Reconfirmarea.
M-am gândit să-i dau liber creierului, care de la începutul anului a fost într-o stare senzuală, şi să scriu un jurnal al lunii august. Nu ştiu ce l-a apucat, poate sunt la vârsta la care încerc să-mi reamintesc tinereţea zbuciumată, poate o reconfirmare a masculinităţii mele, o validare de confirmare sau pur şi simplu mi-a fost o poftă nebună de a iubi.
Sâmbătă azi.
Deşi mulţi ar zice să profit de localizarea mea şi să-mi unduiesc trupul odată cu marea, am stat acasă. Da, mi-e dor de ea. Nu am văzut-o de ieri şi nu am mai dansat împreună pe ritm de valuri de săptămâna trecută. Vreo două săptămâni ne-au tot purtat paşii spre Techirghiol. Lacul Techirghiol. Are apa aia de acolo nişte proprietăţi terapeutice, de ţi-e mai mare dragul să te bagi negru în ea. Încă nu am auzit de cineva care să se înece în lacul Techirghiol. Atât de sărată e că te ţine la suprafaţă, oricât ai încerca să-ţi bagi capul adânc în apă.
Pentru că de la o vreme somnul se risipeşte odată cu primele raze de soare, cam pe când ceasul arata ora 4 şi jumătate, am făcut ochii mari şi am privit în jurul meu. Primele raze se lăsau aşteptate aşa că mi-am luat nişte ţigări şi m-am dus pe balcon, privind cu nesaţ spre direcţia din care ştiam că trebuiau să apară. Am aşteptat preţ de vreo două ţigări şi cinci gânduri despre starea mea.
7 luni am iubit nebuneşte. Prima pe listă, soţia! După o lună a ajuns în starea să se ascundă în debara, doar doar de o scăpa de drăgălăşeniile şi insistenţele mele la dezmăţ casnic. Stăteam în uşa debaralei şi mă rugam de ea „Hai te rog, ieşi de acolo că mi-e foame!”, „Să vă duceţi învârtindu-vă, tu şi pula ta, că eu nu ies!”.
Prima rază de soare se aşterne cuminte pe marginea balconului. Dacă aş pune urechea pe margine să ascult balconul, sigur l-aş auzi chicotind.
La a doua rază de soare, un gând rebel mi-a străfulgerat cea de-a treia ţigară. Oare am făcut bine că mi-am deşertat desaga plină de drăgălăşenii şi iubiri, pe Facebook?!
Până la un răspuns viabil, acceptat tacit de cei doi neuroni şi conştiinţă, am pus de cafea. În timp ce apa clocotea în sinea ei, mi-am adus aminte de prima experienţă vizual virtuală.
Era într-o duminică, eram cu toţi în sufragerie. Cel mic, că pe atunci avea vreun an, gângurea pe canapea şi râdea scărpinându-se singur în talpă. Stateam la calculator, cu un ochi pe monitor şi cu celălalt la cel mic. Primesc un mesaj de la o domnişoară, cu care conversasem decent vreo două luni şi căreia, se pare, că îi făcusem o impresie strălucită că o scosesem dintr-o stare de semi depresie, cam aşa cum te simţi după nişte despărţiri şi care credea că universul nu are nici un plan măreţ pentru ea. La vreo câteva luni după ce încetasem să mai vorbim, a cunoscut un băiat cu care s-a căsătorit, au făcut un copil şi probabil trăiesc şi acum fericiţi. Atunci când mi se întâmplase întâmplarea, avea vreo 32 de ani.
În mesaj mă ruga să deschid camera web că are o surpriză pentru mine. Sigur pe mine, că nu poate fi altceva decât o poză cu iepuraşi sau pisoiaşi în ipostaze haioase, cred că de atunci am început să-mi displacă pozele de forma asta, dau drumul la cameră şi aştept surpriza.
Şi ce surpriză! Pe întreg ecranul apare interiorul unei camere. În mijlocul camerei, un fotoliu mare, roşu, în care puteai să şi dorm de mare ce era.
Pe fotoliu, goală nud, cu picioarele întinse spre două puncte cardinale opuse, domnişoara amică îşi pusese palma în zona intimă, palmă din care, totuşi, îi lipsea un deget.
Mi-au trebuit vreo patru secunde să realizez ce se întâmplă, timp în care am stat fix cu ochii în ecran, probabil bulbucaţi, că nu puteam să-mi dau seama singur. Apoi am privit în jurul meu. Soţia se dusese la bucătărie să-i încălzească laptele, fapt ce m-a făcut să respir ca şi cum am scăpat de scaunul electric, iar cel mic era prea mic să înţeleagă ceva.
Am închis camera înainte de secundă 5 şi am răsuflat uşurat.
Sorb din cafea şi îmi fac programul zilei. Scurt, de sâmbătă. O vizită la Kaufland, să-mi iau temperatura, program administrativ şi apoi relax.
Mă uit la soţie şi văd ce frumos doarme. Iau telefonul şi mă întorc în balcon. Trimit câteva mesaje cu îndemnuri la zi bună şi trag cu nesaţ din ţigară. Se pare că va fi o zi liniştită. Şi aşa a şi fost!
