Când e vorba de protecţie, am dealerul meu autorizat de huse. Se întâmplă ca odată la şase luni, să schimb telefonul. Ori din neglijenţa mea, că-l scap în cine ştie ce băltoaca şi se rătăceşte prin bulele de aer, ori consider că este vremea să mă înnoiesc cu ceva ce aduce a ultima generaţie.
Uneori îl scap intenţionat doar ca să am motivaţie să-l schimb. Poate nu-mi mai place culoarea, poate mă plictisesc de aceleaşi aplicaţii, cert este că vreau să-l schimb.
Nu se întâmplă mereu să primesc husa la el sau sticla de protecţie şi atunci apelez la sursa mea sigură. Nu m-a dezamăgit niciodată, pentru că am găsit mereu ceea ce căutăm, de parcă îmi citea gândurile. Când mă vedea de departe că vin spre el, zâmbea şi îmi spunea „Azi eşti în formă de Samsung A10”. Şi exact aşa eram.
Drept e că de la o vreme mă duceam cam des la el, că ori husa se deteriora cam după o săptămână, ori folia de protecţie capota subit în mii de scânteieri..
L-am găsit stând în locul lui, rotindu-şi capul în toate direcţiile, privind ca un vultur spre depărtări. „Huse, ia neamule huse de telefon! Bune şi rezistenţe, de marcă şi de toate telefoanele! Ia husa neamule, ieftine şi graţioase!”
Ia zi, moşule, îţi dau o husă pentru rabla aia de Nokia?!” Bătrânul îşi continuă drumul, ţinând într-o mână o sacoşă cu zarzavaturi iar cu cealaltă vorbind la telefon. Nu-l băga pe dealer în seamă.
Mereu m-am întrebat unde îşi ţinea husele, că doar îl vedeam cum scoate din haina, exact husa de care era nevoie.
„Cum spuneam, clientului meu fidel, azi arăţi a Samsung. Şi nu orice Samsung, ci Samsung Galaxy 8. Ai câştigat la loto sau l-ai primit cadou?”
Râdeam de glumele şi de faptul că privea omul ca şi cum ar fi un model de telefon.
L-am întrebat pe un ton dojenitor „Ce i-ai făcut la ultima husa, de unde ai luat-o? Că am scăpat telefonul pe covor şi s-a desfăcut ca o floare”.
„Se îndoieşte preabunul meu client de calitatea mărfii mele?! Mă simt jignit în amorul artei, ca o domnişoară care vede pentru prima dată o erecţie!”
„Ştii de ce cumpăr de la tine şi nu mă duc la un magazin BrandGSM?”
„Pentru că sunt sigurul purtător de huse pe o rază de câţiva kilometri?”
„Nu ma’, că sunt ieftine. Dar sunt şi proaste! Dar asta se termină azi. Am venit doar să-ţi spun că de ieri s-a deschis un magazin la câţiva paşi de mine. Au cei de la BrandGSM numa’ calitate!”
„Ah, concurenţa! Nea Gi, dă-te mai aşa, că trec cei cu lumini ros albastre şi nu vreau să-mi schimb vadul şi să vând în locuri închise! Bre nea, Gi, da’ ce găseşti la ei şi la mine nu?! Poţi să-mi personifici în câteva cuvinte situaţia?”
„Calitate ma’, calitate! Ca să-ţi exemplific lucrurile, uite aici! Mi-am luat ieri o folie de protecţie pentru telefon şi o husă, Nu mi-e tema să-l fac să pară că a căzut din buzunar. Da’ să ştii, vei rămâne uimit de faptul că nu se desface şi folia rămâne întreagă. Asta zic, calitate. Iar eu am nevoie de aşa ceva, că la cât de ameţit sunt, îl scap de câteva ori pe zi. Până să ajung la tine, o domnişoară a dat peste mine şi când mi-era lumea mai dragă, că vorbeam pe chat cu o doamnă tinerică şi cu pofte ciudate, mi-a zburat telefonul. Ţuşti, pe jos!
Ca să vezi minune! Era întreg şi nevătămat, ca şi cum era nou şi inocent. Păi dacă-ţi mai spun că sunt de firme care inspiră încredere, o să spui că nu ai avut noroc pe lume. Ia uite aici, Spigen! Vrei să vezi şi folia? Ia de te cruceşti, Lemontti!”
Rămăsese puţin îngândurat şi cu privirea spre telefonul meu, care arata ca o navă spaţială în miniatură cu husa de la Spigen. Se puse pe bordura ce înconjura micul spaţiu verde şi îşi continuă îngândurarea.
„Crezi că ar trebui să-mi iau şi eu o husă mai bună?!”
„Cu siguranţă!”
Pentru SuperBlog2020
“Think about the consequences of pregnancy” is probably the funniest method for lasting longer in bed I’ve ever heard 🙂You might also add these to the list:-Take deep long breaths-Urinate before sex-Do not use positions that put undue stress on arms, legs or other parts of the body-Make sure she is properly lubricated, naturally or with some help from lubeThanks for the article!