Experiențe

Ar fi al doilea an în care aş beneficia din partea societăţii la care lucrez, de un beneficiu atât de baban.
Se întâmpla în urmă cu un an și jumătate. Se proptise cu picioarele desfăcute în faţa mea şi m-a întrebat.
– Alege: Experiente dezvoltare personală sau o excursie de trei zile la Agigea?
– Da’ ce aş putea face la Agigea?
– Asta mă întreb şi eu uneori!
Am ales experienţe de dezvoltare personală. Aveam nevoie. Mi-a întins un pliant cu experimentează.ro din care puteam alege orice.
– Foloseşte-l cu cap! Este furnizorul tău de experienţe.
Aveam de unde alege. Romantism nu, că eram căsătorit, cu travel nu eram în relaţii bune, food and drink moderat şi cuminte, pentru adrenalina eram prea bătrân să o mai simt cum curge prin vine, iar sport şi hobby nu se pretau la calităţile mele. Dar experienţa dezvoltării personale suna ca El Dorado pentru nervii mei „zdruncinaţi”.
Anul trecut am ales un weekend la Tg. Frumos. Frumos! Şi când spun frumos, chiar exprim frumos. Pentru că totul a fost pe gustul meu. Am învăţat să fac scrumiere la cam aceiaşi roata din care a ieşit ceramică de Cucuteni, locaţia semăna izbitor cu un castel medieval, chiar aşteptam să apară din clipa în clipă o domniţă îmbrăcată în costum tradiţional medieval sau un cavaler în armură călare pe un cal. Mâncarea a fost cu gust iar timpul în afara orelor de olărit, le-am petrecut vizitând împrejurimile. Totul a fost la superlativ.

Anul ăsta cred că voi alege un workshop de scriere creativă şi câteva ore într-un simulator de zbor. Mă bate gândul să mă apuc de scris în avion, cu speranţa că în timp ce scriu, nu mă mai gândesc la frica de zbor.
Totul a început în urmă cu un an şi ceva. Timpul petrecut la birou devenise din ce în ce mai lung. Mă uitam cu orele în faţa calculatorului în căutarea celor mai bune oferte, cu casca la ureche ascultând cerinţele şi solicitările clienţilor.
Uneori uităm de familie şi doar un telefon mă scotea din starea în care intrasem.
– Ce faci dragul meu? Mai întârzii?
– Cu cine am onoarea să discut la acest ceas târziu al serii şi cu ce vă pot fi de folos?
– Cu nevastă-ta, animalule! Mai vii acasă anul ăsta?!
– Sunteţi unul din clienţi noştri importanţi şi vom face tot ceea ce posibil este, să rezolvăm la timp solicitarea dumneavoastră. Suntem mai mulţi colegi implicaţi în acesta situaţie şi suntem siguri că situaţia îşi va găsi rezolvare în cel mai scurt timp posibil. Pentru răbdarea dumneavoastră, vă oferim un discount de 5 % din preţul de achiziţie, fără comision.
– Să vezi ce comision vezi tu când ajungi acasă! Dacă ajungi!
Lucrez la o firmă intermediară. Rolul nostru constă în a găsi clienţi pentru anumite produse. De fapt o multitudine de produse. Şi invers, de a găsi produse pentru clienţi. După un timp însă, devii sclavul muncii, al telefonului, pentru că totul se desfăşura telefonic. Nu ieşeam din birou decât pentru masa de prânz. Ajunsesem până în situaţia în care nici în pat, în timpul sexului, nu-mi scoteam casca. Mi s-a întâmplat de vreo două ori să fiu sunat exact în momentul maxim.
Dar toate astea se adună, te macină fără să-ţi dai seama, mintea începe să lucreze în alt plan decât cel al realităţii şi fără să realizezi, capotezi lamentabil. Aşa s-a întâmplat şi cu mine. A fost momentul zero, al conştientizării implicaţiilor.
Priveam pe fereastră şi încercam să conving un client de calităţile excelente ale unui produs care i-ar fi adus satisfacţii. Plus că totul era la un preţ mai mic decât pe piaţă. Eram atât de bucuros când a zis că îi convine oferta, încât am deschis geamul şi îmi venea să strig în gura mare cantitatea comisionului firmei. Foarte mare! M-am urcat pe pervaz şi încercam să imit zborul fericirii, al clinchetului banilor curgând din comision. Stăteam cu mâinile întinse şi cu privirea spre cer. Îmi venea să ţip! Chiar scosesem primul acord al ţipătului, când două mâini m-au prins de mijloc şi m-au tras cu putere înapoi. Am auzit zgomotul geamului trântit cu putere.
– Uite, îţi dau orice, îţi măresc salariul cu 25 %, îţi ofer timp să te refaci, îţi reduc din timpul de lucru să fi cu familia mai mult, te trimit în concediu plătit de mine, numai să nu îmi mai faci aşa ceva!
Am tăcut. Oricât aş fi încercat să-i spun că nu voiam să mă arunc, am tăcut. Îmi convenea situaţia. Poate că era de vină şi acel procent de 35% din venituri aduse de mine la vistieria firmei, pentru care nu primisem în timp, nici măcar un mulţumesc. I-am zâmbit şi pe un ton molatec, i-am mulţumit.
Îi revenise culoarea din obraji iar sângele începuse să-şi reia circulaţia, scoţându-i în evidenţă venele groase de la gât.
– Gata, hai, la treabă!
Colegii care se adunaseră în jurul meu, îşi reluaseră discuţiile despre oferte. Doar unul, se uit lung la fereastră. Se apropie de ea şi încercă să o deschidă.
Şeful îşi pusese mâinile în şold şi privea la el.
– Să văd dacă ai curaj, bă’ 1,5%!

Pentru SpringSuperBlog2020