Tihnă
De la ambalajul rozaliu ademenitor la gustul combinat de muşeţel şi trandafir, totul de îmbie, ca un strigăt „Bea-mă, bea-mă!
Prima oară când am gustat din el, eram supărat, nu contează de ce eram supărată pe soţie, cătrănit şi capsa pusă pregătită să explodeze. Nu voiam decât să stau liniştit şi să-mi liniştesc nervii după o zi de muncă obositoare. A venit la mine cu ceaiul încă fierbinte „Ia şi bea, poate-ţi trec pandaliile!”
A fost o uşoară explozie de linişte în mintea mea. Stăteam lângă ea, mă uitam lung şi nu mai ştiam de ce ne certasem. M-am întins doar pentru o clipă şi un întreg arsenal de linişti mi-au cuprins mintea. După două oare m-am ridicat din clipa de linişte şi am mai cerut o cană, că nu visasem prea strălucit şi câteva capse încă mai erau active.
Vigoare
Galbenă gutuie, dulce amăruie…mai mult spre portocaliu, se potriveşte perfect ambalajului şi gustului. Gustul de măceşe şi ghimbir, puţin amar, puţin dulceag, o amestecătură naturală care te face să priveşti altfel viaţa. Recomand pentru soacre. Pentru ceilalţi, puteţi să adăugaţi o linguriţă de miere şi aveţi asigurată lingerea degetelor.
Chestia frumoasă e, că după trei patru căni, simţi un imbold interior şi te apuci să faci sport, să tragi de fiare, să alergi ca bezmeticul după ora 23, fără declaraţie.
Pe lângă măceşe şi ghimbir, mai conţine flori de hibiscus, frunze de rooibos, scorţişoară, cuişoare şi ulei esenţial de mandarine. Adică bunătăţuri care-ţi fac trupul să vibreze.
Iar plusul îl reprezintă efectul senzual după vreo două căni. Mă pun în faţa soţiei cu un zâmbet lasciv tremurând din corp, ca să nu zic fâlfâind şi mă uit la la ea admirativ. Se uită la mine şi mă întreabă „Iar ai băut ceai de Vigoare?! Off, iar?!”
Mireasmă
Preferatul meu. De cum ajungi să ţii cutia verde în mână, ai nările asigurate cu o aromă de busuioc şi lămâie.
Nu ştiu ce le-a trecut prin cap celor de la Fares de le-a ieşit combinaţia asta, dar au făcut o treabă excelentă. Ca şi la celelalte două ceaiuri, în primul rând aromă de natural este primul lucru care te loveşte.
Habar nu am de ce îmi place această combinaţie mai mult, dar ştiu că-mi place! Poate aroma mă puternică de busuioc, poate faptul că ai o senzaţie de curăţenie sufletească după două trei căni, poate că te scalzi în arome naturale… cert e că-mi place mai mult. Pentru SuperBlog2020
Bafta!
Mulțam fain!