Parfumul

După o zi de muncă nu te mai gândeşti decât la momentul de relaxare pe care-l aştepţi acasă, la
veioza din colţul biroului de calculator care emană o lumină de crepuscul şi sub care te simţi ca
într-o pădure de mesteceni la apusul soarelui în miez de toamnă, când lumina difuză a soarelui se
scalda în nuanţele de verde şi arămiu şi crezi că paradisul este de aceiaşi culoare şi formă ca mica ta
vizuină de relaxare.
Uiti de totul atunci. Uiti de ziua amestecată cu certuri şi împungeri de minţi, uiţi de râcâiala pe care ai
avut-o cu şeful în legătură cu nişte trenuri pe rute imposibile, uiţi de colegii care-şi târâie paşii spre
ieşire mai devreme decât programul de muncă motivând că viaţa e prea scurtă ca ultimele clipe să le
petreacă pe un drum, uiţi de colegul care tuşeşte şi băşeşte şi care te roagă cu o voce stinsă
aproape de apoplexie să-i dau drumul să moară acasă, uiţi de colega care îţi pune întrebări
existenţiale chiar când soarele se hotărăşte să se ascundă după lună, despre o maşină aiurea care
trece prin faţa voastră atunci când aşteptăm microbuzul să ne ducă spre gara „Cine e?!”
răspunzându-i cu o privire tâmpa realizând cât de inocentă este întrebarea ei „I-am luat numărul şi o să
mă interesez la Poliţie cine-i proprietarul”, uiţi de molateca stare cu care ţi-ai petrecut ziua la
munca şi care era deranjată doar de ţipetele colegilor sau a şefului că nu i se legau şireturile, uiţi de
telefonul care s-a încăpăţânat să sune şi la sfârşit de zi şi pe care l-ai lăsat să sune în disperare făcând
o paralelă între disperarea lui şi a ta, uiţi de momentele care ţi-au înălţat mirific tensiunea reglată la
limitele normale de o cafea tare şi amară, uiți iremediabil de angoasa care vrea să-și facă cuib la pieptul tau şi, peste tot şi toate, gândul care-ţi stă la veioza din colţul biroului, veioză pe care soţia ţi-a făcut-o cadou de ziua ta, veioză care aduce un pic de linişte doar când te gândeşti la ea, pe care a luat-o odată cu setul de organizatoare de bijuterii de pe Answear, să-şi poată pună în ordine gândurile.

Ajungi acasă şi casa te întâmpină cu un parfum de toamnă, de frunze căzute, de frunze păşind spre
nemurire, un parfum amestecat cu parfumul oţetului din gogoşarii ce tocmai sunt puşi la fiert,
parfum de toamnă amestecat cu parfumul saramurii din borcanul cu murături ce stă deschis printre recipiente de bucătărie și rame foto https://answear.ro/k/femei/home-lifestyle/decoratii-si-accesorii/rame-foto pe masă în ideea că-ţi vine vreo idee să să-ţi bagi capul în el şi încă te întrebi de unde vine parfumul de toamnă, că veioză încă nu este aprinsă şi te gândeşti că ziua ta este d-abia în ianuarie, că soţia nu-ţi face cadouri
ca niște surprize neanunţate şi te gândeşti că într-o discuţie intimă cu amanta, cam pe când eram în punctul
de maxim şi exclamam furibund “ya, Ya, meine liebe” să fi scăpat vreo vorbă că-ţi place parfumul de toamnă, de verde înmulţit, de momentele de relaxare pe care pe care le simţi atunci când eşti inundat de o pădure de foioase care parcă ţi se scurge pe piele, în piele, de parfumul cu gust de vânt zburătăcind frunzele şi te paşte un gând că nu cumva amanta, în dorinţa ei de a-ţi face un bine, a comandat incognito o lumânare parfumată şi ţi-a trimis-o pachet, să-ţi relaxeze pofta de iubire şi, soţia, în nemăsurata ei bunătate, a deschis pachetul şi ţi-a aprins o lumânare parfumată şi acum stă în uşa bucătăriei cu un rotofei în mâna bătându-l lin în palmă şi te întrebi dacă are de gând să calce rufe cu el sau să bată gogonelele si te bucuri cand aflii ca a fost ideea ei, că stătea cu rotofeiul și voia să-ți afle parerea despre parfum, doar parerea și…nu mai știi la ce te gândeai.
Peste tot şi toate, o veioză sta în colţul biroului de calculator aşteptând cuminte şi tandră să o aprinzi.
Apoi, doar linişte…