Vară târzie!

Cred că cineva mi-a acaparat toată imaginaţia, pentru că stau cu ochii în pătrăţelul de scris şi nu vine nimic, de parcă s-au dus toate ideile, toate scurtăturile spre comparaţii, spre ea. O iert că e, totuşi, pasională.
De afară încă se mai aud rămăşiţele buldozerului ce a nivelat spaţiul verde din jurul blocului, o duzină de muncitori care ştiu să comunice între ei doar cu ţipături şi cu „Bă’ Vasile… să te… unde ai pus pickhammerul?!”. Nenea noul primar, care între timp s-a învechit, vrea să ne transforme urbea într-o staţiune, să fim călcaţi în picioare în fiecare vară de turişti dornici să vadă un oraş frumos, să-i încânte la viziune. Aşa că remodelează spaţiul verde, a scos gardul viu ce ţinea loc de coş de gunoi, că nu se vedea nimic în spatele lui şi ţinea departe de ochiul privitorului tona de gunoi din spate şi transformă totul în zone cu gazon. Adică, sper să fie gazon, că aşa pare privit de la etajul 4 toată munca de a nivela terenul din faţa şi spatele blocului, umplut cu pământ proaspăt excavat şi îndreptat ca-n palmă. De undeva de la blocul vecin, o mamă puţin disperată îşi strigă de la geam plodul. Plodul ascuns sub lopata unui muncitor, îi răspunde în lacrimi că nu vrea în casă, mai sta să-l privească pe nea Vasile cum dă cu lopata. Mama e insistenta şi e ajutată de o altă mamă, de la etajul doi, care-şi recheamă cei doi pui aflaţi lângă nea Vasile, la masă.
Totul degenerează când doi colegi ai lui Vasile, fluieră la una dintre mame, fapt ce-i provoacă mamei un acces de furie şi câteva înjurături deşi erau fluierături admirative că mama uitase că este doar în sutien. Nu am înţeles înjurăturile, că erau într-o limbă necunoscută. Totul se petrece sub zgomotul produs de două camioane ce treceau întâmplător pe drum, încărcate cu pământ, că de la etajul 4 vezi tot şi care opriseră la trecerea de pietoni chiar din faţa blocului meu. Au urmat două claxoane, că pe trecere trecea o doamnă însoţită de două sacoşi pline de la piaţă şi pentru care primul camionagiu s-a oferit să o ajute cu un claxon prelung şi pasional. Doamna a zâmbit, mai mult în sinea ei, şi şi-a văzut mai departe de mers bombănind că nu găsise castraveţi. Şoferul camionului a zâmbit larg pe sub mustaţa lui lungă şi cârlionţata şi a băgat în viteză. Un cârâit lung şi anevoios, de parcă acum descoperise cutia de viteze şi viteza întâi, urmat de un scrâşnit al pneurilor. Să mai spun că pe stânga mea încep casele şi de la prima casă începuse să se scurgă valuri de muzică în formă de manele?! Mai bine, nu!
În tot acest talmeş balmeş, un gând s-a strecurat în minte şi m-a făcut să reflectez încă odată la ideea de a participa la SuperBlog. Gândul şi-a făcut loc bine, s-a dezvoltat parţial şi a lăsat uşoare urme adânci. Are de ce!
Am să o rog pe doamna pasională ce mi-a subjugat imaginaţia, are şi ea de ce, să-mi lase două trei calupuri de imaginaţie, că am treabă cu ele la SuperBlog.