Inspiratie(2)

Dimineaţa pe la 5, 5 şi ceva, mă trezesc cu o poftă nebună de viaţă. Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine dimineaţa e ca un vulcan în erupţie. Mişun cu scopul clar de a face ochi, mimez un titirez nevrotic, trec prin baie în viteză şi mă opresc în balcon. Trag două ţigări şi mă uit pe geam. E încă bezna şi mă gândesc că nişte pantofi Nike mai negri https://answear.ro/h/pantofi-nike.html se potrivesc de minune la culoarea momentului. Oricum nu-i vede nimeni, dar ştiu că am ceva de calitate în picioare când fac primul pas în întuneric şi ştiu că atunci când soarele va străluci, încălţările mele vor atrage atenţia nu numai a soarelui.
După două ţigări, o iau tiptil spre staţie. Paşi mărunţi. Am timp de o privire în jur, poate doar pâlpâirile slabe ale luminilor străzii desenând pe trotuar umbre la care am timp să le găsesc o descriere, ar mai putea să-mi atragă atenţia, dar sunt mereu aceleaşi umbre, şi un gând fugar spre ea. Sau cel puţin, una din ele.
Doi domni şi o doamnă aşteaptă acelaşi microbuz. O privesc pe doamna de vreo 50 de ani, încotoşmănită de frigul dimineţii, privind insistent ceasul de la mână. Mă vede când ajung şi schimbăm câteva priviri. Ne întâlnim în aceiaşi staţie de ceva timp şi am ajuns în situaţia să mă întreb, când lipseşte, dacă a păţit ceva. Cred că data următoare am s-o salut. Azi şi-a pus eşarfa și geaca de blugi care-mi plac https://answear.ro/h/geci-de-blugi.html . Nu foloseşte des eșarfa, probabil când vrea să compenseze hainele groase. Îi stă bine, îi deschide chipul, iar lumina artificială care cade peste chipul ei, face să aibă un licăr în plus.

Primele raze ale soarelui, mângâie microbuzul cam pe când ajungem în Mamaia. Mă pun pe un scaun spre soare şi aştept cuminte să apară primele culori. Când nu găsesc scaun liber, mă cert cu cineva până mi-l oferă, în schimb cu un scaun în altă parte. Nu suntem toţi la fel şi găsesc omeni care nu recunosc valoarea momentului. Stăteau aşa, moţăind în scaun, a prelungire de somn, cu ochii pe jumătate închişi, cu privirea în ceafa şoferului şi cu gura semi deschisă.
Preţ de câteva minute, e un caleidoscop, o realitate ce te lasă cu gura căscată şi îţi pune inspiraţia la încercare. Marea se trezeşte din adormire, se scutură de beznă şi reflectă raze printre hoteluri. E un moment de senzualitate, de senzualitate în culori. Marea devine o femeie frumoasă trezindu-se din culoarea nopţii şi vrea să-şi etaleze frumuseţea corpului, îmbrăcându-se într-un costum de baie creat de soarele roşiatic, purtând un neglijeu din puţini nori care îndrăznesc să apară, zâmbind a erotism cu un val ce-i atinge în treacă buzele „Ups!”. Un moment ce îţi întărata cel puţin imaginaţia.
Câteodată mă gândesc că seara a făcut dragoste cu luna iar dimineaţa vrea să-i demonstreze soarelui ca tot el rămâne favoritul ei.
Îmi iau o cafea şi mă pun pe o bancă lângă o saormerie în aşteptarea următorul microbuz. Lumea a început să mişune dar încă nu e zumzetul acela al unei zile aglomerate.
Pe un trotuar alăturat, un băiețandru timid merge mândru ocolind de cateva ori un fost chioșc de ziare ori așteptand pe cineva ori încercand să se facă remarcat cu geaca de piele și pantofii din piele întoarsa, probabil de pe Answear  https://answear.ro/c/barbati.

Încet încet, ziua îşi capătă consistenţă, zumzetul creşte cu fiecare maşină ce trece în trombă făcând slalom printre oameni, autobuze mari ce-şi caută călătorii, ciori ce croncănesc a trezire şi a pete de culoare pe haine, oameni ce se înghesuie la o plăcintă vociferând că el era înainte, colegi ce încep discuţii pe care d-abia le aud şi le înţeleg, un vânticel ce adie a frig matinal ce face să se zburlească frunzele sporind senzaţia că eşti într-o lume reală. E timpul să mă trezesc din vise şi gândurile despre ea, sau cel puţin una din ele, îmi iau postura de muncitor sadea preocupat de ceea ce se întâmplă sau se va întâmpla, las în urma orice gând care m-ar inspira şi cel puţin pentru câteva minute trăiesc alături de oameni.
Biroul e acelaşi, cu un pupitru cât o masă de ping pong, două fotolii în care îmi va sta fundul, pe rând şi vor revenii gândurile despre visat, un cuier în care să-mi agăţ inspiraţia, un telefon ce sună într-una într-o limbă pe care încerc să o înţeleg de câteva luni şi un şef ce-şi face simţită prezenţa în trombă.
Am puţin timp liber, timp pe care-l petrec într-unul din fotolii şi mă gândesc la ea. Ultima oară când ne-am văzut, purta o rochie mulată pe trup. D-abia am timp să mă gândesc la parfumul ei, că sună telefonul.
Peste tot și toate, inspirația este viața, cu tot ce înseamna ea, cu tot ce mă înconjoară, cu tot ce intru în contact, cu oamenii cu care mi se intersecteaza pași.

Pentru SuperBlog2021