerul din hol se transformă într-o adiere. Ca la un semnal, curgerea încetinii iar locul prinse din zbor imaginea statică a unei poze. Aerul din jurul ei forma vălătuci de parfum ce se împrăştiau peste tot. Paşi mici, deloc grăbiţi, calculaţi cu precizie pentru impresie. Avea şi de ce. Chipul îi strălucea în lumina difuză a holului, unduirile trupului se metamorfozau în senzualitate iar mişcările mâinii aranjând câteva fire, delimitau o lume sălbatică de naturaleţea gesturilor ei.
Se aşează lângă mine, cu foşnetul unei frunze descoperind plăcerea atingerii pământului. Ochii nu-i dezlipisem din frumuseţea ei, nici când trecu ca o nălucă prin hol, nici când lăsa o boare de parfum recepţionerului. Era lângă mine şi încă priveam fix la ea. Mi-am dat seama de starea mea abia când şi-a întors privirea spre mine şi a zâmbit.
Fâstâcit de situaţie, am încercat să-mi mut privirea spre ficusul gigant din hol. Cu neputinţă să-mi găsesc liniştea şi limita. Inventasem pe loc priviri aiurea în direcţia ei, un geam ce dădea spre o parcare goală, un perete încărcat cu picturi naive, un lampadar cu un bec ce pâlpâia creând iluzia unui fapt, orice ar fi însemnat atragerea atenţie în direcţia ei. Ocheade mici, nelăsând loc de interpretare a unui bădăran sadea. Cu fiecare privire, îi găseam chipul mai atrăgător şi descoperisem, rând pe rând, surse ale strălucirii ei. De după părul dat după ureche, răsăreau ţintuiţi de lobi, înfăşurând cu căldura o parte a chipului, cercei lungi din argint.

Un colier de argint îi îmbogăţea linia gâtului, creând o împerechere a eleganţei şi senzualităţii.
Zornăind o melodie ca o chemare la iubire, o brăţară charm îi alunecă din când în când pe mână. O muzică ce stârnea.

Nu eram sigur ce mă pasiona mai tare, linia melodică a bijuteriilor purtate sau frumuseţea ei întregită de ele?! Dintr-o dată argintul îmi devenise sinonim cu graţia, eleganta şi senzualitatea. Ocheadele nu-mi astâmpărau setea de a privi şi neastâmpărului din mine îi venea să se întoarcă spre ea şi să admire pasiunea pentru argint şi de felul cum fiecare bijuterie adăugă un strop de strălucire chipului ei.
Mi-a lipsit curajul, dramul acela de nebunie care face diferenţa dintre un cuceritor şi un bărbat însurat, de a-i spune ceva, de a-i declară admiraţie eternă, de a mă întoarce să o privesc în ochi şi să-i spun că-i cea mai frumoasă femeie.
Am stat minute bune ţintuit pe fotoliul din hol, mult după ce a plecat, încercând să regăsesc petale din parfumul ei, răscolind aerul.
Măcar de aş fi avut curajul să-i mulţumesc pentru redefinirea interiorului meu, ce a adus la suprafaţă pasiunea pentru bijuteriile de argint.