Iaurt Matur
Pe o cutiuţă de iaurt, din acelea mici cu folie deasupra, stătea scris cu litere de-o şchioapă, Iaurt Matur.
Am stat şi m-am gândit cum ar arăta vaca din al cărei uger a fost făcut iaurtul matur. Adică o doamnă de vacă, cu bigudiuri şi înţelepciune în cap, care nu mai e adolescenta rebelă ce zburda pe coclaurile înverzite. Nu am încercat niciodată Iaurt Adolescent. Sau Iaurt de Domnişoara, vaca Domnişoară!
Ouă de la găini fericite.
Pe câteva tonomate de ouă din Constanta, poziţionate prin cele câteva pieţe agroalimentare, stă scris „Ouă de la găini fericite”. Următorul lucru care-mi vine în minte, este o grămadă de puicuţe, dănţuind şi ridicându-şi penele-n aer, de fericire. Sau poate, în mărinimia lui, fermierul le-a creat condiţii deosebite. Un Spa, de unde găinile nu mai ies aşa ciufulite, un atelier pentru exprimarea creativităţii, un cocoş tânăr. Mă tot gândesc că atunci când ouă, ajung la extaz cântând „Oop! I did it again!”. Sau treci pe lângă ele şi o găină cu penele împletite, cotcodăceşte spre tine „Ya, man?!” trimiţând rotocoale de fum halucinogen. „My casa e su casa”, ar exclama una care cu siguranţă ar fi putut câştiga la Loto.
Orice reclamă la cafea.
În fiecare uichend sunt responsabil cu cafeaua. Mă trezesc dis de dimineaţă şi cât fumez vreo două ţigări aştept să fiarbă. Apoi o torn într-o ceaşcă, deschid geamul larg, că am balcon închis, şi aştept ca efectul aromei să creeze impresie printre vecini. Mai ales vecine. Primul lucru care mă loveşte este vremea mohorâtă, întunecată, cu câteva picături de ploaie. Ridic ceaşca şi las parfumul să se împrăştie printre blocuri. Al doilea lucru care se întâmplă, este că mă taie… Las ceaşcă de cafea în balcon şi fug repede la toaletă, în speranţa că la întoarcere, o hoardă de vecine tinere, mă vor aşteaptă în balcoanele lor să le fac cu mâna şi să le zâmbesc suav.
Nimic din toate astea. Nici măcar poştaşul, că e duminică, nu trece pe lângă bloc. Din blocul de alături de pe la etajul trei, o vecină mai în vârstă, mult mai în vârstă, stă rezemată cu capul de geamul balconului, privind la mine. Îşi face cruce, văzându-mă în chiloţi, şi îşi ridică cârja în semn de respect. La etajul doi, un burtos cât 100 de verze, se scărpina pe vârful burţii şi îşi scotea dintre dinţi, probabil, rămăşiţele de zaţ de cafea. Am încercat un salut ridicând ceaşca. Tot în semn de salut, îşi ridică un deget.
Nu mai am încredere în reclamele la cafea.
Pe măsură ce ochii îmi vor cădea pe vreo reclamă, voi mai scrie.
Citindu-te, mi-a venit în minte reclama aceea veche la spray Axe, în care un tip era alergat de niște dudui datorită miresei emanate 😂
:)) :))
Alea au un aer de adevar in ele 😛
Daaaa
Craciun fericit si un an nou cu sanatate si inspiratie !
Craciun fericit si voua!
Multa sanatate, impliniri, fericire si inspiratie! 🙂
Îi ții la cutie? 😀
https://youtu.be/RMkKo7A1JBs
:))))))))
Nu există, ceva nu faci bine. La treaba cu cafeaua mă refer. Poate direcţia vântului e defectă, altfel cum nu se adună ciorchine fetili?
Eu vreau lămuriri, când e posibil, legate de puiul ăla fericit. Ăla tranşat, da. Era fericit înainte să ajungă tacâmuri, piept, copănele and co. sau după, că a ajuns, vorba aia, într-o lume mai bună, plină de verdeaţă şi legume şi bulion după gust?
M-am gandit si eu la asta. Se prea poate sa fie de vina, directia din care bate vantul. De obicei la noi, bate dinspre Petromidia, imprastiind o aroma ultrasofisticata, cu vagi urme de benzina si sulf. Daca mai e si cald….
Nu, ca este vorba de gainile care fac oua. Ele traiesc fericite intr-un mediu stabil, cu mare stabilitate emotionala, fara grija zilei de maine, fara a fi stresate de garduri electrice. Traiesc asa, ca in Nirvana. Pai scuza-ma, atunci cand o gaina fericita face un ou, fericirea ei tinde spre extaz.
😛
Am înţeles asta cu găinile. Dar eu am văzut în magazine, pe rafturi, piept de pui pe care era scris „Puiul fericit”. La fericirea aia mă refeream.
No comment.
Sau daca as comenta, as face o gluma cum ca inainte sa fie sacrificat, i s-au promis campii de verdeturi si rame cat cuprinde, in raiul puicesc.
Dar e putin monstruos sa pui o eticheta de genul asta. Era culmea sa-i deseneze si un emoticon zambaret. Sarcasm curat!
Nu am vazut pui cu eticheta de genul asta.