Cutezanță și mândrie

Titlul nu are nici o legătură ce ceea ce voi scrie, da’ îmi place că sună frumos.
Nu prea am avut animal de companie în viaţa mea, adică, nu prea însemnând o tentativă cu o mâță albă,  găsită în fața  geamului, ce mieuna de zor. Spălată, călcată şi apretată, arăta frumușel. Nici până în ziua de azi nu am reușit să aflu ce sex avea.
O lună de zile ne-a mieunat, ne-a zgâriat şi ne-a pus pe alergat în căutare  prin apartament. La un momentdat credeam că face asta ca să avem activitate, joacă. Cum o găseam, sărea la fața mea şi îmi trăgea o dungă pe obraz. Joacă, a?!
Apoi s-a deşertat în mijlocul patului, ca răzbunare că-l lăsăm singurel prin casă. Atunci  şi-a semnat sentința de deportare. L-am lăsat la o curte, să-şi facă de cap cu mațele. Sau motanii să-și facă de cap cu ea.
Ne-am luat rămas bun de la el, cu un şut în fund și o zgarietura pe dosul palmei. Prieteni vechi!
De atunci am cochetat cu ideea de a înfia un animal de companie, dar  fără concretizare. Asta până săptămâna trecută când un telefon mă anunţa că s-au strâns bani de un papagal.
Cum am ajuns acasă, cel mic şi blond sare pe mine şi începe a mă descoase:
– Tatii, când mergem să luăm papagal?!
– Stai să am reveneala de la servici şi mergem la Kaufland.
S-a învârtit cel mic pe lângă mine ca titirezul, aşteptând fiecare mişcare de-a mea să trădeze faptul că eram pregătit a merge. Într-un final, aproape apoteotic, că era gata să explodeze difuz, i-am zis să se îmbrace că mergem la animale.
Înainte de a ieşi pe uşă, o voce de soţie ce spăla nişte vase în bucătărie, s-a îndreptat spre mine.
– Ia şi nişte iaurt dacă tot te duci la Kaufland!
Ce-mi plac momentele premergatoare plecarii, de parcă în secunda aia descoperă că nu există iaurt sau tampoane în casă. Dar nu, este o adevărată tactică, sa nu ai timp să refuzi. Spui spășit un ”Da bine, o să iau”, cu un glas scăzut și umil, că practic te prinde pe picior greșit și nu știi ce să spui exact.
La magazinul de animale nu era nimeni, adică era doar vânzătoarea de animale. Şi unul care tot căra nişte saci de mâncare. O întreb pe domnişoara de servea animalele la ghişeu, cât costă un papagal cu tot cu cuşcă. Aveau oferte.
Îi zic lu’ cel mic.
– Gogule, hai să luăm iaurt mai întâi apoi revenim la animăluţe, ca să nu ne plimbăm cu colivia prin magazin.
Pe când mă plimbam printre rafturi, agale şi neinteresat decât de un singur gând, mi-a trecut aşa o idee nastrușnică.
La Kaufland au un obicei. La casă te întreabă dacă ai fost satisfăcut în magazin. Câteodată mă mănâncă să le spun că, nu. Sunt curios, dacă-i spun nu, mă satisface acolo pe loc, la casă?! „Vai, domnul este nesatisfăcut! Poftiți aici, la camera de satisfaceri!”
Ne-am dus la magazinul de animale cu iaurt cu tot. Băieţaşul încă mai căra saci cu mâncare. Cum ne-a văzut domnişoara, ne-a întrebat dacă ne-am hotărât asupra pachetului papagal. Zic „da!” şi începe să-mi înşiruie componentele pachetului.
Cu cuşcă, cu mâncare, cu praf de scoici, cu biscuite, cu oglinjoară, cu zurgălăi, cu instrucţiuni de utilizare… cu  peruș, cu tot, 97 de lei.
– Bună treabă! Daţi-mi doi! Glumesc, domnişoară.
– Aşa! Iar aici aveţi şi certificatul de garanţie.
– Pentru cuşcă? Da’ ce, mușcă? Nu mai bine îi punem botniţă?
– Nu, pentru papagal.
Câteva secunde am fost absorbit în neant de imensitatea frazei rostite de vânzătoare. O privesc stupefiat:
– Glumiţi, nu?! Cum poţi să pui garanţie pe o fiinţă, animal? Dacă se strică, mi-o înlocuiţi?!
– Nu, dacă în decurs de o săptămână nu se acomodează cu dumneavoastră, o schimbăm.
– Adevărul este că suntem mai violenţi în familie. Poate înjurăm papagalul de mamă, îl batem cu cureaua, îl chinuim la 220V, îl supunem la cine ştie ce cazne…
– Se mai întâmplă situaţii când nu se acomodează.
– Adică, să nu-i placă de moaca noastră, a mea? Poate nu sunt eu cine ştie ce Făt Frumos, da’ nici papagalul nu-i păun, să aibă pretenţii. Bine domnişoară!
– Peste o săptămână vă sunăm să vedem care-i situaţia.
După o săptămână, la telefon.
– Domnişoară, să veniţi să vă luaţi papagalul. Cred că e defect. Stă toată ziua şi uită la noi ciudat. Sunteţi sigură că-i perus? Că la cum se uită la noi, într-o parte cu capul răsturnat, aş zice că-i liliac. Ce scrie în certificatul de naştere? Peruș, a?!
Să vi-l aduc eu? Nici o problemă, că şi-aşa voiam să cumpăr nişte iaurt.