Brazi

Într-un cadru feeric, cu zgomot de fond de pahare trântite şi zarvă moderată, plus un fum de puteai să dai găuri în el cu bormaşina, clienţii localului „La măgarul tăvălit”, numit aşa după locul unde odată un măgar a râs aşa tare de s-a tăvălit, petreceau o după amiază plăcută.
De la o masă, un domn îmbrăcat în costum spilcuit la patru ace, de puteai să tai salam cu dunga costumului, se ridică şi încercă să atragă atenţia gloatei fremătătoare.
– Domnilor, domnilor, puţină atenţie vă rog!
Din cadrul gloatei, doar un chip se ridică la auzul îndemnului. Sau cel puţină aşa credea domnul spilcuit. De fapt, chipul se ridicase doar să-şi privească frumuseţea chipului în oglinda barului, unde nea Grigore, un lipovean ce se aciuase pe lângă litoral, încerca din răsputeri să facă faţă comenzilor din ce în ce mai mari.
Domnul spilcuit nu renunţa şi mai încercă odată să atragă atenţia. De data asta, un pic mai tare şi ţinând în mână un pahar jumătate plin cu un lichid căruia unii îi spun, ţuică.
– Domnilor, atenţia vă este solicitată!
La vederea paharului ridicat, vreo 8 din ei se uitau curioşi la domnul spilcuit.
– Ce vrei, nea Dromichete?!
Răsună glasul din vocile a trei muşterii.
– Domnilor, azi mi s-a adus la cunoştinţă o problemă majoră. Nu ştiu cât de conştienţi sunteţi şi nu ştiu cât realizaţi că se apropie Crăciunul.
Râsete înfundate şi clinchet de pahare bătute.
– Da, aşa nu s-a spus şi nouă!
– Da, domnilor, dar înainte de Crăciun sunt multe de făcut. De pildă, cum ne alegem bradul?!
– Cu grijă şi atenţie să încapă în casă. Dacă luăm brad! Dar un brad costa cât 50 de beri, aşa că mai bine nu.
– Eu nu fac brad, că a fugit nevasta cu unul. Cu altul, nu cu bradul.
– Şi ţie ţi-a fugit nevasta?! Vino încoace fratele meu de suferinţă, să ne înecăm amarul!
– Domnilor, anul acesta nu este dacă luăm brad, ci ce fel de brad luăm, brad artificial sau real. Vă place să vă miroasă în casă a cetină de brad şi să vă umpleţi casa cu ace de de brad şi după Crăciun să-l aruncaţi şi la anul să luaţi altul?!
– Mi-e îmi plac acele. Când vreau să mă scarpin în ureche, iau un ac din brad.
– Şi mie îmi place acele.
– Bă’ Fane, alea nu-s bune pentru ce vrei tu să faci cu acele.
– Aaa!
– Domnilor, eu zic să vă gândiţi de două ori înainte să vă cumpăraţi un brad real. În primul rând, nu mai afectam natură, nu o mai cioplim pentru interesul nostru. Este un deziderat major, încă mai putem să păstrăm natura intactă…
– Un ce, bre’?!
– Un deziderat major.
– Să bem în cinstea dezideratului major! Şi pentru cel minor, să nu-l discriminam.
Chicote şi iar pahare ciocnite.
– Nu râdeţi domnilor! Natura înseamnă şi acei brăzişori. Apoi, gândiţi-vă la câtă economie faceţi. Nu mai trebuie să cumpăraţi brad în fiecare an. Brazi artificiali pot fi folosiţi câţiva ani buni. Şi nu orice fel de brad artificial. Calitatea face diferenţa.
– Bre’ nea Dromichete, faci cinste cu un rând de bere dacă vrei să te mai ascultăm.
– Pentru un viitor sustenabil, fac orice!
– Să bem pentru un viitor sustenabil!
– Să bem!
După ce se delectară cu încă un rând de bere, muşterii deveniră mai atenţi la ceea ce le spunea domnul spilcuit, nea Dromichete.
– Bă’ Haralambie, îţi zic ţie că eşti mai aproape de masa mea şi pari la față mai inteligent. La depozitul de brazi găseşti nu numai brazi artificiali cu aspect natural, ci găseşti brazi artificiali de calitate. Până şi brăduţ artificial, de ăla micuţ şi drăguţ şi care-ţi zâmbeşte când îi mângâi spicele şi acele. Adică nu poţi să iei orice brad ca după o folosire să se scurgă acele de plastic din el şi să calci prin casă ca pe pioneze. Eu zic de brazi artificiali sănătoşi, bine înfipţi în trunchi şi făcuţi să reziste cel puţin o veşnicie.
– Aşa e, nea Dromichete, aşa e! Mie mi-a spus Veta alaltăieri când am ajuns acasă mort de beat, dar cred că eram prea beat să-mi dau seama ce mi-a spus. Nea Dromichete, ştii cumva ce mi-a spus?!
– Da’, ma’ Haralambie, ţi-a spus să nu vii cu mâna goală, că se apropie Crăciunul şi să te duci la depozitul de brazi să iei de acolo, că dacă nu, o să plângă ăla mic că nu are brad. Aşa că o să ne conducem la ieşire amândoi, spre Depozitul de Brazi. Stai, nu Haralambie, mai bine facem o comandă online, că e mai simplu şi mai curat şi avem modelele 3D în faţă, le vedem cum se mulează pe încăperea fiecăruia.
– Să bem pentru online!
– Să bei tu online, cu tot neamul tău!
– Bre nea Dromichete, ai dreptate! Hai să mergem! Da’ unde te gândeşti să mergem?
– Când dăm de un calculator, ne oprim. Stai aşa, că mi-e gura pornită şi cu chef de reclamă. Domnilor, muşterii ageamii, scursuri elocvente ale societăţii, să nu carecumva să nu va lăuţi brazi artificiali, că nu mai beu în veci cu voi şi nici cinste nu va mai fac… hâc!
– Să bem pentru elocvență!
– Să bem!
– Pentru ce mai bem?!
– Bem pentru brazi artificiali de la depozitul de brazi!
– Să bem!
Urale şi clinchete de sticle şi de pahare ciocnite.
– Bă’, care mi-ai luat sticlă din faţă?!
Atmosfera era una detaşată. Sticlele şi paharele se goleau cu repeziciune, glota manifestându-şi veselia prin râsete şi ridicări de sticle şi pahare şi fum de ţigară de puteai să faci aluat din el. Într-un colţ de masă, un muşteriu pusese capul pe masă, cuprins de oboseală şi de vise despre brazi artificiali şi brazi naturali. În vis îi apăruse Zâna Măseluţă care-i îi înclină balanţa spre brazi artificiali.
Se trezi când nea Grigore îl împunse cu un feşteleau peste picioare.
– Hai, Vasile, că-i ora închiderii!
– Brazi artificiali!
Ţinea degetul arătător în sus în semn că îşi făcuse alegerea.