Melinis

„Nici miere, nici dulceaţă! Adică un fel de, nici măgar, nici cal. Dar păstrând proporţiile, diferenţa este cam de la cer la pământ, pentru că Melinis este o combinaţie de savoare, un dulce compleu natural din petale şi fructe, adâncite în miere de salcâm…”
– Nea Marine, ce faci bre?!
– Bă’, Haralambie, ce am vorbit noi despre inspecţii surpriză şi exclamaţii?! Să mă iei încet şi cu grijă şi să nu-mi perturbi bătăile inimii, că şi-aşa bate alandala. Sperietura ta îi mai trebuie!
– Scuze, nea Marine! Deci, ce trebăluieşte pe acolo? Că te văd cu borcanul ăla în mână.
– De juma de oră mă uit la el, l-am ţinut şi în soare, l-am şi zgâlţâit, bă’ i-am dat o felie şi lui Marcel de se gudura pe lângă mine să-i mai dau… marş potaie!… şi am început să gândesc cu voce tare…
Împinse uşor cu piciorul câinele ce stătea tolănit în faţa lui, cu limba scoasă, zâmbind a dulceaţă de miere.
– Bre, nea Marine, da’ de ce stai pe veranda cu borcanul ăla în mână, ca Hamlet?! Parcă te şi aud „Tu bi hor not tu bi”
Nea Marin îl privi lung şi neclar, căutând în adâncimea cuvintelor lui.
– Hai bre, că mai citim şi noi! Era un afiş la Casa de Cultură şi scria pe el de o reprezentaţie Hamlet, de unu’ Șicspir.
– Haralambie, pentru câteva momente m-ai făcut să trăiesc senzaţia unei clipe de cultură.
Vezi tu ma’, Haralambie, mă cunoşti doară ca un iubitor de sporturi de masă, cu competitori bine determinaţi, dispuşi să nu plece de la masă până nu câştigă. Azi o ţuică, mâine un rachiu iar vara câte o bere, două. Dar ce ţin eu în mână, ca să nu-ţi fracturezi ochii căutând, ţin un Melinis de cătină, este peste puterea mea de înţelegere. Cu toate că stau în casa asta de la ţară de vreo 50 de ani, am trăit în natură, am simţit natura în toate oasele şi tot ce a curs prin venele mele, în afară de sânge, vine din natură pură, tot rămân uimit atunci când oamenii descoperă că natura mai are câte ceva de oferit. Să amesteci mierea cu fructe crude printr-o metodă unică de preparare şi să-ţi iasă aşa bunătate, nu stă în mintea oricui.
De când mi le-a adus nepotul de la Buzău, iau în fiecare zi câte două linguriţe, dimineaţa şi două seara. După ce că are ingrediente naturale mai are şi puterea să facă din mine un alergător, că azi dimineaţă m-a pocnit un dor de alergat şi am luat-o agale la cei 76 de ani ai mei, să mă învârt în jurul casei în pas vioi, de şi-a făcut Marcel cruce din lăbuţe, stând pe veranda cu picioarele încrucişate şi urmărindu-mă cum dau ocol casei de vreo 3 ori. S-a mirat el, m-am mirat şi eu şi acum văd aceiaşi mirare şi în ochi tăi.
– Nea Marine, parcă eşti de la TopShop! Acum o să vrei să-mi şi vinzi, nu?!
– Nici cu bani nu-ţi dau! Păi ce ţin eu în mână, e mai curat decât aurul. Hai, urcă pe verandă şi vino aici pe laviţă să-ţi dau să guşti din paradis şi să-mi povesteşti despre ce-ai mai făcut!
Marcel îi părăsise pe cei doi şi se reîntoarse după câteva minute pe verandă, gudurându-se pe lângă stăpân. După ce se învârti de câteva ori în jurul lui, se puse pe picioarele din spate în faţa lui nea Marin şi lătră de câteva ori a bucurie. În gură ţinea o felie de pâine.