La ceas de seară târziu, nu chiar târziu că e doar 9.41, mă tot învârt în jurul tastaturii. Iar a intrat într-o stare de lehamite şi prezintă dezinteres pentru scris. Stă într-o rână, mestecând o îngheţată cu ciocolată şi zâmbeşte a fericire interioară „Peace, man!”
Mesaje.
O categorie rară spre foarte rară, mi s-a întâmplat de două ori în vreo 5 ani, este cea care atunci când le trimiţi mesajul cu urări de zi bună şi mulţumiri, îţi răspund cu „Bună! Cu ce pot să te ajut?”
În acel moment am o viziune despre cel/cea de la celălalt capăt al ecranului, cum stau ei ca pe ace şi singurul lor scop virtual e să ajute pe cineva. Nu contează pe cine. Important e să ajute pe cineva. „A, A! Un mesaj! Cineva… cineva vrea să-l ajut. Să mă aranjez puţin. Da, da, rugăminţile mele au fost ascultate!””
Iau poziţia de relaxare, stând larg pe scaun, îmi aprind o ţigară şi mă simt cel băgat în seamă profil de pe Facebook.
În amândouă cazurile am răspuns cu un impuls de moment „O cafea, o apă plată şi un sex oral! Nu neapărat în ordinea asta”.
Desigur, impulsul m-a costat două blockuri de toată frumuseţea. Am simţit şi curentul de aer făcut de uşă trântită în nas.
Chiar nu înţeleg de ce stau cu degetele răsfirate pe tastatura şi privesc ecranul cu textul meu. Şi privesc, privesc, poate poate se scrie singur. Azi nu e o zi prea strălucită.
