Pentru cine mă cunoaşte, mă cunoaşte ca un mare iubareţ. Aş sta îmbrăţişat şi cu buzele lipite de buzele ei, toată ziua şi mai ales noapte şi aş complimenta şi aş iubi şi aş…!
De multe ori m-am întrebat, nu numai eu, de unde atâta iubire în mine?! Ce mă face să fiu atât de drăgăstos, de unde atâtea resurse de drăgălăşenie, de unde vine puterea asta de a iubi fără măsură şi a dezvălui resurse, de care nu eram conştient acum câţiva ani.
De curând, toate aceste întrebări şi-au găsit răspunsul. Se pare că sunt construit în jurul a cinci pietre. Cinci pietre care ar putea fi, bine mersi, sursa inepuizabilă a interiorului meu plin de dragoste şi erotism.
Acum vreo câteva luni de zile a trebuit să fac nişte investigaţii medicale de rutină. Dar, la un consult mai atent, medicul de familie mi-a recomandat să fac o radiografie. Simţise undeva pe corpul meu ceva tare şi nu-şi putea explica ce anume este.
La radiografie mi-au fost găsite cinci formaţiuni negre, că m-a fotografiat domnişoara de la aparat în toate poziţiile, de mă credeam la poliţie şi făceam poze fata-profil. Nu a putut explica ce sunt cele cinci pete negre. Una era la cap, în dreptul creierul mic şi foarte mic, una în dreptul inimii, puţin mai mare şi mai neagră, una în dreptul stomacului, cam pe unde se odihnesc fluturii după ce zburdă liberi, una în dreptul zonei inghinale, care, după spusele domnişoarei, ar fi fost cea mai strălucitoare şi una… bănuia dar nu era sigură. Mi-a recomandat să fac un RMN pentru un răspuns mai clar.
La RMN, o doamnă cu un halat alb, după ce m-a băgat cu forţa într-un tunel la care nu-i vedeam luminiţa de la capăt, a stat minute bune privind rezultatul examinării. Tot îşi punea şi îşi scotea ochelari, dădea lumina mai tare şi zâmbea într-una. Deşi nu intra în atribuţiunile ei să-mi interpreteze rezultatul, m-a chemat în biroul ei şi mi-a arătat filmuleţul cu mine în tunel. Nu prea am înţeles mare lucru din ceea ce priveam, doar că mi-au atras atenţia cinci locuri de pe trupul meu, care străluceau mai tare. Cinci puncte mai mari sau mai mici, care făceau ca trupul meu să creeze impresia că emană ceva.
Când am plecat de la ea, a dat să mă îmbrăţişeze şi să mă sărute, dar i-am spus că trebuie să respectăm o oarecare distanţare şi că ar fi improprie o relaţionare între noi, în condiţiile date.
După un studiu aprofundat asupra pozelor şi filmului, o căutare asidua şi o comparaţie a culorilor emanate de cele cinci zone din mine, cred că am tocit site-ul stonemania.ro la cât l-am studiat, am ajuns la concluzia că toată puterea mea de a iubi este dată de cele cinci cristale care atrag şi menţin dragostea, descoperite în mine. Ca să nu mă mai tot întreb sau să mă întrebaţi, de unde?!
Rodocrozitul. Un cristal situat chiar la nivelul de unde porneşte dragostea şi compasiune. Adică la cap. Undeva între oase. Din cauza ei am o atitudine pozitivă şi nu pot spune, nu. Atrage în mod deosebit iubirea necondiţionată. Adicătelea iubesc doar pentru că iubesc, nu cer nimic în schimb. Ce e şi mai plăcut la el este că încurajează exprimarea spontană a sentimentelor. Ca atunci când te trezeşti în mijlocul unei conversaţii despre creşterea viermilor de mătase, că spui „Te iubesc!”. Sau când sunt întrebat dacă am plătit întreţinerea. Zâmbesc şi spun „Te iubesc!”
Cuartul roz. E o bună explicaţie pentru micile dureri în inimă. Că acolo şi-a găsit locul. Pe cât de delicată, pe atât de puternică. Are obiceiul să fie responsabilă cu vibraţii de iubire necondiţionată şi bucuria de a trăi. Dacă mă vedeţi că dansez şi dau din mâini, să nu mai spuneţi că m-a apucat. Daţi vina pe piatră! Plus că vindecă stări emoţionale.
Granatul. Undeva între gât şi inima, mai aproape de gât, acţionează ca un feromon. Atrage. Ca un magnet. Este un simbol al fidelităţii şi al fericirii. Bine, la fidelitate se mai poate lucra. Adică îmi trebuie vreo tonă de granat.
Rodonitul. De o culoare aproape de culoarea pasiunii, sprijină manifestarea dorinţelor adevărate care pornesc din iubire, îşi canalizează energia în locul în care fluturii se odihnesc. În stomac.
Lepidolitul. E piatra oamenilor îndrăgostiţi şi puri în interior. De aceea mă tot întreb de ce şi-a găsit locul exact în zona inghinală. Poate că numele este inspirator. Mă gândesc că mă întreabă cineva „Ce ai acolo?” „Un lepidolit”. Sună altfel.
Cu toate cu în ultima perioadă strălucirea lor a fost anemică, de azi strălucesc în toată splendoarea lor.
Despre ele şi despre multe alte pietre, despre cristale terapeutice sau despre frumuseţea pietrelor semipreţioase, despre bijuteriile în care se pot transforma, puteţi găsi aici, la stonemania.ro.
Supărată tare sunt din cauza articolului meu. Nu mai contează, vreau să fiu finalistă. Și, ca de obicei, tu m-ai binedispus! Succes maxim, că merită!
Multumesc mult!
O sa fi! 🙂 Cateodata chiar sunt fericit cititnd ca articolul aduce zambet. 🙂
Succes si tie!
bafta la concurs!
Multumesc! Sunt departe de podium, ca au fost si intarzieri.