Drum printre povești

„Sunteţi gata?!”
„Gaataa!”
Cei trei membri ai echipajului îşi luaseră fiecare locul destinat. Navigatorul se postase la cârma navei ţinând o manşă ce-l făcea să dirijeze nava în direcţia dorită, responsabilul cu combustibilul se chiora peste nişte ecrane imaginare măsurând cantitatea de combustibil rămasă, copilotul se postase lângă mine şi îmi urmărea comenzile repetând fiecare comanda dată.
„Ridicaţi flapsurile!”
„Ridicat, căpitane!”
„Verificaţi combustibilul!”
„Verificat! Avem destul să ajungem pe Pluto”
„Copilot, verifica manşele de ardere şi traiectoria!”
„Totul este pregătit, căpitane!”
„Atunci, de ce mai stăm pe loc?! Porniţi motoarele şi direcţia… Pluto!”
Cei cei trei membri ai echipajului, plus căpitanul, îşi ridicaseră picioarele şi îşi luară avânt. Leagănul gigantic se puse în mişcare. Ne legănam printre stele iar hublourile ne ofereau pentru prima dată imaginea universului şi unor stele ce se apropiau de noi.
„Tocmai am trecut de lună, Căpitane!” Mă anunţă cu un clichet de râs din toţi cei şase anişori, copilotul. „Tati, da’ cât o să zburăm aşa?” „Cam cât ne trebuie să ajungem pe Pluto. Vreo două minute, ca apoi ameţim în leagăn”
Cei trei prichindei, nici unul mai mare de şase anişori, se hlizeau şi hohoteau de râs la fiecare împingere a leagănului, ce aproape se făcea că se răstoarnă.
„Nenea Căpitan Gi, mai avem până pe Pluto?!”
„Vreo două împingeri şi gata. Acum trecem pe lângă Saturn. Dar trebuie să vă avertizez, când vom ateriza pe Pluto, adică vom plutoiza, pentru că atmosfera este mai rarefiată iar atracţia gravitaţională este mult mai mică decât cea de pe Terra, va trebui să mergem încet şi foarte încet”
„Da’ de unde ştii matale atâtea despre Pluto?”
„Din cărţi! Uite, ca să nu crezi că nu spun adevărul, îţi voi face o carte cadou. O carte cu poveşti pentru copii. Vrei?!”
Cel care m-a întrebat, un prichindel cu care se împrietenise cel mic al meu în parc cu vreo 5 minute înainte de decolarea spre Pluto, se uită cu ochii mari şi întrebători spre mine.
„Da!”
„Da, afli multe din ele!”
„Acum, pregătiţi-vă să coborâm pe Pluto!”
Am oprit leagănul gigantic în care încăpuserăm toţi patru şi ne mişcam încet pe alea parcului, imitând un astronaut plimbându-se pe Pluto.
Spre seară, când am ajuns acasă şi după duşul de rigoare, cel mic m-a rugat să-i spun o poveste.
„Tati, îmi spui o poveste?”
„Vrei să-ţi citesc sau să-ţi povestesc? Că sunt poveşti frumoase şi în cărţile de poveşti pentru copii”
„Îmi plac mai mult poveştile pe care mi le spui tu”
” Dar tot din cărţi le ştiu!”
” Când o să fiu mare o să le citesc şi eu”
„Bine! Hai, bagă-te sub cearşaf şi îţi spun o poveste! A fost odată ca niciodată un regat maaare de tot! Atât de mare încât îţi trebuia o luna-ntreaga să treci dintr-o parte în cealaltă. Mare, rotund şi pufos, aşa, cam ca funduleţul tău. Chiar în mijlocul regatului, înconjurat de o pădure misterioasă, cu copaci înalţi şi stufoşi, în care trăiau multe animale, unele din ele chiar necunoscute omului, altele cu colţi mari şi fioroşi, iar altele ca nişte unicorni albaştri, era un palat.
Un palat ce avea şase turnuri atât de înalte încât zgâriau norii. Uneori norii erau supăraţi de asta şi plecau de acolo că nu putea rezista atâtor zgârieturi.
În mijlocul palatului într-o cameră mare de tot, cu vitralii multicolore la geamuri ce făceau ca razele soarelui să se gâdile când treceau prin ele…”
„Mai mare decât camera noastră?!””
… muuult mai mare, era atât de mare încât atunci când regele, ce stătea pe un tron făcut din frunze portocalii şi crengi de mure, voia să ia masa, trebuia să strige după regină, ce stătea în partea cealaltă a camerei, să se facă auzit. Cei doi, regele şi regina, aveau un prichindel de şase anişor, mic, blond şi cu cârlionţi la frunte…”
„Tati… mic şi blond… de şase anişori… nu-i aşa că povesteşti despre mine?!”
„Poate… Nu ai adormit încă?!”
A fost frumos până la şapte ani. Apoi a descoperit calculatorul.