Țrrrr! Țrrr! Sau o melodie care în loc să mă trezească, mă conduce înapoi în lumea viselor. Trebuie să mă trezesc ?! Da, trebuie. Scoală, Givan, şi du-te la muncă! Mă autosugestionez că altfel nu merge ridicatul din pat.
Opresc alarmă şi o tai tiptil spre baie. Aprind lumina şi mă uit în oglindă. Câteva secunde mă uit la tipul din oglindă cu părul ciufulit şi ochii încă visând la o femeie blondă cu sânii mari şi îl întreb „Tot la muncă şi tu?!”.
Câteva picături stropind o barbă uitată să fie berberită, alte picături de după ureche şi sunt tocmai bun de băut cafea. Mă aşteaptă cuminte în ceaşcă, făcută de cu seară, cafea boabe măcinată, cu suflet de India, râşnită la vecina de la doi, că eu nu sunt în stare să-mi iau o râşniţă. Ea are râşnita şi mă întreabă de fiecare dată când mă întâlnesc cu ea pe casa scării dacă nu mai am cafea de râşnit. I-a plăcut aroma împrăştiata în bucătărie. Nu numai în bucătărie. Am împrăştiat aroma şi în dormitor, pe fotoliul din living lnga șemineu, falul șemineu, pe hol, de nerăbdare. Cafea boabe Etolia, că cică e singura cafea care vine la pachet cu dragoste.
Mi-e teamă să-i spun că mi s-a terminat cea primită de la Kfea.ro şi mă tot duc şi cumpăr câte 100 grame, doar să o râşnesc la ea.
Cu gândurile încă rămase la visul de dimineaţă, nu are rost să intru în amănunte despre vis că sunt destul de picante, mă aşez în scaunul de pe balcon. Încă e noapte şi nu mai încerc să văd prin beznă, cu toate că luminile oraşului crează o atmosferă de basm horror. Prima ţigară şi primul gât de cafea. Amărui plăcută, cu sintagme pământii şi reflexii indiene. Poate că-mi vorbeşte, poate nu, dar în imaginaţia mea, este o femeie brunetă din care sorb cu nesaţ bunătăţurile. Bolta palatină reacţionează şi gâlgâie profund a plăcere. Lichidul îşi face efectul şi gândurile încep să se ordoneze alfabetic şi cronologic. „Deci, mă îmbrac, îmi pun șoșonii de muncă, scot cheia, cobor scările, trec în viteză pe la etajul doi, paşi mărunţi pe trotuar ferindu-mă de pisicile negre din cale…” Acum mi-a trecut prin minte. În oraşul meu drag, la fiecare scară de bloc e câte o pisică, ca un animal de companie al fiecărei asociaţii. Sunt grase, hrănite de toţi şi dau stări de bine. Uneori sunt negre şi noaptea nu se văd, dar se aud când calci pe ele sau le calc pe coadă. Proastă idee a lor să petreacă dimineaţa pe trotuar.
Încă o ţigare, a doua, care câteodată mă face să mai întârzii, asortată cu câteva înghiţituri de cafea, mă fac să mă simt un Hulk transformat în om. Părul capăta formă, umerii se aduc la acelaşi nivel, ochii împăienjeniţi de vise, se limpezesc, gândurile cuminţi aşezate în rasteluri trecute prin filtrul importanţei, că cele îndrăzneţe rămân acolo indiferent de starea pe care o am. E greu să fac faţă la atâtea gânduri îndrăzneţe. Chiar şi o cafea băută la lumina de veghe a centralei din balcon, mă face să mă gândesc că ar fi fost şi mai bună dacă o împărţeam cu o femeie blondă. Sau brunetă. Sau castanie. Bine că gândurile nu circulă aşa aiurea să ajungă prin cine ştie ce locuri. De pildă, unde doarme soţia. Ea doarme şi nu are habar de nici un gând îndrăzneţ al meu. Câteodată îi împărtăşesc din gândurile cuminţi şi mă aprobă dând dezaprobator din cap „Da, dragul meu, da!”.
Şi ei îi place cafeaua Etolia. Seara, când mă întorc de la muncă, mă aşteaptă în balcon. Stăm, fumam, mai tragem un gât de cafea şi vorbim despre cum ne-am petrecut ziua. Mă întreba cum a fost la muncă. Eu încep să înjur… şi înjur, până îmi aduc aminte de cafea şi mai beau un gât. Cât să-mi umezesc buzele obosite de înjurături. Râde şi îmi spune că sunt anormal de dulce. Apoi se apleacă spre mine şi îmi spune că băiatul e plecat la antrenament şi se întoarce peste o oră. Bună cafea! Îndeamnă la dragoste. Când terminăm, revenim în balcon şi îmi spune printre fumuri, la ţigarea de după şi cafea „Te iubesc!”. Îi spun în glumă „De la cafea ţi se trage!”
Mai am puţin şi termin ţigara. Cafea mai am cât pentru un gât mic. Ca să nu zic că am stat degeaba în balcon şi nu m-am uitat în stradă, arunc privirea pe geam spre blocul vecin. Copie fidelă a blocului meu, de zici că arhitecţii au fost siamezi. La etajul 3, în acelaşi balcon, o vrăjitoare îşi aprinde o ţigară. Cred că-i vrăjitoare, că are părul vâlvoi, se mişca dezordonat şi scoate flăcări pe gură şi pe nas. Plus că are o mătură parcată la etajul trei.
După câteva minute în care a stat aplecată asupra unei ceşti, s-a întâmplat o minune. Rămăsesem cu ceaşca la jumătatea drumului spre buze şi îmi scapă un, Să-mi…! E altă femeie, frumoasă, cu părul lung strălucind a frumuseţe, cu ochii migdalaţi lăsând spre mine mici raze curcubeice, cu buzele roşii fără nici o urmă de foc şi pară. Oare tot Etolia bea şi ea?! Să fi luat aceiaşi cafea macinată ca şi mine de la acelaşi magazin de cafea online?! Sau poate are espressor. Şi parcă nici mătura nu e mătură, ci o umbră horror a luminilor oraşului.
Ceasul din bucătărie s-a revoltat spre mine cu un zumzet repetat „Du-te, bă’, la muncă! Du-te, bă’, la muncă!”
Am înfăşcat gentuţa de umăr, doi adidaşi, trei gânduri şi 4,21 kile de inspiraţie. Când să încui uşa în urma mea, simţeam că am uitat ceva… ceva… dar ce?! Repede deschid uşa, o zbughesc spre balcon şi sorb ultimele picături de cafea din ceaşcă. Aşa, da! Erau picăturile cu energie creatoare.
Pentru SuperBlog2021
1 thought on “Dimineți strălucitoare”