Noaptea

Noaptea se transformase în negreală. Nici pic de lumină de la lună iar stelele se ascunseseră de după nişte nori.
Era ocazia perfectă pentru cei doi să-şi ducă planul la îndeplinire. Vorbiseră toată ziua despre el iar acum mici fiori le treceau prin ceafă curgând spre piept, făcând ca inima să se poticnească la fiecare pas. Sau era vorba despre adrenalină, nu erau siguri.
Deşi făcuseră asta de multe ori, momentul îi surprinse emoţionaţi.
– Bă’, Archibald, eşti sigur că merită?!
– Aşa cum spunea tanti Nuți, patroana, şi citez „Este cea mai preţioasă achiziţie din ultimi ani!”.
Se furişau pe lângă gardul despărţitor al magazinului, lăsându-se în jos să nu fie atinşi de lumina unui bec anemic situat cam în faţa magazinului, pe partea cealaltă a străzii.
– Ziceai că te ocupi de lumini! Şi mai termină cu citatele astea, că nu suntem pe Facebook!
– Domnu’ Vasile, îmi cer scuze pentru retorica mea pompoasă, dar aşa cum urechile mele au fost atinse de discuţia lu’ tanti Nuti când îi povestea unei cliente, aşa îţi reproduc şi eu, mot a mot! A zis aşa, cu această achiziţie SmartCash RMS, sunt mai inteligentă decât toate magazinele pe o rază de cinci străzi. Şi să vezi ce-i străluceau ochii!
Că cică îi face gestiunea aproape singură şi ştie în orice clipă câţi bani intră, ce marfa are în stoc şi ce s-a vândut şi mai câte şi mai câte îi face…
– Bă’ dă-te-n spuma mării! Dă cleştele să tăiem lacătul!
– … şi că doar vreo câteva reţele de magazine mai mari sunt mai inteligente ca ea. Da’ alea au şi marfă mai multă. Eu nu mă mai duc la alea că au paznic şi sistem de alarmă super inteligent. Cum te apropii la un pas de intrarea din spate, cum ţiuie şi bipăie ca nebunu’. Bip… biiip… tiu… tiu.. bip… biiip!
– Termină ma’, că mă disturbi la cifru! ‘Ai, că s-a deschis! Unde a zis că a pus chestia aia?!
– Sub tejghea. După aia i-a zis lu’ tanti clientă că acum are timp să se plimbe, să călătorească prin cine ştie ce țări, să se aranjeze… poa’ să se aranjeze ea cât vrea, că tot urâtă e!

– Ma’, Archibalde, ştii ce cred eu?! Că tu îi faci asta că e urâtă!
– Nu ma’, Vasile, nu! Dar prea se lauda la clienta aia, era aşa, plină de ea, că îşi scosese ţâţele în afară când îi spunea că e un soft de supermarket, că deja se gândeşte să mai deschidă un magazin alimentar şi să-l lege şi pe ăla la sistemul ăsta, ba că şi-a instalat şi un POS şi acum lumea poa’ să facă plăți online… bă’, când am auzit de plăţi online, mi s-a pus negreala în faţa ochilor. Ştii cât mă enervez când aud de plăţi online, nu?!
– Da ma’, ştiu. Ţi se dau ochii peste cap şi eşti în prag de colaps anafilactic.
– Etete, cine a studiat în ultimul timp medicina?! E retorică întrebarea!
– Bă’, da’ a zis cum arată?
– Cred că are o formă pătrată, ca un seif. Te-ai uitat sub tejghea?
– Uitat! Doar un calculator.
Vasile cotrobăi pe sub tejghea încă o dată, apoi se învârti în loc uitându-se în jur. Nici urmă de seif.
– Ce faci, Archibalde?!
– Mi-e foame! Şi iau şi un pachet de ţigări, că am rămas fără, la câte am fumat azi.
Pusese pachetul de ţigări şi punga de chipsuri pe tejghea şi cu ochii caută cititorul de coduri în timp ce scosese din buzunar un card pe care era pregătit să-l introducă în POS.
– Vasile, tu vezi ma’ cititorul ăla de coduri?!
Vasile rămăsese cu ochii mari, lărgiţi la capacitate maximă şi încercă să îngaime ceva. Dar nu mai reuşi să spună nimic.
De afară, sirena unei maşini de poliţie se apropia cu repeziciune de locul unde erau.