Reclame

Iaurt Matur
Pe o cutiuţă de iaurt, din acelea mici cu folie deasupra, stătea scris cu litere de-o şchioapă, Iaurt Matur.
Am stat şi m-am gândit cum ar arăta vaca din al cărei uger a fost făcut iaurtul matur. Adică o doamnă de vacă, cu bigudiuri şi înţelepciune în cap, care nu mai e adolescenta rebelă ce zburda pe coclaurile înverzite. Nu am încercat niciodată Iaurt Adolescent. Sau Iaurt de Domnişoara, vaca Domnişoară!

Ouă de la găini fericite.
Pe câteva tonomate de ouă din Constanta, poziţionate prin cele câteva pieţe agroalimentare, stă scris „Ouă de la găini fericite”. Următorul lucru care-mi vine în minte, este o grămadă de puicuţe, dănţuind şi ridicându-şi penele-n aer, de fericire. Sau poate, în mărinimia lui, fermierul le-a creat condiţii deosebite. Un Spa, de unde găinile nu mai ies aşa ciufulite, un atelier pentru exprimarea creativităţii, un cocoş tânăr. Mă tot gândesc că atunci când ouă, ajung la extaz cântând „Oop! I did it again!”. Sau treci pe lângă ele şi o găină cu penele împletite, cotcodăceşte spre tine „Ya, man?!” trimiţând rotocoale de fum halucinogen. „My casa e su casa”, ar exclama una care cu siguranţă ar fi putut câştiga la Loto.

Orice reclamă la cafea.
În fiecare uichend sunt responsabil cu cafeaua. Mă trezesc dis de dimineaţă şi cât fumez vreo două ţigări aştept să fiarbă. Apoi o torn într-o ceaşcă, deschid geamul larg, că am balcon închis, şi aştept ca efectul aromei să creeze impresie printre vecini. Mai ales vecine. Primul lucru care mă loveşte este vremea mohorâtă, întunecată, cu câteva picături de ploaie. Ridic ceaşca şi las parfumul să se împrăştie printre blocuri. Al doilea lucru care se întâmplă, este că mă taie… Las ceaşcă de cafea în balcon şi fug repede la toaletă, în speranţa că la întoarcere, o hoardă de vecine tinere, mă vor aşteaptă în balcoanele lor să le fac cu mâna şi să le zâmbesc suav.
Nimic din toate astea. Nici măcar poştaşul, că e duminică, nu trece pe lângă bloc. Din blocul de alături de pe la etajul trei, o vecină mai în vârstă, mult mai în vârstă, stă rezemată cu capul de geamul balconului, privind la mine. Îşi face cruce, văzându-mă în chiloţi, şi îşi ridică cârja în semn de respect. La etajul doi, un burtos cât 100 de verze, se scărpina pe vârful burţii şi îşi scotea dintre dinţi, probabil, rămăşiţele de zaţ de cafea. Am încercat un salut ridicând ceaşca. Tot în semn de salut, îşi ridică un deget.
Nu mai am încredere în reclamele la cafea.

Pe măsură ce ochii îmi vor cădea pe vreo reclamă, voi mai scrie.