Duelul

În anticamera biroului ofiţerului de credite pentru IMM-uri, era linişte. Interior sărăcăcios; două afişe ce îndemnau oamenii să-şi deschidă propria afacere, două fotolii lipite de cele două capete ale unei măsuţe joase, un ficus îngălbenit de vreme ce ţinea de reazem unei jaluzele verticale întinse la geam şi cam atât. Poate doar vântul şuierând prin preerie şi scaieţi, mai lipseau din imaginea anticamerei.
Uşa ce dădea spre exterior se deschise. Prin ea, doi bărbaţi cu costume aproape identice, ţinând la piept câte o servietă, încercau să intre cam în acelaşi timp. Se înghesuiră preţ de câteva secunde şi în final, cel bătrân intră primul, afişând un aer de superioritate. Se puse pe primul fotoliu ce-i ieşise în cale. Cel tânăr, străbătu anticamera până în cealaltă parte a măsuţei joase şi se trânti pe fotoliu. Chipul lui trăda o oarecare resemnare, dar cu o mică intenţie de răzbunare reflectată de sclipirea din ochii lui.
Atmosfera devenise dintr-o dată încărcată, în timp ce privirile celor doi se intersectară ca nişte săbii lungi, scoţând scântei. Aproape privindu-se ochi în ochi, îşi puseseră servietele pe măsuţa joasă, în acelaşi timp.
Un ultim obiect scos din fiecare servietă şi aşezat pe fiecare dosar aflat în dreapta servietei, îi găsi scrâşnind din ochii strânşi. Cu mişcări lente, în oglindă, lăsaseră servietele jos. Se putea simţi tensiunea pulsând într-un ritm nebunesc.
Linistea anticamerei fu strabatuta de vocea celui tanar.
– Hm! A ta e mai mare, dar tot atât de veche ca şi tine, bătrâne! Crezi că mai poţi face faţă?
– Vechiul înseamnă experienţă. Şi nu o spun eu, ci clienţi satisfăcuţi. Vom vedea la final… tinere!
– Ar trebui să-ţi spun oare că a mea a primit premiu? Poate ar trebui!
– Poate crezi că noul prinde mai bine decât experienţa. Poate te înşeli.
– Pot face mai multe ca tine!
– A mea a văzut mai multe decât îţi poţi imagina!
– E versatila!
– E durabilă!
– O pot face pe orice suprafaţă!
– E din metal şi e stabilă!
– O pot face şi prin telefon!
– Se simte tare în mână! Şi o pot face să fie stampila electronică, tot tare se simte!
– COLOP e-mark!
– COLOP 2360!
Se ridicaseră în picioare, cu mâinile în şolduri, aruncându-şi săgeţi din priviri.
– Stai, stai! Deja exagerezi când spui că o poţi face prin telefon. Suntem gentelmeni, nu mincinoşi.
– Nu crezi bătrâne? Stai aşa, nu te mişca.
Scoase telefonul din buzunar şi îi făcu o poză bătrânului. Meşterii câteva secunde la aplicaţie şi un sunet scurt îi confirmă că e-mark-ul s-a conectat. Se apropie de bătrân şi se aplecă asupra dosarului de pe masă. Mişcă e-mark-ul pe dosar. Ca prin farmec, pe coperta dosarului apăru un emoticon trist şi un text galben „You will lose today!”
– Uite aşa arăţi tu când pierzi!
Uşa biroului ofiţerului de credite pentru IMM-uri se deschise. Din prag, o doamnă între două vârste cu părul şaten, le spuse.
– A, domni cu franciza COLOP! Poftiţi vă rog!