Odă conducătorului iubit

Era o linişte apăsătoare în birou. Se născuse în noi, cei patru colegi, o stare. O amestecătură de tristeţe, îngândurare şi nelinişte.
Se apropia ziua când şeful nostru, mult iubitul şi stimatul nostru conducător, proslăvite fie-i numele şi calităţile, îşi va lua două săptămâni concediu. Ca disperarea să fie mai mare, în cele două săptămâni avea să fie şi ziua lui.
Stăteam aşa, îngânduraţi pe sub zâmbetele ascunse de teama de a nu se vedea bucuria din noi, cu privirile duse spre pereţii goi ai biroului, visând la vremurile când pe pereţi stăteau afişe mobilizatoare cu femei goale ce dispăruseră a doua zi de la sosirea lui în secţie. Trecuse din prima zi prin biroul nostru şi cu glasul părintesc şi grijuliu al unui conducător adevărat, a strigat cu vocea gâtuită de emoţie ca totul să dispară de pe pereţi, că aici nu e bordel.
L-am înţeles, i-am înţeles îngrijorarea şi chiar de a doua zi, până să venim la birou, cineva înlocuise afişele noastre dragi cu citate motivaţionale „Şeful are mereu dreptate””Noi muncim, nu gândim”. Ne-am bucurat ca nişte copii de noile noastre jucării.
– Am găsit ceva!
Era ca o explozie de bucurie venită din spatele monitorului. Ne-am adunat toţi în jurul colegului şi ne uitam ca vrăjiţi la imaginile ce curgeau de pe site-ul Experimentează viaţa. Era exact ceea ce căutam, un cadou la grămadă, ceva ce l-ar face sigur fericit pe conducătorul nostru.
– Stai, stai! Uite, mai sunt şi alte oferte pe site. Ia dăi acolo unde scrie Experienţe cu romantism. Sunt sigur că i-ar placea să petreacă un weekend cu draga lui soţie într-una din locaţiile astea. Oau! Dacă stau să mă gândesc bine şi eu aş merge într-o locaţie romantică.
– Da da! Eu aş alege Experienţe cu adrenalina. Îmi plac cursele de maşini. Da’ ştiu că lui nu-i plac.
Şi un val imens de tristeţe coborî pe chipul colegului.

– Îţi dai seama cum ochii lui vor sclipi de bucurie când va vedea cadoul nostru?! Şi îşi va da seama cât de mult îl apreciem! Îmi lăcrimează un ochi de fericire!
Poate pentru cei care citiţi o să vi se pară puţin duse la extrem aceste fraze, da’ când ştii că ai două microfoane plantate în birou şi nu ştii exact la care din ele…
– Citeşte-mi oferta cu trasul cu arcul în Covasna, că pare un vis care tinde să devină real.
– Două nopţi de cazare cu toate mesele incluse…
– Ooh!
– O oră de iniţiere în călărie…
– Ce romantic!
– Iniţiere în mânuirea arcului…
– Sunt sigur că va fi fericit!
În timp ce colegii mei treceau în revistă ofertele şi mai ales oferta de tras cu arcul, treceau prin faţa ochilor mei , momentele plăcute ale vieţii de birou alături de iubitul nostru conducător. Primele lui cuvinte care au rămas întipărite adânc în conştientul nostru şi ne amintim de ele cu drag de fiecare dată, „Aţi… – o! De azi vă sunt şef!”
Primul lui telefon către mine când cu emoţie în glas i-am răspuns „Le-am făcut”, la întrebarea lui dacă am făcut nişte fişiere. Nici măcar a doua întrebare „Şi unde sunt?” nu a creat în mine acel val de căldură atât de vast, aşa cum am simţit la a treia întrebare după ce i-am răspuns „Pe desktop”, „Şi unde-i desktopul?”. Ah, câtă iubire a curs din mintea mea în acele momente. Doar în minte!
Sau când grijuliu m-a sunat, la spital fiind, să se intereseze de starea mea după un mic accident, „Bă’, ce i-ai făcut la telefonul ăsta, că nu merge aplicaţia aia?” şi cu lacrimi în ochi de bucurie i-am răspuns” Trebuie să fiţi ferm cu telefonul şi să-i ordonaţi să meargă”. L-am auzit pe final ţipând la telefon „Mergi ma’! Fu… ţi aplicaţia m.. -.. ii!” Ah, sublim moment ce rămâne în memorie!
Emoţiile zilei de birou începeau de la prima oră, când cuminţi aşteptam ca el să apară şi să ne îndrume cu vocea lui blândă, dar hotărâtă. Uneori părintească. Proiectele se făceau de la sine, când el în preajma era. Sfaturi, gânduri, idei, proiecţii… curgeau într-una ca un tăvălug. „Să pui litere italice!”, Să pui apostrof acolo!”, „Tasta asta ce face?”, „Are cineva să-mi schimbe 50 de lei cu două de o 100?”, „Vezi să mă pui şi pe mine la titular, că te-am ajutat, nu?”, „Stai cu spatele drept!”, „Fă tu proiectul ăsta, că eu nu am timp!”, „Bă’ da’ ce curent e. Mai închideţi din ferestre!” deşi aveam una singură.
Cum să nu respecţi un om ca el, cum să nu admiri tenacitatea lui, cum să nu primeşti ajutorului lui, cum să nu-i oferi o mică atenţie ca un cadou de admiraţie… iubitul nostru conducător…
Gândurile mi-au fost oprite de un mesaj pe telefon. ” Când merge la tras cu arcul, mergem şi noi. Îl păcălim că cea mai bună poziţie este în dreptul ţintei. Bag.. -… -.. s!.. indescifrabil… indescifrabil…!”

Pentru SuperBlog2019