Bottega Verde

Te trezeşti într-o dimineaţă şi constanţi că viaţa a luat o turnură neaşteptată. Nu spre bine. Spre rău. Te întrebi, privind în oglindă, ce s-a întâmplat, Încerci să-ţi aduci aminte de unde a început totul, degradarea, lipsa de stare feerică. Nu-ţi aminteşti decât că în urmă cu luni bune erai altfel, erai vesel, erai strălucire, femeile te iubeau iar amintirile îţi dădeau un impuls lăuntric ce te făcea să zburzi.
Chipul îţi reflectă starea de spirit, cu barbă de câteva luni, neîngrijită, lăsată în paragină, cu fire albe vizibile de pe lună. Părul nearanjat, lung, peste urechi, cu fire răsfirate alandala, neavând nici o formă viabilă, ca un arici în depresie. Te transformaseşi, deveniseşi pe negândite un sălbatic, căruia nu-i pasă de nimic, căruia lumea îi se părea un loc inutil, fără sens, un om ale carui amintiri se detașaseră de el.
Te învârţi prin casă, fără o direcţie anume, neştiind ce să faci, dacă merită să schimbi totul să revii la ceea ce erai. Priveşti patul din dormitor, unde de sub cearşaf, două picioare frumoase te fac să-ţi revină amintiri proaspete. Soţia doarme dusă, impasibilă la starea ta.
Te mai învârți cât să-ţi dai seama că pe nesimţite ai ajuns în baie. Te priveşti în oglindă şi ştii că odată acolo era un zâmbet. Acum a stat, s-a decolorat iar muşchii ce contribuiau la apariţia lor, s-au aplatizat.
Încă treci prin starea care te macină de când te-ai trezit, ce ai putea face ca viaţa să-şi recapete strălucirea, ca amintirile pentru viitor să redevină luminoase.
Vezi într-un colţ al băii un pachet de cosmetice bărbaţi de la Bottega Verde şi te întrebi cine l-a pus acolo sau de unde a apărut, că nu-ţi aduci aminte de el. Iar amintirile!

Încerci să răscoleşti sacul cu amintiri şi parcă e gol, parcă toată viaţa ta a trecut şi nu a lăsat nimic, nici o fărâmă de gânduri învechite. Ştii că ele există, dar nu ştii cum să le regăseşti.
Ai face oare o baie sau un duş?! O incertitudine ce îţi crează o stare emoţională nervoasă, stare pe care nu o credeai existenţiala şi nu o traisesi. Până acum!
După câteva minute meditative asupra actului, alegi duşul. Te bagi în cadă, îţi dai drumul la duş şi aştepţi apa să curgă pe tine, să te spele de stările negative, o găseşti ca o soluţie salvatoare şi ajungi să divinizezi picăturile de apă.
Cauţi în pachetul cu cosmetice un gel de dus, o revelaţie. Nu ştii de ce ai nevoie de el, dar ştii că ai nevoie.
Primul impuls care ţi se trezeşti în momentul în care corpul tău simte pentru pentru prima dată gelul de dus, este să stai şi să te bucuri de infuzia de amintiri renăscute.
Rămâi câteva secunde cu capul aplecat, lăsând apa duşului să împrăştie aroma de busuioc. Le simţi cum cântăresc porii, cum îi invadează, cum creierul tău deşteaptă la viaţa amintiri ruginite, înghesuite într-un colţ. Mirosul de iarbă verde îţi copleşeşte mintea, te face să simţi cum te detaşezi de tot, de toate gândurile stinse, retrăieşti pentru câteva clipe momente din adolescent, când ai descoperit plăcerea de a te tăvălii prin iarbă dând cu nasul de păpădie, când făceai îngeri în iarbă stârnind păpădia să-ţi zâmbească de sus.
Apoi, cu frenezia unui om ce a redescoperit sensul vieţii, încerci să cânţi sub duş. Amintirile se calcă în picioare, care mai de care să-ţi revină prima. Ai timp pentru toate, laşi timpul să le aleagă pe cele mai frumoase. Aroma busuiocul din gel, şi-a făcut datoria.
Dar lipseşte ceva, ceva care să împlinească acest drum al revenirii. Deja zâmbetul omului ce te priveşte din oglindă a început să strălucească, un zâmbet uitat ce-şi căuta menirea, ce-şi căuta revenirea. O strălucire incompletă, totuşi.
Îţi dai cu degetele prin păr, dând părul pe spate şi te minunezi de ce nu ai făcut acest lucru mai demult. Barba, barba! Parcă te auzi printre gânduri şi amintiri strigând la ea să dispară. Uitaseşi că ai un aparat de bărbierit, că stătea pe policioara oglinzi în aşteptarea unui moment ca acesta.
Te apleci spre chiuveta pentru un ultim retuş al chipului şi împrăştii câteva picături de aue de toilette din acelaşi set de Bottega Verde peste faţa proaspăt defrişata. Ca un vânticel trecând peste trup, făcându-l să se înfioare, un calup de amintiri dau năvală peste mintea ta. Simţi în nări aromă de busuioc al primei iubiri, simţi degetele răsfirate jucându-se prin părul ei şi căldura îmbrăţişării. Retrăieşti aievea momentul iubirii şi resimţi bucuria unui moment fericit. Îţi vine să exagerezi cu bucuria şi o iei la fugă prin casă strigându-ţi fericirea.
Ajungi în dormitor însoţit de aceiaşi exaltare şi îţi vine să sari în sus de bucurie, dar îţi vezi soţia trezită cu ochii bulbucaţi şi imediat un ţipăt de groază acoperă ţipătul tău.
– Cine eşti?! Pleacă de aici! Ajutoooor! Săriţi, mă violează! Hoţii!
– Stai stai! Sunt eu!
– Care… tu?!
Doar când îţi aude vocea, ţipătul ei se opreşte. Se uită mai bine la tine, îţi vede chipul strălucind, ochii veseli şi mimica fetei plină de bucurie, îţi vede zâmbetul şăgalnic, nările fremătând a pofta de viaţă, îţi vede pasiunea în toată goliciunea şi în toată mărimea ei naturală şi dintr-o dată privirea ei se transforma într-una de admiraţie.
Poate ai noroc şi te cheamă cu ea în pat şi atunci, toate grijile şi gândurile negative se risipesc.