Cei doi…fie!, trei purcelusi

Cei doi se opriseră la colţul străzii privind lung când într-o parte când în alta.
– Crezi că vine azi?
– Foarte probabil. Am fost informat direct şi fără intermediari că azi vor sosi.
– Ar fi bine!
– O să fie bine!
– Totuşi eu am o stare de uşoară strângere de stomac, ca şi cum nu mi-ar crede urechilor că sunt atât de prompţi şi că vin cu toate odată.
– Să nu mai ai, că ai degeaba! Gândeşte-te doar că, până mâine seară poate să fie totul gata.
Se foi încă odată, privind lung spre dreapta străzii. O pală de vânt mai acătării, făcu să i se mişte pălăria.
– Ce era să-mi zboare pălăria!
Îşi ţinea cu o mână pălăria iar cu cealaltă îşi tot ridică ochelarii.
Încă se simţea neliniştit de idee, fapt ce-l făcea să privească neîncrezător când spre lungul străzii, când la prietenului lui cel mai bun. Adică al doilea cel mai bun prieten.
– Şi ai făcut comandă de toate?
– Da!
– Şi de tencuială decorativă?
– Şi!
– Mă tot gândeam, da’ de materiale de acoperiş ai făcut?
– Făcut!
– Sigur nu ai uitat nimic, nu?
– Nu.
– Şi… ferestre PVC?
– Şi!
– Off!
Un început de zâmbet lua locul neliniştii de pe chip. Totuşi, mai avea câteva stări pe care încerca să le ascundă în spatele altor întrebări.
– Şi toate din acelaşi loc?
– Toate.
– Şi vin azi?
– Azi!
Ţopăi de câteva ori, bătând ghetuţele negre de pietrişul ce pava drumul spre locul pe care îl vor denumi casă.
– O să fie o casă mare?
– Mare!
– Cu gard din tabla decupată?!
– Cu!
– Crezi că o să mai aibă curaj să vină?
– Cine?
– Lupul!
– Chiar dacă o să vină, nu mai are ce ne face.
– Aşa mă gândeam şi eu, că dacă vine, vine degeaba. O să stea la intrare, în spatele gardului, cu ochii furişaţi printre şipcile metalice.
Un zâmbet din ce în ce mai voios i se întipărea pe chip.
– Şi… pot să-i spun de acum, casa noastră?
– Poţi.
– Şi vom face ce vrem noi fără frică de el?
– Vom!
– Chiar dacă o să sufle cu putere?
– Va rămâne fără suflare până o să se mişte un cui.
– Eu o să vreau să-mi fac o grădină de flori, să o îngrijesc, să mă las înmiresmat de parfumul lor şi stau până seara târziu printre ele, privind la cer.
– Aşa vei face.
– Şi… şi o să-l invităm şi pe el să stea cu noi?
– Dacă vrea. Are casa lui.
– Eu aş vrea să vină, ca o să fie destul de mare pentru toţi trei.
Se simţea din ce în ce mai bine, iar pe undeva zâmbetul molipsise ochii care râdeau veseli la soare.
De undeva dintr-o parte a drumului, dintr-o depărtare, un nor de praf ascunzând în el o ditamai maşina, se apropia de ei.
– Ţi-am spus că vine?! Uite, vine!
Ghetuţele îi deveniseră neîncăpătoare pentru bucuria ce-l cuprinse.
– Ai spus!
Hardughia de maşina oprise lângă ei. Geamul din dreptul şoferului coboră şi un chip bărbos cu ochelari de soare traşi până peste nas, strigă la ei.
– Voi sunteţi cei cu comanda de la Vindem ieftin.ro?
Îşi retrase capul în cabina căutând nişte acte şi îl scoase iar citind dintr-o foaie.
. – Cei trei purceluşi?! Da’ nu văd decât doi!