Muzică specială. Sau un fel de leapșa

De 40 de ani ascult muzică. Mi-au trecut prin urechi acorduri de clasică, de operetă, de manele, de trash metal, de pop, de rock, de populară… orice avea acorduri şi suna a muzică, ascultam. Până când m-am oprit la ce-mi place. Am oprit ce mi-a plăcut, ce mi-a făcut urechea să zbârnâie a plăcere, ce mi-a făcut neuronul să exclame „ȚutȚu, pe asta o ascultăm şi mâine”. Parcă îl vedeam picior peste picior, cu un trabuc în mâna sorbind tacticos din cafea, zâmbind a nesupunere.
Ca să nu deranjez familia, când ascultăm trash metal şi variaţiunile, îmi băgam căştile. Nu ascultam mult, cât să-mi facă părul măciucă şi să o facă pe soţie să spune „Robocop, hai la masă! Şi scoate degetele din priză!”
La muzica turcească, mă ridic de pe scaun şi încep să dansez. Dănţuiesc de unul singur cu mâna ridicată a extaz până când apare soţia în spaţiul de dans. O iau de mijloc şi ne învârtim în ritmul muzicii. Nu stă mult, că ştie că după dans urmează înghesuială.

Când intru într-un vârtej de inspiraţie, ascult Yes. Sau, în funcţie de ceea ce vreau să scriu, Barry White. Programez degetele să se mişte singure pe tastatura şi dau din cap, mai ales la Yes. După două melodii de Barry White, las scrisul şi încep să o caut pe soaţa, „Pisișooor! Unde te ascunzi?!”.
Dar, odată la două luni, mi se face dor de Laurenţiu Cazan, cu al lui Al cincilea anotimp. Nu-l ascult prea des, că îmi adânceşte starea de disperare emoţională în care sunt.

Primei iubiri i-am spus, „Mon amour”. Am realizat  după primul dans cu ea, că diminetile nu sunt doar roz ci și catifelate.

Aveţi tot dreptul să vă întrebaţi de ce vă scriu toate astea despre mine. Ok, întrebaţi-vă!
Pentru că cineva din virtual s-a gândit să lanseze o leapşă muzicală. Care sună bine în teorie dar când te pui să alegi două, trei melodii devine greu, din ce în ce mai greu, că te gândeşti că faci discriminare faţă de un artist sau o melodie şi ai impresia că se revoltă undeva, zicând „Păi bine ma’, vezi cum eşti?!” şi ai impresia că-ţi bate obrazul.
Nu orice melodie care va atinge membrana auzită la radioul maşinii în timp ce mergeţi la muncă, ci melodii care nu se încadrează într-un tipar sau stil şi nu este dată pe la radio sau tv. Prea des.
Prima regulă sună aşa:
Postați o piesă muzicală care să nu facă parte din ceea ce numim în mod comun muzică și ascultăm de obicei la radio sau prin alte părți. Adică, să nu se încadreze nici la muzică ușoară românească, nici la muzică ușoară străină, nici la muzică populară românească, nici la muzică populară străină, nici la muzică clasică, nici la jazz, nici la rock, nici la house, nici la pop, nici manea să nu fie etc. O muzică non-standard, care v-a plăcut și pe care o recomandați și altora„.
A doua regulă zice așa:
Dați leapșa mai departe la exact 3 bloggeri, pe care va trebui să-i menționați explicit, prin nume sau pseudonim. Deci fără „această leapșă poate fi preluată de X, Y, Z și de toți cei care mai doresc”, indiferent cât de mulți ar fi cei care mai doresc sau cei care vă citesc, indiferent cât de mult s-ar supăra unii că i-ați ales sau că nu i-ați ales, trebuie să alegeți în mod clar și explicit 3.
A treia regulă, ca să vă țin în suspans, nu există.
Îți mulțumesc, Mona!
Și, pentru perpetuarea situației muzicale, că doar nu credeați că scăpați așa ușor,  câștigători la categoria nominalizați sunt:
Geo cu Just reading my books
Oana cu HR Passion
Denisa cu Atitudine Slaba
Succes!