Wellcome to …

Se uita lung la mine stând în faţa maşinii cu câte un geamantan în fiecare mână.
– Mă ajuţi sau te uiţi la mine ca la o vedetă?
– Scuze dragă! Cobor acum.
Stăteam în maşină reflectând asupra vacanţei despre care speram să iasă perfect. Nici nu avea cum să fie altfel. Pregătisem totul minuţios, traseul, opririle în drum, vizitele în oraşele mari, hotelul, plajă pe care îmi voi relaxa trupul. Maşina intrase în grija mea. Spălată, frezata, ceruita, aranjată frumos, împodobită cu brăduleţi noi, ţeava de eşapament curăţată, ulei schimbat. Ce mai, era ca o fată mare pregătită de măritat! Parcă mi-era şi milă să o scot pe drum, că se murdăreşte.
Pentru că ştiam că pe lângă cele două geamantane vor apărea încă trei şi spaţiul din portbagaj era ocupat de cele trei undite, cărora le trebuie spaţiu să respire, am luat de la AutoGedal un cârlig de remorcare pentru Skoda Octavia şi am ataşat de ea o cutie de portbagaj, să-şi bage toate cele 5 geamantane cu toalete, de zi, de noapte, de după amiază, de dimineaţă, de cină, de serată.

Vocea ei m-a trezit din visul perfecţiunii.
– Hai odată, că nu mai plecăm azi, la felul în care te mişti! Îţi mai lipseau nişte suporturi de biciclete, altfel ai împopoţonat-o cu de toate.

– Da’ noi nu avem biciclete.
– De parcă asta te-ar fi împiedicat!
Într-un final am ajuns amândoi în maşină. Eu la volan, ea în dreapta.
– Pune-ţi centura, că la halul în care conduci, mi-e că facem vacanţă la vreun spital pe drum.
– Bine bine! Ai luat medicamentele mele?
– Am luat! Cum să nu iau. Adică vrei să spui că sunt uitucă?! Hei, vezi cum iei virajul, că vine ăla cu viteză!
– L-am văzut.
– Hai, mergi şi tu mai repede, să ajungem acolo până nu ni se termina vacanţa. Tot nu vrei să-mi spui unde mergem?
– Nu, e o surpriză. Oricum, nu pot să-ţi spun.
– Da’ de ce nu poţi să-mi spui? Ai vreo reţinere? Ai pe cineva acolo? Da’ la cât de molatec eşti mă îndoiesc că se mai uită cineva la tine. Vezi în faţă, că ai restricţie de viteză. Lasă-l pe ăla să te depăşească! Uite cu ce viteză merge nebunu’!
– Pot doar să-ţi spun traseul. Mergem prin Bulgaria, pe la Varna, apoi prin Kosovo, Bosnia şi destinaţia este în Croaţia.
– Bine! Credeam că mă duci iar la Varna, ca anul trecut. De parcă nu puteam să stăm acasă şi să ne lungim pe plaja noastră. Nuuu! Ai vrut tu Varna, că-ţi plăcea cum sună „Nisipurile de Aur”, că te vedeam cum te târâi pe plajă în căutarea vreunei pepite! Auzi, da’ ai verificat şi roata de rezervă din portbagaj? Ca să nu păţim ca atunci când ne-am dus la ţară, când ai făcut pană la doi kilometri de intrare în sat de m-ai pus să împing maşina, că tu nu ai fost în stare să-ţi verifici roata de rezervă. Poate era mai bine să pui şi pe acoperiş o cutie d-aia de bagaje de la AutoGedal, că tot te lauzi atâta cu ei, să mai pui o roată de rezervă acolo. Aoleu! Ce depăşire ai făcut! Mi s-a făcut inima cât un purice. Fi mai atent, că e plin drumul de netoţi la volan. Uite la ăla cum merge pe mijlocul drumului.
Deschise geamul şi scoase capul puţin în exterior strigând la cel din faţă în speranţa că se face auzită.
– Dă-te bă’ într-o parte! Alege-ţi calea! Fir-ai tu să fi! De unde ai luat carnetul? De pe OLX?
Mă făcusem mic. Atât de mic încât aveai impresia că nu-i nimeni la volan. Gândul la vacanţă îmi dădea aripi şi speranţă. Şi răbdare.
– Ah, ce i-am zis-o! Aşa îi trebuie! Şi aşa zici, că nu vrei să-i spui unde mergem, nu?!
– Nu. Nu pot să-ţi zic.
– De ce nu?
– Pentru că nu avem voie să scriem prostii în articol.
– Fie! Mă las pătrunsă de spiritul tău de organizator. Măcar la asta să te pricepi şi tu, că la altele trebuie să trag de tine. Aşa cum îţi trag cuvintele, că eşti aşa mutălău câteodată de-mi vine să urlu. Semnalizează şi tu când depăşeşti, că de aia ai semnalizatoare, că nu le-a pus constructorul doar aşa de frumuseţe să te lauzi cu ele. Ia uite! Am ajuns în Bosnia! Nici nu ştiu când a trecut timpul. Ce peisaj frumos! Nu ca la noi, numai blocuri şi câte un ciot de arbore rămas de la tăiere. Uite ce frumuseţe! Mai uită-te şi tu prin împrejurimi, ca să discutăm despre ce vedem. Stai numai cu ochii în faţă. Uite, acum aş fi vrut să fi tandru cu mine, că peisajele alea mi-au dat o stare melancolică şi simt şi eu nevoia ca femeie să fiu mângâiata…

Nu mai auzeam nimic. Cocoţat pe un stâlp, un indicator ne anunţa că am ajuns la destinaţie. Răsuflam uşurat şi eram bucuros că drumul a decurs lin, fără obstacole, fără stres, fără chef, fără… Ah, Croaţia!

Pentru SuperBlog2019