Suferință

Stătea la marginea patului cu capul prins în palme. Şuviţe de păr îi acopereau chipul, făcând să nu se vadă picăturile de suferinţă din ochi.
– Ce ai, ce ţi s-a întâmplat?
– Ei! E prea mult pentru mine, prea dintr-o dată toată emoţia care mă cuprinde. Nici nu ştiu de când nu am mai simţit ceea ce simt acum, poate sute de ani, poate doar o clipă de eternitate. Nu vreau să-ţi încarc sufletul cu problemele mele. Mai bine să ne bucurăm de ceea ce avem.
– Dar pentru asta sunt aici, pentru tine. Stai, stai pe umărul meu şi lasă-ţi sufletul să se deschidă.
– Sunt atât de multe pe care ţi le-aş spune. Viaţa mea nu a fost roză şi nici nu a reuşit să-mi arate faţa fericită. Sunt momente de care nu aş vrea să-mi amintesc, pentru că încă le văd în faţa ochilor, încă le simt trecându-mi prin suflet ca un tăiş ce spintecă întreaga mea fiinţă. Nici nu aş ştii de unde să încep. Ca orice început, totul a fost frumos până când a început să-şi arate chipul hidos, acel chip al dorinţelor proprii, neinteresat decât de ceea ce-i place lui, de ceea ce-şi doreşte el şi numai el. Eu eram mai mult o mobilă în devenire, o sculptură de pus la intrare pe hol. Nu l-a interesat ceea ce eu îmi doream, indolența lua locul drăgălăşeniilor, a mângâierilor, sclipirile de răutate din ochi luau locul admiraţiei stârnite de privirea trupului meu. Nu era loc pentru mine decât în altă cameră sau într-o cameră departe de el. Noapte după noapte tânjeam după atingerea lui, după un cuvânt drăgălaş spus înainte de culcare sau măcar un noapte bună spus printre dinţi. Dar mă gonea din cameră prin atitudinea lui, mă îndepărta fără să ştiu de ce. Nu făcusem nimic rău, nu eram decât eu cea de la început, mă schimbasem doar cât să-i fac pe plac mai mult, dar lui nu-i ajungea. El voia să fiu de acord cu el, cu stilul de a sta în chiloţi în casă, cu temperaturi de pădure tropicală. La început a fost haios să-l văd în chiloţi prin casă, dar cu timpul am simţit că nici asta nu era îndeajuns pentru el. Până într-o seară când a mutat termostatul la câteva grade mai sus şi şi-a dat jos chiloţii în faţa mea. Mă simţeam terfelita, ca o femeie uşoară în faţa căreia te dezbraci şi te mândreşti cu ce ai. Simţeam sudori ce se scurgeau pe spatele meu, fruntea udată de broboane de transpiraţie, simţeam cum mă topesc de căldură, dar lui nici că-i pasa.
Nu. Nu conta că nu mai dormeam nopţile, că mă trezeam într-un lac de sudoare, nu conta că mă trezeam mai obosită decât mă culcam, tot ceea ce conta era să simtă căldura căminului prin toţi porii. Noapte după noapte… noapte după noapte eram ca într-un cuptor din care ieşeau aburi şi aşteptam din moment în moment să răbufnesc „Sunt coaptă”.
Pentru că toate să fie întregite, ne înveleam cu cearşafuri şi plăpumi sintetice, care mă făceau să mă simt ca un pui pus la rumenit. Dar, lui, nici că-i pasă. De fiecare dată când mă atingea, simţeam că iau foc, că mă transform în cenuşă.
Nimic nu-l oprea din dorinţa lui, nici măcar factura enormă la curent şi la gaz, cu toate că-i spuneam mereu să avem grijă, să ne drămuim, să avem şi pentru zile negre.
M-am depărtat de el când am putut, cât am putut, între noi se născuse o prăpastie adâncă, nu mai exista atingere, mângâiere şi nici măcar răceală. Eram goală şi pustnică într-un vulcan. Doar amintirile primelor zile mă mai tineau în cameră, de acea am ales să mă duc departe de el, de orice însemna căldură, am ales să privesc pivniţa că pe noul meu cămin.
Dar, tu ai schimbat toate astea, ai reuşit să mă ridici din criza existenţială în care coborâsem, ai folosit termostatul ca pe o armă să mă atragi fixându-l la 19 grade ştiind că la punctul ăsta corpul se odihneşte mai bine, m-ai ademenit cu mirosul plapumei de lână din copilăriei când ma învelea bunica, miros ce l-am căutat atâta timp, cu eticheta plapumei pe care cu mândrie scria Confort Merino ca un magnet pentru nopţile petrecute cu plapuma trasă peste cap, m-ai făcut visez şi să trăiesc iar momentele dragi ale unei iubiri, mi-ai redat încrederea în oameni că pot exista şi oameni care se gândesc la semenii lor, mi-ai transmis emoţia simţită la atingerea delicată a unei pilote încătuşând în ea toată plăcerea lânii, atâtea lucruri şi atâtea senzaţii despre care uitasem dacă sunt reale sau dacă doar le-am visat într-o altă viaţă, iar pentru toate astea vreau să-ţi spun, îţi mulţumesc!
Se întoarse puţin cu capul spre el. Din partea lui de pat cu plapuma trasă pâna în dreptul gâtului, se auzea timid un sforăit.