Apucaturi.
Sper că aşa se scrie 8 roman, că de când au scos ăştia limba latină din programa şcolară, am şi uitat de ea.
Futu-ți-us curus mă-ti-us!
Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat, dar mie mi se întâmplă des. Adică nu chiar aşa des, ci cam cât să-mi creeze un disconfort termic la minte şi să mă provoace să scriu despre ei/ele.
Din când în când trimit cereri de prietenie pe Facebook, la sugestia lor. Adică, ei îmi propun nişte profile despre care îmi spun că ne-am potrivi de minune în toate cele. „Îţi sugerăm prietenia cu acest profil. Are aceleaşi apucături ca şi tine”. Sau ” E ultima ta şansă să fi prieten cu această femeie (ca în general sugestiile se îndreaptă spre femei). Încearc-o şi nu vei regreta!” Sau „Nu rata această ocazie! Trimite o cerere de prietenie acestui minunat profil şi vei primi gratuit încă o prietenie de care vei putea să te bucuri în nopţile când te vei simţi singur”.
Şi trimit.
Ultima oară s-a întâmplat ieri.
– Bună ziua! Mulţumesc de accept!
– Bună.
Pauză. Lungă pauză. Apoi mă întreabă.
– De unde eşti?
De data asta pauza era la mine încercând să evaluez întrebarea şi să-mi dau seama dacă îi spun oraşul care era trecut în profilul meu sau să-i spun unul aiurea.
– Din Canalul Mânecii.
– Unde e asta? În deltă?
– Nu chiar în deltă. Pe lângă ea.
– Deci nu plăteşti pentru peşte.
– Nu. Fac dragoste din plăcere.
– Câţi ani ai?
M-am uitat mai bine în profilul meu să văd ce scrie. Scrie 49.
– 38
– Trimite o poză cu tine.
– Nud sau îmbrăcat?
– Îmbrăcat.
Aleg o poză din profil şi o trimit.
– Ai părul alb pentru 38.
– Da. M-am vopsit ieri cu alb, că am auzit că femeile prefera bărbaţii maturi şi înţelepţi. Şi barba îmi este albă, ca să o pot freca şi să creez impresia că gândesc translucid.
– De ce?
– De fire.
– Ai copii?
– Am. Unul.
– De ce nu eşti cu el?
De unde ştia ea că nu e cu mine în acel moment, nici acum nu mi-am dat seama. Da’ ca să fiu singur că este cu mine şi să nu mint, am chemat băiatul din camera lui să-mi ţină de urât.
– E cu mă-sa.
– Ar trebui să stai cu el.
– Nu prea vrea el să stea cu mine.
A urmat o pauză, ca de pauză publicitară. Apoi a continuat.
– Unde lucrezi?
– Sunt şofer pe o barcă de gunoi, că noi în delta adunăm gunoiul cu barca. Când am chef, fac drifturi cu barca pe apă şi mai sar saci de gunoi care încotro, ca niște artificii.
Apoi, pauză. Se pare că profesia mea nu a fost pe placul ei, că nu m-a mai întrebat nimic. Şi nici vreun alt mesaj nu mi-a mai trimis. Voiam să-i mai spun că am participat cu barca de gunoi la un concurs de viteză şi încărcat saci în barcă sau că am o casă de vacanţă din stuf chiar pe malul drept al celui de-al şaptelea canal care traversează transversal delta, la est de Canalul Mânecii. Că lângă mine îşi construiseră o vilă din stuf, doi extratereştri din constelaţia Andromeda. Noi le spuneam andromadieni, da’ ei se prezentau mereu Vasile şi Arghira.
Dar nu am mai avut cui să spun.
Sâmbătă.
După un somn de 9 ore, m-am odihnit puţin, am mâncat şi m-am culcat la loc.
