Pregătiri

Am un prieten. Am un prieten amator de pescuit şi de excursii montane. Nu l-am întrebat niciodată de ce această combinaţie de pasiuni, am văzut altele şi mai ciudate şi le-am luat ca atare.
O dată la câteva luni mă invita într-una din excursiile lui. Îmi spune că este timpul „acela”, al bărbaţilor adevăraţi, care ştiu să se descurce în orice situaţie şi care pe deasupra petrecerea unui timp în natură scoate în evidenţă masculinitatea, bărbăţia din noi. L-am început l-am privit circumspect, la prima invitaţie, mă gândeam că o să am parte de o reeditare a filmului Brokeback Mountain. Îmi luasem şi vaselină lina. Dar nu a fost aşa. Chiar dacă-l cunosc de ani buni, surprize pot apărea.
Mă anunţă cu câteva zile înainte de plecare, să avem timp să pregătim maşina şi să punem toate necesare. Câteva zile suntem departe de civilizaţie şi pentru asta ai nevoie de multe, în afară de telefon şi semnal. Este uimitor când îţi dai seama că petrecerea unui timp departe de orice magazin, înseamnă un bagaj enorm, cu toate că ai maşină. Lucruri se pot întâmpla şi pe şosea, da-păi pe un drum de ţară sau pe drumuri forestiere. Odată, când eram prin Munţii Făgăraş, ne-am întâlnit cu o ursoaică şi cei doi pui ai ei. Eram pe un drum nesemnalizat şi oprise maşina să se orienteze după muşchii de pe copaci. Când am văzut-o, ne-am baricadat de urgenţă în maşină. Ursoaica s-a apropiat de maşină şi pentru că aşa îi stă bine unei ursoaice sau că nu aveam nimic de mâncare la noi, de supărare ne-a făcut bicicletele franjuri. Noi am crezut că le ia să-i înveţe pe cei mici să meargă cu bicicleta, dar le-am găsit după ce plecase, şi erau contorsionate de ajunseseră cât o cutie de chibrituri.
De atunci s-a hotărât că trebuie un altfel de sistem de transport al bicicletelor. M-a surprins plăcut când după întâmplarea aceea, l-am văzut fericit. Îşi cumpărase de la AutoGedal un suport de biciclete ataşat la maşină.

Mai exact, la cârligul de remorcare, că la câte luăm după noi, s-a gândit că o mică remorcuță ne-ar face drumeţia mai plăcută, că poţi să bagi în ea cam cât să hrăneşti un oraş mediu. Ne plăcea la amândoi să hoinărim cu bicicletele. Lăsăm maşina într-o parcare pe la poalele muntelui sau pe lângă vreun hotel cocoţat pe cine ştie ce înălţimi şi cu câte un rucsac în spate în care băgăm câte ceva de-ale gurii şi o undiţă, mergea cu bicicletele uneori prin locuri neumblate. Când treceam pe lângă o curgere de apă, poposeam ceva timp, cam cât să prindem câţiva peşti. O aventură pe care apoi o savuram seara, la un grătar făcut în primul camping ieşit în cale. Ne strângeam mai mulţi în jurul grătarului şi fiecare îşi povestea aventurile de peste zi. Şi erau multe de povestit.
Cu o zi înainte de plecare mă duceam la el să facem ultimele pregătiri. Până atunci, îşi făcea maşina să meargă strună, o controla de toate cele, de ulei, de combustibil, o gâdilă la bujii, o ferchezuia şi o dădea cu parfum de drum, îi monta toate cele trebuincioase unei maşini la drum lung şi strângea în jurul ei cam tot ce luam la drum, în aşteptarea mea. Avea o listă de câteva pagini în care îşi notă tot ce luăm cu noi.
Mă punea să citesc lista cu voce tare despre fiecare articol din lista iar el, cu mina potrivită şi atitudinea unui om care ştie ce face, îmi răspundea de fiecare dată. În cap de lista stăteau cârligul de remorcare şi suportul de biciclete.
– Le-ai montat, nu?!
– Montaaaat!
– Undiţe?
_ Luaaat!
– Momeală?
– Luuuat!
– Momeală vie?
– Găsim pe drum.
– Meşina de rezervă?
– Luuuaat!
– Pijămaluțe?
– Puuus!
– Păstuța de dinţi?
– Luaat!
Şi aşa la toate articolele din listă. La final de listă, scris cu creionul, că scotea lista la imprimantă şi adăuga apoi dacă uita câte ceva, scris mic şi tremurat, scria, prezervative. Am avut inspiraţia să nu strig cu voce tare articolul, că la doi metri distanţă de toate pregătirile noastre, doamnele neveste îşi luau câte un scăunel cu câte o bere în faţă şi ne priveau curioase de jocul pe care-l puneam în scena cu pregătirile. Chicoteau şi râdeau. „Să nu uitaţi prezervativele!”.
Şi iar chicote. Nu pot să nu recunosc că în acel moment chiar m-am simţit ca în filmul acela cu cei doi cowboy, dar apoi mă gândeam că nu aş avea ce să fac cu ele, că privind în urmă, nu le-am folosit niciodată.
Pentru SuperBlog2021