Al doilea vis

Visele nu au început şi, câteodată, nici sfârşit. Te trezeşti în mijlocul acţiunii fără să te întrebi cum ai ajuns acolo. Iar sfârşitul este la fel de brusc precum începutul.
Al doilea vis în care sexualitatea excesivă, ce lasă urme adânci cel puţin câteva zile şi revii asupra lui cu fiecare ocazie, m-a făcut să scriu despre el.
Se făcea că m-am trezit între coapsele unei femei, înconjurat de goliciunea ei, de pielea întinsă cu ramificaţii în textura mătăsii. Vedeam genunchii cu rotunjimi, vedeam coapsele crescute în puf, forma ingenua a funduleţului rotund, iar singurul lucru de care eram în stare, era să mă bucur de privelişte. Nu aveam să ştiu cât de frumoasă este femeia, pentru că pe întreg parcursul visului chipul ei a rămas undeva între ceaţa şi dorinţă, blurata doar de incapacitatea mea de a-i vedea chipul. Nu stăteam oricum, ci cu nasul chiar între buzele ei, aproape că-i simţeam dogoarea pe buze. Stăteam întins privind lacom la frumuseţea ei, o formă bine definită, o privelişte cum rar mi se întâmplă să am, atât de aproape de rai.
Cum necum încercam să mă ridic să-i văd chipul, dar singurul lucru pe care-l reuşeam să văd, erau cei doi sâni, ca doi dovlecei, două bărcuţe ale căror catarge semeţe navigau pe un rău al liniştii. Stăteau în expectativă, întinşi un pic pe trup, cu sfârcurile aşteptând a sărutare, a atingere, a molfăire. M-aş fi ridicat, dar o putere mai mare decât înţelegerea visului, mă ţinea locului, mă făcea să stau cu privirea în formele ei rubiconde, în deluşoarele bine definite încă ascunzând o operă de artă, o capodoperă a creaţiei.
De fiecare dată când clipeam, îşi schimba culoarea, trecând aievea prin spectrul pasiunii, când rozalie, când movă, când de un roşu incitant, când furând din nuanţele lilaului, finalul fiind într-un alb şi negru aproape de culoarea naturală a iubirii ei. Eram o aplicaţie de telefon ce schimbam filtrul la fiecare privire admirativă. Dar, de fiecare dată îşi păstra frumuseţea, îşi păstra platitudinea pasiunii şi îşi reverberă frumuseţea în ochii mei, lăsându-mă într-o admiraţie placidă, leneşă.
Priveam hămesit de frumuseţea ei, o pară durdulie întoarsă, peste mijlocul căreia cineva trasase un zâmbet, în aşteptarea unei iubiri, priveam picăturile de rouă apărute după fiecare clipire de parcă făcusem dragoste cu ochii, picături ce o făceau să-i strălucească zâmbetul.
De undeva de sus, dintr-un alt vis parcă, un deget coborî şi întinse cu mişcări aievea, lungind suspansul, roua pe buze. Mici stele strălucitoare întinse pe toate formele ei, făcând până şi rădăcinile perişorilor să aibă o aură de strălucire.
Un al doilea deget apărut din acelaşi vis cu primul, se alătura. Cele două degete, un tandem, dansau un vals peste buze, încet încet depărtându-le uşor. Valurile deschizăturii, frăgezimea micilor buze ce se unduiau ca o invitaţie, m-au făcut să întind vârful limbii. O singură atingere ca un vârf de ac încins atingând o suprafaţă şi mai încinsă, a provocat un „Oohh!” venind din neant.
M-am trezit brusc, de parcă acel „Oh!” a fost o sonerie de ceas. Oricât am încercat să reiau procesul de somn în speranţa că visul îşi va urma continuitatea, nu a fost chip. Am stat întins în pat, cu ochii în tavan, numărând umbrele dimineţii devreme, cu gustul unul lucru neterminat.