Ploaia se înteţise, cât să te facă ciuciulete după câteva minute de stat în ea. Un început de toamnă cu semne clare a ceea ce va fi, puţin frig iar vântul se juca cu picăturile valsând în culori. Încercam să ţin umbrela cât mai bine, să nu fie purtată de vânt. Din spatele meu, o…
Autor: La Gigel
Cashclub
Stăteam singur în parc, pe o bancă, răsfoind o revistă. Toamna dădea semne că ar vrea să plece. Scuturase cam tot ce se putea scutura la frunze, iar acum îşi făcuse bagajele lăsând iarna să-şi prezinte portofoliul. Puţin frig. Îmi trăsesem gulerul până sus şi eram adâncit în citirea revistei. Pe alee treceau cărucioare împinse de…
Restaurant
Salut! Da, pe tine te salut. Nu te uita în jurul tău că nu mai este nimeni. Sau poate preferi să citeşti cu cineva alături şi atunci ai dreptul să te întrebi pe cine salut. Îmi place să-i salut pe cei care vin aici şi citesc. Dacă tot eşti aici, vino cu mine în mica…
Radiografie artistică
Ceea ce vedeţi mai jos este o radiografie a creierului meu artistic. Ea a fost realizată prin combinarea spiritului artistic şi a unui program de combinări artistice, în acelaşi timp un tester pentru capacitatea fiecăruia de a descoperii emoţia artistică din noi. Poza a fost denumită, bubu, pentru expresivitatea produselor, a aranjamentului unic realizat şi…
Spre salină
Pentru buna purtare şi dovedirea unor calităţi deosebite în muncă, directorul a hotărât ca şapte din ei să participe la un altfel de program de reabilitare. Nu se mai întâmplase aşa ceva de mult şi mulţi considerau că programul nu avea să fie un succes. Dar directorul era hotărât să nu renunţe la idee, idee…
Mihai
El este Mihai. Mihai, ca mulţi alţi tineri din România, nu prea mulţi, şi-a ales drumul în viaţa înfiinţând o firmă. Mihai a ales să-şi deschidă o firmă de spălat covoare. Totul ecologic. Nu foloseşte apa, ci un compus care descompune murdăria. Compusul care descompune murdăria este dintr-o substanţă încărcată electronic şi face în aşa…
Farmacia
Pentru că spiritul antreprenorial stă bine înfipt în mine, nelăsând loc la interpretări, am aşteptat oportunitatea perfectă să-l scot la iveală, iar răsplata nu s-a lăsat prea mult aşteptată. După 30 de ani, eram mândru conducător măreţ al unei farmacii în franciză. Nu orice fel de farmacie, pentru că pretenţiosul din mine avea un singur…
Dușumeaua
De pe vârful coteţului, cocoşul făcea reclama soarelui „Cucuriguu!” Îşi puse de cafea şi se îndrepta cât să pară că merge drept. Bătrâneţea avea un cuvânt de spus. Putea să se descurce singur şi refuzase orice fel de ajutor. Victor, fiul cel mare, îl tot bătuse la cap să ia un ajutor în gospodărie, dar…
Avatar
Soarta a făcut să ne cunoaștem când aveam nevoie de cineva. Eram amândoi singuri, eu singur, ea singură. Printr-o serie de întâmplari obișnuite, nimic ieșit din comun sau extraordinar, fără povești de povestit nepotilor ne-am cunoscut. Virtual. O simplă cerere în prietenie și câteva mesaje amabile. Încet încet, ne-am cunoscut mai bine si ea avea…
Doamna Smith
Domnul Smith se simţea dator faţă de primirea de care a avut parte în noul cartier când se mutaseră, pentru tot ajutorul primit, de aceea decretă către soţia lui şi pentru cei 4 vecini veniţi să-i ajute, că petrecerea de Halloween se va ţine la ei, invitaţii fiind toţi cei prezenţi precum şi alţi…