Stând cu picioarele jumătate în apă, Tamara strigă la mine.
– Gi, hai la apă!
Tamara era o unguroaica focoasă, din Oradea, de 17 ani, cu părul lung creţ şi nişte ochii lucioşi, care se descurca mai greu în limba romană. Asta nu ne împiedicase să la atingem, cât părinţii ei erau la masă la hotel.
– Vin, dacă-mi dai o sărutare.
Râdea hlizit în apă, întinzându-şi mâinile în aşteptarea îmbrăţişării.
Era al treilea an consecutiv când venea la Eforie Nord cu prietena ei şi familiile. Când familiile erau plecate, ne făceam de cap, eu cu Tamara iar Belghin cu Eniko, prietena ei. Belghin era vecinul meu, la două case mai sus, tătar sadea cu ochii migdalaţi şi limba uşor pocită şi cu un suflet mare. Se lipise imediat de Eniko şi profitau de fiecare clipă liberă de părinţi, să se sărute.
– Dau la tine sărut!
Şi mă strângea în braţele ei micuţe plescăind uşor limba a plăcere. După ce mă săruta, mă împingea cu putere în speranţa că mă dărâma în apă. Apoi fugea ţipând, un ţipăt fals de ajutor, că alergam după ea să o prind.
Le cunoscusem dimineaţa, chiar în dimineaţa asta, când ne-am pus cearşaful lângă ele.
Cam asta a însemnat vara lui ’89. Belona, plajă, nisip, soare şi fete. Aveam 18 ani şi nu-mi mai trebuia nimic.
După o zi în care ne zbenguiam în apă, alergam ca nebunii pe nisip şi jucăm volei printre cearşafuri, seara ne retrăgeam la o terasă cu o bere Mamaia în faţă sau un Pepsi.
Nici ziua în care o cunoscusem pe Tamara nu a ieşit din tipar. Era spre asfinţit când am ieşit ultima oară din apă. Soarele lungise umbrele şi cădeau pe Eniko, întinsă pe burtă pe cearşaf lângă Belghin.
Parcă de nicăieri, lângă cearşaf, apăruse un şezlong, unul din acele rare şezlonguri pe care le vedeam pe plajă uşori invidioşi. Odată cu şezlongul, un bărbat în vârstă care se aşezase în el. Nu avea mai mult de 50 de ani. Părul scurt, alb, îi dădeau un aer de bătrâneţe. O burtă maiestuoasă îl ajuta să-şi ţină berea în faţă. Şi Tamara îl văzuse şi mă întreba.
– Cunoşti omul acela urât cu buzele mare?
– Nu l-am văzut în viaţa mea.
– Întreabă la el ceva, că pare pervers la cum se uită la Eniko!
– O să-l întreb.
Simţeam că e ceva mai mult decât o întrebare, era o stare de apropiere, de familiaritate cu el. De parcă cunoşteam acel chip blând, de-o viaţă.
Ne-am apropiat de cearşaf şi cât Tamara se ştergea la par cu prosopul, l-am întrebat.
– Cam târziu pentru plaja, nu-i aşa?
– Niciodată nu-i târziu să retrăieşti amintirile unei veri. Iar acest moment al zilei este unul dintre cele mai frumoase momente ale acestei verii. Îmi place doar să privesc marea la asfinţit.
– Vorbiţi ca şi cum aţi mai trăit acest moment.
– Mi-aduc aminte de el ca şi cum ar fi fost ieri.
Când a zis asta, chipul i se luminase cu un zâmbet. Era acel ceva ce mă făcea să lungesc discuţia, să aflu mai multe.
Eniko se ridicase şi urmărea discuţia noastră.
– Vorbiţi ciudat şi sunt curios de unde acesta expresie?
– Dacă ţi-aş spune că vin din viitor, mă crezi?!
– Eu vă cred. În viitor sunt numai oameni urâţi.
Exclamaţia Enikăi ne făcuse să râdem cu toţi. Până şi Tamara, ascunsă cu chipul în prosop, chicotii veselă. Atmosfera devenise una de detaşare, destinsă. Belghin se băgă în discuţie, ros de curiozitatea viitorului.
– Dacă spuneţi că din viitor veniţi, cum arată viitorul?
– Nu vi-l recomand. Poate doar în ceea ce priveşte turismul.
– Sunt curioasă! Îmi place să călătoresc şi vreau să ştiu mai multe. Vreau să ştiu dacă voi ajunge vreodată într-o altă ţară, fără să fiu urmărită pas cu pas de ochi scrutători.
Eniko se uită în jurul ei, parcă fiindu-i teamă că cineva o auzise.
– Vei ajunge! Vei ajunge acolo unde nu credeai că vei ajunge vreodată. Îţi poţi alege destinaţiile din sutele de oferte şi vei fi foarte selectivă în alegerea unei agenţii de turism. Poţi fi! Şi nu mai e mult până se va întâmpla asta…
De data asta, el fu cel care privi puţin speriat în jur. Apoi continuă.
– … poate nu mă credeţi, dar veţi ajunge să călătoriţi în locuri la care doar aţi visat. Acum ce aveţi? Doar litoralul românesc, cu zecile lui hoteluri aglomerate, cu sejururi găsite în ultima clipă, cu cunoştinţele părinţilor care ştiu pe cine trebuie să le găsească o cameră în plin sezon, cu bonurile de masă de la sindicat, cu recepţioneri ţâfnoşi. Veţi ajungeţi să vă alegeţi o vacanţă exact pe gustul vostru, acolo unde veţi simţi cu adevărat relaxarea, cu plaje albe, cu oameni care vă vor face să vă simţiţi deosebiţi.
– Eu nu cred! E prea mult pentru mine.
– Ai tot dreptul să nu crezi. Nici eu nu am crezut că voi ajunge aici. Dar iată-mă! Cum am ajuns, este şi pentru mine un mister. Dar mă bucur.
– Mai spune-ne bătrâne despre viitor!
– Eu mai mult despre turism vreau.
– Turcia, Egipt, Grecia, Croaţia… sunt doar nişte ţări, care acum nu vă spun prea multe. Dar sunt sigur că vor deveni destinaţiile voastre preferate.
– Croaţia? Dar Croaţia nu este ţară.
– Încă nu! Şi ştiţi ce mai este frumos? Că nu mai trebuie să umblaţi la cunoştinţe, pentru o rezervare. Cineva v-a inventa nişte chestii. Mai întâi internetul, apoi telefonul mobil, apoi early booking-ul. Primele două au fost deja inventate, dar nu pe scară largă.
– Bălmăjeli despre viitor. Eu cred că minciuni spui.
Cu toate că stătea pe un castel de nisip de incertitudini, Tamara urmărea atentă povestea bătrânului.
– Eu în locul tău aş zice la fel. Dacă ţi-aş spune că toate invenţiile astea te vor ajuta să-ţi faci o rezervare cu câteva luni înainte, oriunde îţi doreşti, mă crezi? Se vor numi, Oferte Early Booking şi te vor ajuta să-ţi faci Vacanţa în Grecia peste câţiva ani. Da, vei ajunge în Grecia. Şi încă nu am ajuns la partea mai frumoasă a lucrurilor.
– Cum, poate exista ceva mai frumos decât atât? Pentru că eu deja sunt ameţit de frumuseţea viitorului.
– Vor fi mai multe decât am spus până acum. Închipuiţi-vă că sunteţi prin martie şi vreţi să mergeţi în vacanţă la sfârşitul lui august. Deschizi un calculator, intri pe internet pe o pagină de booking, care-ţi arată toate ofertele din acel moment, îţi alegi destinaţia, hotelul, mijlocul de transport, poţi alege un drum cu avionul, pentru că odată cu acestea, avionul va deveni cel mai utilizat mijloc de transport, îţi alegeţi camera pentru cazare, cu vedere la mare, la munte, la soare, la palmieri, camerele sunt dotate cu tot ce-ţi trece prin cap, de la televizoare plate…
– Televizoare plate?!
– Da, plate, curbate, conectate la internet, 4k, 8k… contează doar ceea ce-ţi permiţi, cu frigidere mari, cu aer condiţionat… hoteluri cu locuri de joacă pentru cei mici, cu parcare gratuită, cu spa, cu totul inclus…
– Adică?
– … adică totul inclus! Cazare, transport, distracţie, relaxare şi masă. Masa ţi se va părea o altă grea alegere, pentru că va fi atât de variată şi bogată încât vei uita că trebuie să mănânci doar privind la zecile de feluri de mâncare ce vor sta în faţa ta. Desigur, toate astea trebuiesc plătite. Dacă vă gândiţi că o să plătiţi când ajungeţi acolo, e cazul să regândiţi situaţia într-o formă mai bună. Internetul îţi oferă ocazia să faci plăti online, asta-i denumirea. Atunci când te-ai hotărât la ceea ce vrei, când vrei şi pentru cât timp vrei, vei scoate o cartelă din buzunar şi vei face plata în acel moment al rezervării, pentru că ţi se oferă preţul pentru fiecare serviciu, cazare sau transport. Îţi rămâne doar să te duci, atunci când ai ales, unde ai ales pentru cât timp ai ales, să te distrezi şi să te relaxezi.
– Sună de vis.
– Sună! Și va fi de vis! Iar dacă vrei să găseşti totul într-un singur loc, îl vei găsi la Christian Tour.
– Ce zici Tamara, la anul mergem în Grecia?
– Mergem!
– Ai fi putut ajunge, dar din păcate pentru tine, nu se va întâmpla. O să ajungi în armată şi apoi…
Ne strângeam catrafusele de pe plajă, încă sub impresia cuvintelor bătrânului, iar ultima frază trecuse nebagată în seama.
– Înainte să ne despărtim, fiecare pe drumul lui, noi la terasă, dumneavoastra aici privind marea, vreau să vă mai întreb ceva, domnule.
– Da!
– Cum vă cheamă ?
– Gi!
Pentru SuperBlog2019