Dudu.
Prin februarie, cam pe când iarna se cocea de cald, iar primăvara râdea de se zguduiau zăpezile, mi-a venit o poftă mare să mă tund. Lăsasem părul să crească vreo trei luni şi pentru prima dată după vreo 6 ani am călcat pragul unei frizerii. Era mai comod să stau chel, să-mi zburde vântul pe lângă urechi şi să mi le fluture ca pe nişte frunze. Urma să mă întâlnesc cu cineva şi mi-a trecut razant prin gând ca să arăt şi eu ca omul, cu păr în cap şi…
Staţi să dau drumul la muzică, să-mi gâdile urechea.
… idei bine stăpânite.
Dar mare minune mi-a fost să văd când a terminat. Mă uitam în oglindă şi mi-au trebuit minute bune să-mi revin.
Nu cred că-l ştiţi pe Dudu! Dudu este comis voiajor, vânzător ambulant, antreprenor de moment şi mare iubitor de freze cocalare. La el am văzut pentru prima oară freza aia care-ţi lăsa în fruntea frunţii câteva fire de păr. Când crezi că freza îţi începe cu nişte firicele de par răzleţe şi aştepţi că următoarele fire să creeze impresie, se crează un gol imens în spatele acelor fire, ca o râpă în devenire. Adică singurele fire de păr existente în cap sunt cele trei fire de la începutul capului.
De departe, de aproape, din aproape în aproape, nu poţi confunda acea freza. E ca un semn din naştere pentru cocalari. În avion de-ai fi şi tot îţi dai seama că cineva este cocalar, după freza.
Ei, Dudu cred că îşi făcuse abonament de ani buni la această freza sau un fel de contract de mentenanţa a frezei, că niciodată nu l-am văzut tuns altfel. În cei 7 ani de când îl cunosc, era etalonul omului cu freza cocalareasca.
Dudu era bun de felul lui, cu sufletul mare şi deschis la orice afacere din care putea să-i iasă un profit mic. Cu ochii mari negri ce se asortau cu părul negru, uşor creţ, de-i stăteau firele alea pe frunte ca nişte ineluşe cu ciocolată şi pielea tuciurie spre roşu închis, mereu găsea o vorbă bună să-ţi spună, în afară de „Bună ziua! Ţigări, ţigări?!”
Îmi plăcea să-l alint, micul meu dealer autorizat, că nici mare de înălţime nu era.
Îşi stabilise magazinul ambulant la colţul străzii şi avea spatele asigurat de un gard viu care-i servea ca şi masă de prezentare a produselor. Stătea rezemat de el şi îşi făcea numărul de magician.
Când m-a văzut venind spre el, i-a răsărit un zâmbet de bucurie. Zâmbet care cu cât mă apropiam de el se estompă într-o grimasă, ca în final când am ajuns lângă el să fie de-a dreptul şocat.
– Pe piranda şi pe cei 13 copii ai mei, frăţiorul meu! De când aşteptăm pe cineva să-mi dee o pauză.
– Nu râde, Dudule, că mă gândesc serios să caut dacă pot să dau în judecată un frizer pentru malpraxis.
– Ia zi dupe mine „Ţigări, ţigări!”
– Ţigări, ţigări!
– Eşti perfecţiunea! Treci acișilea, că mă duc să mănânc o ciorbiţă de burtă!
Noroc de persoana cu care m-am întâlnit şi mi-a ridicat moralul spunându-mi că nu arăt prea rău şi că este la modă freza. Eu unul nu aş fi ieşit cu mine dacă aveam freza aia.
E joi azi, nu?
M-am tot gândit vreo oră ce să fac. Să mă uit la un film sau să scriu?!
Am dat la maxim muzica doar să o enervez pe vecina, care e mare amatoare de Queen. A, şi dau din cap când scriu şi ascult muzică! Don’t stop me now!
Azi am exclamat printre lacrimi şi hârtii, că mai am puţin şi mă adunaţi de jos. Nu că aş fi impresionat pe cineva, dar măcar să fac puţin pe regina dramei, după o zi în care aerul condiţionat a decedat intenţionat, chiar când şiroaie de transpiraţie se scurgeau pe spatele meu după ce am efectuat primul meu caiet de sarcini. Eram emoţionat că o virgină după primul act.