Meli Melo

S-a întâmplat sâmbătă. Cam pe orele amiezii mă trezesc cu un ţârâit la interfon.
– De la curierat sunt. Aveţi un pachet.
– Ce pachet?
– Ăăă! Scrie aici, de la Meli Melo.
– Dar eu nu am făcut nici o comandă de la Meli Melo!
– Vă înţeleg, dar scrie numele dumneavoastră pe pachet. Şi adresa.
– Bine. Urcă!
Şi mai mare a fost curiozitatea mea când nu a trebuit să plătesc vreun leu pentru el. Mă gândeam că am vreo admiratoare secretă, care în marinimia ei, vrea să-mi fac vreo surpriză.
Dar nu a fost ceea ce mă aşteptam. Drept e că îmi trecuse prin gând să fie nişte accesorii bărbaţi, vreo curea sau nişte şosete de la Meli Melo, dar nimic din toate astea. Pe măsură ce descopeream conţinutul pachetului, mirarea mea creştea. Rând pe rând le-am scos cu grija unui arheolog care făcea o mare descoperire: un accesoriu pentru păr în forma unui crenguţe, o eşarfă cu flori brodate pe ea, încă o eşarfă, cu fluturi şi margine bleu, o pereche de cercei cu lanţuri subţiri înnodate, un colier elegant cu mărgele fixe, un fond de ten, un ruj, un rimel, o gentuţă de umăr şi în final, o perucă blondă.

La fundul pachetului, un bilet pe care scria doar atât „Pentru femeia din tine”.
Am stat în aer minute bune încercând să desluşesc înţelesul biletului. Oare ce vrea să spună?! Că în fiecare bărbat există o latură feminină, că oricâtă masculinitate ar curge prin venele noastre, ne simţim câteodată sensibili şi vulnerabili şi încercam să compensăm acesta stare cu accesorii? Şi cine să-mi trimită un pachet?! Şi de ce afară e soare şi îmbie la plimbare?!
Atâtea întrebări îmi curgeau prin cap încât, instinctiv m-a podidit plânsul. Stăteam pe scaun, sprijinându-mi capul în palme şi încercam să nu plâng. Nu am reuşit. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, de ce această stare incertă asupra mea, ce factori determinau transformarea asta!
M-am uitat în oglindă şi am văzut ochii plânşi şi chipul tumefiat de întrebări şi neclarităţile din viaţa mea. Eu nu sunt aşa, nu trebuie să fiu aşa! Îmi spuneam mie, privindu-mă, „Trebuie să fiu tare, trebuie să-mi recâştig încrederea în mine, să fiu eu, o divă!” Atunci m-am hotărât, voi fi o supravieţuitoare! Muzică, maestro!
Mai întâi mi-a fost frică, apoi „I will survive” mi-a devenit leit-motivul existenţei şi în timp ce chipul meu căpăta încredere cu machiaj şi accesorii, încrederea a molipsit trupul în timp ce încercăm o pereche de blugi de la soţie. Curios, îmi veneau perfect.
Nu am ieşit pe uşă până nu mi-am prins părul blond în crenguţa de brad. O ultimă privire în oglindă mi-a arătat ceea ce devenisem cu toate accesoriile, cu cerceii şi colierul purtându-le cu mândrie, femeia care trebuia să fiu!
Primul bărbat întâlnit a fost şi ocazia primei reacţii. O privire lungă şi curioasă din partea lui mi-a confirmat ceea ce simţeam, încredere. S-a uitat la mine şi a zâmbit. Poate că trebuia să-i zâmbesc şi eu, dar am afişat o atitudine sfidătoare la încercările lui de a-mi deschide uşa de la intrarea în bloc. Se fâstâcise şi se împotmolise cu mâna pe clanţă şi nu ştia ce să facă, să mă privească admirativ sau să-mi deschidă uşa. Am lansat un pufnit şi am ridicat bărbia, când era să cadă pe prag, în loc de mulţumesc. De jos, din faţa uşii unde căzuse, vecinul de la unu mă privea în continuare cu ochii încă plini de admiraţie.
– Ştiu, sunt frumoasă!
Fundul stătea să explodeze în blugii strâmţi, dar nici că-mi pasa, părul blond prinse să fluture în uşoara adiere a toamnei şi, de dincolo de drum, câţiva bărbaţi ce stăteau la o masă cu câte o bere în faţă, se opriseră cu berile la jumătatea drumului şi mă priveau. Ochii li se măriseră până la o dimensiune apreciabilă, iar primul care îşi revenise din stare, exclamă admirativ un fluierat lung.
– Porcule!
Dar era un „porcule” aproape de plăcerea de a fi admirată.
La sfârşitul plimbării contorizasem 10 fluierături, trei cereri în căsătorie şi un admirator înfocat care îmi promisese o noapte de vis în compania unui mascul feroce ca el. L-am respins împingându-l uşor într-o parte spunându-i autoritară şi blândă, că nu pot fi decât femeia unui singur bărbat. Fapt ce l-a îndârjit şi l-a făcut să mă apuce de fund şi să mă tragă lipit de el. Mirosea a Old Spice şi tutun ieftin.
Seara mi-am petrecut-o într-un fotoliu, stând picior peste picior, aşteptând-o pe ea. Când a intrat, m-a repezit spre ea şi am întrebat-o cu o voce ce arata îngrijorare şi suspiciune în acelaşi timp.
– Unde ai umblat până la ora asta?
– Hei, frumoaso, mi-e foame! Ce avem de mâncare?

Pentru SuperBlog2019