Ciudată abordare a unui subiect pe care trebuie să-l tratez cu toată seriozitatea. Adicătelea nu trebuie să ricoşeze nici măcar într-un muşchiuleţ care antrenat să inducă un zâmbet.
Dacă omul trebuie să fie sănătos, el trebuie să fie serios, să nu-şi permită luxul de a râde hohotesc, că cine ştie ce i se poate rupe în el! Poate, pofta de medicamente.
Azi am vrut să trec pe la Farmacia cu Preţ Mic. Ştiam că au preţuri decent de mici încât să fie denumite, cu preţ mic.
Când să intru în farmacie, o doamnă cu o vârstă venerabilă, aproape că mă dărâmă, Încărcată cu o sacoşă plină de gogonele şi alte produse de toamnă.
M-am dezmeticit din îmbrânceală şi când să-i spun vreo două, de mamă, tată, unchi, vecin şi pisică, observ că face parte din familia mea mărită, mătuşa Varvara.
Mătuşa Varvara, la venerabila vârsta de 68 de ani este încă o doamnă care arată bine şi îşi întreţine frumuseţea cu spor. Viaţa ei a fost un tumult neîncetat, odată cu ce-l de-al treilea soţ, un colonel de armată, care a purtat-o prin toată ţara din cauza serviciului. Primi doi i-a pierdut înainte de revoluţie. De fapt al doilea era tot colonel şi printr-o întâmplare nefericită, căzuse eroic în prima zi de revoluţie. L-a jelit două zile, până a apărut un colonel chipeş la uşa ei să o întrebe dacă are nevoie de ceva.
La a cincilea soţ se rutinase în relaţionare şi trăia cu speranţa că nu avea să fie şi ultimul. Acum era la al şaselea, un industriaş de mâna a doua cu o fabrică de conserve de zacusca. Cam bătrâior pentru gusturile ei, avea vreo 79.
– Săru’mâna mătuşă!
– Hei, Gigele, bată-te norocul să te bată, că nu te-am recunoscut!
– Da’ unde aşa cu grabă, mătuşă?!
Îşi lăsase sprijinite de peretele farmaciei sacoşile cu cumpărături şi se uită lung la mine.
– Păi vezi, dacă nu mai treci şi tu pe la mătuşi-ta! Sau măcar un telefon de grijă să fi dat. Cum să nu mă grăbesc când se apropie Black Friday la Farmacia cu Preţ Mic?! Vezi şi tu ce ten am, da?! Crezi tu că se întreţine cu aer sau cu miros de bani?! Nicidecum! Cum zgârciobul ăla de soţ nu-mi da bani decât de alimente şi câteva pastile pe lună, trebuie să mă îngrijesc singură de silueta mea. Aşa că aştept Vinerea Neagră să pot cumpăra nişte produse de îngrijirea tenului, că moşul meu, după ce că e zgârcit, cică vrea să am şi pielea întinsă, să simtă delicateţea mătăsii când mă mângâie pe faţă. Şi nu vrea orice, nu! Vrea numai produse de calitate, gen Rilastil, Vichy Normaderm, CereVa Cremă, că numai astea serioase îmi fac pielea întinsă ca pielea unui bebeluş. Nu zic nu, ca şi mie îmi place când mă uit în oglindă să văd că am întinerit şi mă mândresc cu tenul meu, da’ moşul nu dă un ban pentru ele. Aşa că am economisit şi eu câţiva leuţi şi aştept reducerile de Vinerea Neagră. Adică eu sper ca cel puţin unul din produsele alea să fie la reducere, altfel o să mângâie moşul numai piele încreţită.
Şi dacă tot vine vinerea aia, mă tot gândesc că poate poate fac şi ei reducere la nişte Celadrin Extract Forte la capsulă, adicătelea nişte vitamine şi suplimente, că aşa mă junghie de la vremea asta oasele, de numai eu ştiu.
Mă mişc mai greu de la o vreme, deh bătrâneţea!, şi tare aş vrea să nu mă mai doară oasele, să mă pot mişca şi eu în voie, că nu mai pot duce decât două săcoşi de cumpărături, nu ca la tinereţe când cărăm geamantanele cu răposatul colonel, fie-i ţărâna uşoară!
Vai, nepoate, eu m-am luat cu vorba şi am spus vrute şi nevrute despre mine, că aşa-i la bătrâneţe, când găseşti pe cineva cu care să împarţi vreo 5000 de cuvinte, le deşart. Că moşul ăsta al meu e zgârcit nu numai la bani, ci şi la cuvinte. Mai mult mormăie înfundat când vrea ceva, de zici că-i moară hodorogita, cu greu îl înţeleg. Ce doamnă am fost şi ce bărbaţi am avut! Numai unul şi unul! Am ajuns la bătrâneţe şi parcă mi-a dat Dumnezeu după viaţa pe care am trăit-o.
Iar m-am luat cu vorba.
Tu, nepoate, cu ce treburi pe la farmacie? Că nu te văd să ai ceva probleme, că de zâmbit zâmbeşti tâmp de când ne-am întâlnit, verde la față eşti, ca ăla de-i zicea lumea Hulk, te mişti repejor că erai să dai peste mine, aşa că nu arăţi ca cineva bolnav. Sau vrei şi tu să prinzi reducerile de Vinerea Neagră, la o vitamină, la un supliment, la vreo aspirină ceva? Sau vrei să te deaxfixiezi… defixitezi… ptui, că mi se încurcă literele! Să faci detoxifiere!
– M-a trimis soţia să-i iau tampoane!
bafta!!
Multumesc mult!
Din pacate in ultimul timp sunt cam lipsit de inspiratie.